Cândva m-am supărat pe Dumnezeu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cândva m-am supărat pe Dumnezeu. Pe atunci nici nu-mi dădeam seama de asta şi a durat o mulţime până să mă prind.

Şi tot cândva i-am reproşat că nu mă iubeşte şi dacă e aşa cum spune teoria - că nu mai poate de dragul oamenilor - am nevoie de gesturi de afecţiune şi de dovezi din partea Lui. Şi El a tot dat semne, iar eu am tot cerut...

Nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată refuzam să văd că întâmplarea salvatoare ori îmbucurătoare era de la El. Apoi, după un timp, îmi pica fisa şi după încă un timp - foarte scurt  - uitam. Şi iar ceream dovezi, şi sprijin şi te iubesc-uri cosmice. Mai şi ofeream, din când în când, mici multumesc-uri.

Dar asta cu ”dă-mi un semn, iar nu cred că mă iubesti” a rămas constantă. Apoi, la un moment dat, a devenit convenţia noastră. M-am dus tiptil la El şi i-am zis: nu cred că mă va vindeca cineva sau ceva de suspiciunea că ai ceva cu mine, că Eşti dubios, ai interese ascunse faţă de omenire şi bineînţeles faţă de persoană mea. Nu cred că voi scăpa de neîncredere, până nu voi fi cu Tine, Dincolo, bine- merci.

Aşadar, iată ce-ţi cer: dovedeşte-mi continuu că mă iubeşti! Şi fii conştient că nu-mi va fi niciodată de ajuns. Voi veni la Tine şi mă voi smiorcăi, mă voi lamenta, mă voi alinta. Tu m-ai creat şi dacă e aşa precum spune dogma - că le ştii şi le pricepi pe toate -, înţelegi resortul nesimţirii cu care fac o asemenea cerere. Sunt femeie!

Nu ştiu ce-a gândit El atunci, dar cred că a fost de acord. Mereu am ceva de cerut şi în general îmi dă. De fapt, cred că îmi dă întotdeauna, dar tot prin convenţie a rămas ca eu să nu fiu niciodată mulţumită cu ”doar atat”.

Relaţia cu Dumnezeu e un experiment continuu, mereu trebuie să ridici standardul. Nu este adevărat că nemulţumitorului i se ia darul, am ştiut să mulţumesc şi să ofer la rândul meu. Am ştiut să mulţumesc, dar nu să mă mulţumesc: pentru miracole e întotdeauna loc. Şi dacă la Dumnezeu toate-s cu putinţă, pas cu pas, trebuie să încercăm tot mai mult, imposibilul. Ah, ca să nu sune doar compulsiv: am cerut din ce în ce mai mult, dar am şi dat din ce în ce mai mult. Desigur, nu la paritate: eu ca un om, El ca un Dumnezeu.

Dar, să povestim...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite