Gânduri şi lacrimi în Săptămâna Patimilor - Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea românească se pregăteşte de răstignirea lui Hristos, dar nu şi pentru Învierea Lui, căci uşa sufletului românesc, prin păcatele noastre, se închide şi refuză venirea Lui.

„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. (Sfânta Evanghelie după Matei XXIII, 13)

Privim la gâlceava, la haosul, la nebunia care bântuie cetatea românească şi cu greu aflăm în această întunecime sufletească măcar o frântură de lumină şi trăire creştină. Duh de ură, duh de dezbinare şi demoni ai necredinţei ispitesc şi amăgesc sufletul neamului nostru. Se spurcă Săptămâna Patimilor de către mai-marii cetăţii româneşti, cu certurile lor de mahala, cu jaful făptuit în taină, cu aroganţa şi lipsa lor de simţire faţă de pacea duhovnicească şi năzuinţele poporului. Impostori, infractori, desfrânaţi, beţivi, hoţi şi delatori se bulucesc unii peste alţii în agora cetăţii, se murdăresc şi ne murdăresc cu mizeriile păcatelor lor, cocoţaţi prin minciună şi furt pe înălţimile dregătoriilor lumeşti.

Poporul este ispitit să se smintească în această nebunie demonică, cu promisiuni deşarte că adevărul ar fi aici, acolo ori aiurea, în locuri unde pe nedrept şi cu nemilostenie s-au aşezat stăpâni dregătorii cetăţii româneşti. Cu credinţa slabă şi sufletul chinuit de patimi omeneşti, românul din popor se aruncă în haosul minciunii, slujind pe dregătorul devenit idol în mintea lui cea proastă, iar când această luptă îi pare de neînţeles, el fuge din calea haosului, dar nu spre rugăciune şi smerenie, ci urmându-şi poftele păcătoase şi lenevind în braţele desfrânării spre care îl cheamă dulcele ”carpe diem”, otrava ce-i este dată ca hrană prin miile mizerii ale vieţii fără de Dumnezeu.

Unde sunt păzitorii Legii, unde sunt mărturisitorii Adevărului, unde este pacea noastră, smerenia noastră, rugăciunea noastră? Unde este glasul care să cheme la împăcarea cu Hristos, cu semenii şi cu noi înşine, pentru a pătimi în Hristos, a muri în Hristos şi a Învia în Hristos? Acest glas nu mai este auzit, Cuvântul nu mai este văzut, căci dregătorii sunt surzi, poporul este orb, mărturisitorii au amuţit, iar urâciunea pustiirii îşi cere plata de la sufletele noastre pline de păcate...

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. (Sfânta Evanghelie după Matei XXIII, 23)

Ridicăm din zeciuala celor lumeşti palate ale mândriei noastre. Clădim din nisipul vieţii trecătoare cetăţile mândre şi templele semeţe ale orgoliului nostru, spre slavă deşartă şi ne închipuim că am zidit din duh şi adevăr şi pentru veşnicie. Ne îmbrăcăm în hainele de hulă aurite de minciuna că am fi urmat porunca milosteniei şi în gândul nostru rătăcit credem că pomana câtorva firimituri aruncate celor oropsiţi, făcută din bani cu nedreptate agonisiţi, ne scuză furtul şi-L face pe Dumnezeu îngăduitor cu păcatul nostru.

Judecăm fără milă pe prieteni şi pe duşmani şi credem că suntem fără de păcat, uitând a judeca mai întâi sufletul nostru şi propriile păcate, iar când se îngăduie să avem putere asupra celor din jurul nostru, îi sugrumăm cu nedreptatea noastră şi spunem, minţind, că am judecat după dreptate.

Ne-am rătăcit credinţa şi ne închinăm unui dumnezeu făcut după chipul şi asemănarea nimicniciei noastre, un dumnezeu care ne îngăduie şi ne scuză orice fel de păcat, fără să ne ceară plata opririi de la păcat şi a căinţei. Ne închinăm unui hristos fals şi mincinos, zămislit din păcatele noastre, în mintea noastră rătăcită şi credem că acest idol ne este părtaş în toate smintelile noastre.

Am uitat Calea, Adevărul şi Viaţa, L-am uitat pe Hristos, L-am izgonit pe Dumnezeu din cetatea românească şi rătăcim pe căile întunecate ale blestemului căzut asupra Sodomei şi Gomorei. Am ales rătăcirea, minciuna şi moartea sufletului nostru...

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. (Evanghelie după Matei XXIII, 25)

În haine aurite îmbrăcaţi, cu priviri semeţe, în slavă deşartă şi în adunări mincinoase, sub cuvinte viclene şi fapte de fariseu ne ascundem lăcomia şi poftele sufletului nostru întunecat. Dregătoria şi slujirea în cetatea românească se transformă în ascunzătoare a minciunii şi lăcomiei. Ne înfăţişăm oamenilor ca slujitori ai lor, dregători şi călăuzitori ai poporului, însă faptele noastre ne descoperă întunecimea sufletului, egoismul voinţei şi răutatea gândului, căci suntem plini de răpire şi de lăcomie.

Cetatea românească se pregăteşte de răstignirea lui Hristos, dar nu şi pentru Învierea Lui, căci uşa sufletului românesc, prin păcatele noastre, se închide şi refuză venirea Lui. Când ne vom opri din nebunie? Când se va sfârşi împietrirea sufletului nostru?

Hristos pătimeşte pentru noi, moare pentru noi şi înviază pentru noi, Hristos ne cheamă la ospăţul cel duhovnicesc al Învierii ca toţi să vă ospătaţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia cea de obşte, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu Cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătură celor adormiţi S-a făcut. A Aceluia este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite