De unde vine conceptul de Înviere: simbolistica în mitologie şi în alte religii

Învierea din morţi nu este o temă specific creştină. Există paralele la simbolistica creştină în mitologie, în credinţe şi tradiţii religioase dintre cele mai diverse, cu mult mai vechi decât creştinismul. Astfel, regăsim trimiteri legate de învierea unui erou-cult în diverse alte tradiţii. Sâmbătă-seară se sărbătoreşte, în creştinism, Paştele catolic, iar peste o săptămână se va celebra Paştele ortodox.

Iisus este eroul care învie după răstignire în tradiţia creştină, potrivit Noului Testament. La câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim de Florii, Iisus a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. După trei zile, a înviat din morţi. Toată acestea s-au petrecut în săptămâna Patimilor, care precede Învierea. Scopul acestei sărbători creştine este amintirea vie a patimii, a morţii şi a învierii lui Iisus Hristos, în tradiţia ortodoxă  Împotriva tuturor a celor care l-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere "Regele Iudeilor", Hristos a izbândit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţa asupra morţii.

Mircea Eliade în celebra sa lucrare, „Istoria religiilor”, spune, într-un motto:

„Creştinismul este o religie fundamentală, iar baza acesteia o reprezintă Învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos”.

Ce înseamnă, de fapt, Învierea? "Iniţierea se află în miezul oricărei existenţe umane autentice. (..) Pentru că orice viaţă umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferinţă, pierderea şi recucerirea eului propriu, «moarte şi înviere»;  Învierea înseamnă o "noua naştere spirituală, accesul la un mod de a fi nesupus acţiunii devastatoare a Timpului“, spune Eliade. 

De la mitologia greacă la zoroastrism

Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. Însă trimiteri spre învierea unui erou-cult se pot face mult mai adânc în istorie.  Mircea Eliade afirma că moartea eroilor, în mitologia greacă  "este aceea care confirmă şi proclama condiţia lor supraumană. Daca nu sunt nemuritori, precum zeii, eroii se disting de oameni prin faptul că ei continua să acţioneze şi după moarte." 

"atunci cand spunem ca Iisus Hristos, învăţatorul nostru, a fost crucificat, a murit şi a răsărit din nou, ducându-se la ceruri, nu mărturisim ceva diferit faţa de ceea ce credeţi voi despre fiii lui Zeus".

 Paştele la evrei

Paştele are semnificaţii diferite, întâlnite în creştinism şi iudaism. Unele obiceiuri de Paşti se regăsesc, cu semnificaţie diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice, atingând astăzi o mare diversitate culturală, în funcţie de particularităţile religiei adoptate.

La evrei, Paştele este o sărbătoare religioasă celebrată în amintirea eliberării din robia egipteană şi ieşirii lor din Egipt (Exodul), sub conducerea lui Moise.

Sărbătoarea Paştelui trimite la evenimentul fondator din relatarea biblică care este eliberarea evreilor din sclavia egipteană, fiind legată de peripeţiile Ieşirii (Exodului) şi suferinţele îndurate de popor în deşert (de unde interdicţia pâinii dospite în mesele festive), ca şi de întâlnirea lui cu Dumnezeu. Istoric vorbind, sărbătoarea repetă o practică sacrificială uzuală în vechiul Orient, sacrificiu care era modul comun de adorare al unui zeu pentru religiile tribale pre-mozaice şi contemporane lui Moise. 

Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic creştin. Noul Testament leagă Cina cea de taină şi crucificarea lui Iisus de Paştele evreiesc şi exodul din Egipt. Iisus s-a pregătit pe el însuşi şi pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei, dând mesei de Paştele evreiesc un nou înţeles. El a identificat pâinea şi cupa de vin simbolizând corpul său care va fi sacrificat  şi sângele său care urma să fie vărsat. 

În Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 5, aw spune: “Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci  (...) Hristos S-a jertfit pentru noi“, făcând referire la tradiţiile Paştelui evreiesc şi identificându-se cu mielul pascal. 

Trimiteri la înviere regăsim şi în zoroastrism, o religie veche a popoarelor din Asia Centrală, Iran şi Azerbaidjan, caracterizată prin dualismul binelui şi răului. A fost fondată la începutul mileniului 2 î.e.n. de profetul persan Zarathustra (Zoroastru), avându-l în centru pe Zoroastru drept unic creator. Învăţăturile lui Zoroastru au lăsat urmă în cele trei mari religii: iudaismul, creştinismul şi islamul. 

În zoroastrism, toate sufletele trebuie să treacă un pod, pentru a fi judecate de gândirea, cuvintele şi faptele lor. În orice caz judecata nu este finală, şi când răul este eliminat, toate sufletele vor fi adunate. Poate fi considerată o religie universală cel puţin în privinţa mântuirii, potrivit „Istoriei religiilor“ de Mircea Eliade. Unii membrii ai zoroastrismului cred în venirea viitoare a unor Mesia, cunoscuţi sub numele de Peshotan.

Învierea lui Isus, o enigmă

Nu numai pentru lumea noastră postmodernă, dar şi pentru creştinii şi Bisericile actuale, Iisus rămâne o provocare şi o enigmă, aşa cum se arată şi într-un articol din The New York Times.  Povestea lui Iisus din Nazaret de la naştere până la Cruce, Inviere şi Înălţare este o poveste a lui Dumnezeu însuşi venit să-şi instaureze împărăţia pe pământ, ca şi în cer, într-o umanitate şi creaţie înnoite.

"Crucea este cea mai sigură, adevarată şi profundă fereastră spre inima şi spre caracterul unui Dumnezeu viu si plin de dragoste.", spune N.T. Wright, unul dintre cei mai reprezentativi şi mai prolifici teologi englezi contemporani. După ce a predat Noul Testament la universităţile Cambridge, McGill şi Oxford, Wright a fost intens preocupat de metodele de cercetare istorice ale lui Iisus.  Autorul vorbeşte despre controversele teologice de-a lungul timpului: Cine a fost Iisus şi care au fost adevăratele Sale motivaţii? A fost Iisus cu adevărat Mesia? Cât de importante sunt aşteptările escatologice evreieşti atunci când trebuie să înţelegem semnificaţia cuvintelor şi acţiunilor lui Iisus? De ce a fost nevoie ca Iisus să moară?  N.T. Wright foloseşte o epistemologie ce are ca model esenţial de cunoaştere dragostea lui Dumnezeu.