Datorită râvnei unui grup de creştini îndrumaţi de părintele Ionel Dumitru Adam au ieşit la lumină în ultima perioadă noi mărturii despre opera şi faptele cu adevărat excepţionale ale acestui cu adevărat slujitor al lui Dumnezeu.

Nicolae Dorobanţu s-a născut în anul 1920 în comuna Crainici, judeţul Mehedinţi, urmează cariera militară, tradiţie de familie, pe care o abandonează repede, denunţând inutilitatea şi absurdul războiului. Revelat divin, după propriile spuse, tânărul se îndreaptă, în anul 1943, către Facultatea de Teologie Ortodoxă, de unde va începe urcuşul mistic şi golgota pentru Hristos.

Se face remarcat printr-o inteligenţă sclipitoare, dar si printr-un entuziasm duhovnicesc şi printr-o asprime a traiului care aveau să-i aducă de multe ori faima unui ciudat.  Are parte de întâlniri providenţiale, cu dascăli vestiţi ai Ortodoxiei, Ioan G. Coman, Ioan G. Savin, Teodor M. Popescu, Gala Galaction, Dumitru Stăniloae îi este îndrumătorul lucrării de doctorat, Benedict Ghiuş duhovnic, iar Daniil Sandu Tudor naş întru schivnicie.

De asemenea, Nil Dorobanţu consemnează în autobiografia sa o serie de experienţe extatice în urma cărora spune cu smerenie că L-a văzut şi L-a auzit pe Dumnezeu. Cu acest crez nezdruncinat, începe să predice „apocaliptic şi înlăcrimat“ despre Hristos într-o ţară aflată sub jugul bolşevic.

Îmbrăcat sărăcăcios, încins cu o sfoară şi cu picioarele desculţ, pribegind dintr-un loc în altul, hrănindu-se doar cu Sfintele Taine, slujind în catacombe sau în sălbăticie, sub cerul liber, cărând „biserica în spinare ca mânzul asinii pe Hristos“, pustnicul Nil Dorobanţu devine duşman de moarte al Securităţii. Era foarte periculos pentru noul regim, şi din cauză că nu putea fi controlat nici de „şefii din Biserica Ortodoxă, care până la urmă aveau să-l izgonească din rândul clerului.

În cuvintele sale înflăcărate, Nil Dorobanţu le vorbea oamenilor simpli însetaţi de Hristos de pericolul ateismului, de slugile Satanei care scot icoanele din şcoli, armată şi spitale, de desfrânaţii care sunt şi cu lumea şi cu Hristos. Aici trebuie căutată cheia lucrării ieroschimonahului Nil Dorobanţu, dincolo de relatările fabuloase despre darurile sale ca teofaniile, răpirile, extazul, dedublarea sau levitaţia. În vreme ce reprezentanţii oficiali ai Bisericii Ortodoxe aveau o atitudine destul de indulgentă faţă de noua putere, Nil Dorobanţu şi alţii asemenea lui se jertfeau în temniţe, propovăduind Cuvântul Domnului fără teamă de moarte.

Ieroschimonahul Nil Dorobanţu a fost urmărit, bătut, trădat, schingiuit, umilit, întemniţat şi condamnat, scuipat, alungat, hulit pentru că a ales această cruce, pentru că nu a vrut să fie unul de-al lor, pentru că le striga în faţă comuniştilor: „Hristos a înviat! Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!“, pentru că, la fel ca toţi martirii creştini, nu a conceput sub niciun chip compromisul cu puterea lumească. Îi sfida cu tărie şi asta îi scotea din minţi. Îi lua peste picior şi asta îi tulbura peste măsură.

Odată, la o demonstraţie a Partidului Muncitoresc, când se defila cu portretele liderilor comunişti, Nil Dorobanţu s-a strecurat printre manifestanţi cu icoana Mântuitorului Iisus Hristos, vorbindu-le cu entuziasm despre Dumnezeu. Cu astfel de gesturi, cu predicile biciuitoare şi prin pilda milosteniei şi a dezinteresului faţă de material (împărţea tot ce avea sau primea), ieroschimonahul Nil Dorobanţu a vrut să arate un posibil altfel de modus vivendi în faţa acestei furtuni a istoriei care avea să nenorocească România timp de 50 de ani.

Ştim că se spune că Biserica Ortodoxă, ca instituţie, prin atitudinea ei înţeleaptă a evitat dărămarea bisericilor şi a ţinut vie credinţa prin diferite lucrări. Se prea poate, dar asta nu ne împiedică să nu cinstim misiunea chiar dacă exaltată a lui Nil Dorobanţu şi a altor „nebuni pentru Hristos“.

Misiunea mea, zice ieroschimonahul Nil Dorobanţu, a fost în special pentru clerici şi cinul monahal, nu pentru mireni. Înainte de a se risipi tot clerul şi lumea monahală în câmpul muncii lui satan, trebuiau să vadă ighemonii cum arată un cleric adevărat, ales al lui Hristos.“

Cine are urechi de auzit, să audă! Trag nădejdea în Domnul că nu va trece multă vreme până când ieroschimonahul Nil Dorobanţu va fi pomenit laolaltă cu toţi sfinţii şi martirii neamului nostru.

P.S.: N-am pomenit nimic aici despre opera teologică impresionantă a lui Nil Dorobanţu, sute de  pagini de apologetică şi mistică insuflate de Duh Sfânt. Pentru cei interesaţi să se îmbogăţească cu noi informaţii despre personalitatea acestei flăcări vii a monahismului din secolul XX, recomandăm din suflet site-ul nildorobantu.ro.