Învierea Maicii Domnului

Ortodoxia cinsteşte Adormirea Maicii Domnului, ca garanţie a propriei noastre Învieri. Importanţa Preasfântei Fecioare Maria determină purtarea deasă a numelui şi alegerea ei ca ocrotitoare spirituală a Marinei. Românii ortodocşi sărbătoresc într-un amestec ciudat de evlavie şi snobism, de smerenie şi mândrie, de trăire şi indolenţă. Unii dintre ei trăiesc chiar împotriva propriilor principii creştine, pe care doar le declară.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este închinată momentului în care ea trece din viaţa aceasta la cele cereşti. Cum însă moartea nu putea ţine pe cea care născuse Viaţa, Adormirea se transformă în Înviere,  aşa că am putea să numim această zi Învierea Maicii Domnului. Importanţa este cu atât mai mare cu cât, în creştinism, ziua adormirii unui sfânt este ziua naşterii sale în Împărăţia lui Dumnezeu, o semnificaţie mai puternică decât ziua naşterii trupeşti. Motiv pentru care majoritatea sfinţilor sunt cinstiţi în ziua adormirii lor. Remarcaţi până şi terminologia folosită, „adormire”, pentru că Hristos însuşi ne învaţă că moartea este doar un somn mai aparte, până la Înviere. Practic, în creştinism nu există moarte,  în sensul destrămării complete a fiinţei umane.

Documentele Bisericii consemnează istoria acestei sărbători. Adormind Fecioara, trupul ei a fost aşezat după cuviinţă într-un mormânt din grădina Ghetsimani şi a fost prohodită de Sfinţii Apostoli,  dintre care a lipsit Toma,  cel care ratase şi prima arătare către ucenici a Domnului. Sosind după trei zile Toma,  a cerut să mai vadă odată trupul Preasfintei. Pe care însă nu l-a mai văzut, deoarece mormântul a fost găsit gol. Generalizarea sărbătorii a avut loc în secolele 6-7 când împăratul bizantin Mauriciu, a rezidit Biserica Maicii Domnului din grădina Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august. Iconografia simbolizează această luare cu trupul la cer a Fecioarei, prin pictarea unui prunc înfăşat în alb, simbolul Învierii şi al sfinţeniei, care este ţinut în braţe de către Însuşi Hristos. Oare ce fiu nu doreşte să-şi îmbrăţişeze mama sa?

Însăşi numele Fecioarei,  Maria,  arată starea ei deosebită în rândul sfinţilor. După unii lingvişti,  termenul este de origine ebraică şi înseamnă „doamnă”,„stăpână”. După alţii,  termenul are origine egipteană şi înseamnă „cea iubită”. Ambele versiuni corespund staturii Fecioarei: iubită de Dumnezeu, aleasă spre a fi Doamna umanităţii, Împărăteasa duhovnicească a creştinătăţii, Mama tuturor creştinilor. Rezonanţa numelui este atât de mare, încât milioane de persoane poartă acest nume, iar unele instituţii au ales-o pe Maica Domnului ca ocrotitoare duhovnicească. Printre ele se regăseşte şi Marina românească, deşi am putea glumi amar dacă spunem că din ea a rămas aproape numai numele. Flotă civilă nu prea mai este, iar cea militară nu se simte nici ea prea tânără…bine că suntem în NATO.

Nu lipsită de importanţă este şi motivaţia pentru care Sărbătoarea Adormirii prilejuieşte evenimentele cu specific marinăresc. La 15 august 1902 primarul Constanţei, Cristea Georgescu, din dorinţa de a atrage turişti, anunţa primarilor din reşedinţele de judeţ din toată ţara „cu ocazia serbării Sfintei Maria, patroana Marinei, în apele Constanţei şi pe uscat se organizează nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele”. Tot atunci, la bordul crucişătorului „Elisabeta” a avut loc o slujbă de Te-Deum la care a luat parte şi ministrul de Război Dimitrie A. Sturdza. De atunci, din an în an, serbările au sporit în amploare şi semnificaţii, adeseori Ziua Marinei fiind pusă sub înaltul patronaj al oficialităţilor de stat, precum Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea sau Ministerul Apărării Naţionale.Însă, perioada anilor ”60-”90 a fost o perioadă neagră în istoria Zilei Marinei, prin politizarea şi accentul propagandistic al evenimentului, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe, motiv pentru care a fost despărţită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Revenirea la tradiţie s-a petrecut în 1990, iar în anul 2004, prin Legea 328, ziua de 15 august a fost reinstituită ca Ziua Marinei Române.

Dar ce fac românii de ziua Adormirii Fecioarei? Cam ce fac în toate marile sărbători creştine. Practică un amestec ciudat de evlavie şi snobism, de smerenie şi mândrie, de trăire şi indolenţă . Unii merg la sfintele slujbe,  iar alţii abia aşteaptă distracţia de Ziua Marinei. Dacă luăm în calcul că peste două milioane de români îşi serbează astăzi onomastica,  pricepem iute că distracţia şi grătarele sunt gata de start,  indiferent dacă s-a ţinut Postul Adormirii sau nu.

Ar trebui să reconsiderăm semnificaţia zilei onomastice. A purta numele unui sfânt îţi conferă onoare şi demnitate, dar îţi aduce şi o sumedenie de responsabilităţi. Moralmente, este grav să ai nume de sfânt şi comportament de drac. Faptele noastre ar trebui să producă preţuirea celor din jur,  nu doar numele. Altfel este tentativă de furt de identitate. Ne împăunăm cu numele, doar pentru a părea şi noi cineva.

Dar greşeala majoră a multora dintre cei sărbătoriţi pleacă din impresia că ei sunt în centrul sărbătorii. Ba unii chiar au tupeul sufletesc să pretindă că ei sunt cei vrednici de cinstire, practic o înlocuire prin eliminare a sfântului sărbătorit. Sunt şi destui care habar nu au cine a fost sau cu ce s-a ocupat sfântul respectiv. De aceea, Sf. Ioan Gură de Aur, în a cărui epocă erau destui creştini doar cu numele, îndemna ca cinstirea sfântului să se facă prin imitarea lui, prin practicarea creştinismului.

Statistica ne demonstrează această tristă stare de fapt. Ultimul sondaj IRES, dacă este exact,  arată că unii români amestecă periculos ortodoxia cu superstiţiile şi necunoaşterea creştinismului. 25, 6% dintre ortodocşi nu cred în viaţa după moarte, 32,4% nu cred că există iad, 19,1% nu cred că există Rai, 24,8% cred în reincarnare, 14% nu cred în îngeri, 43,9% nu cred că există diavol, 21,7% poartă talismane norocoase, 47,9% cercetează horoscopul dar doar 17% ţin cont de el, 40,8% nu s-au gândit niciodată la moarte şi, culmea, 44,6% nu cred în Înviere. Adică exact contrar învăţăturilor ortodoxe. Ceea ce înseamnă că noi, clericii, avem foarte multe de făcut în privinţa educaţiei spirituale a propriilor enoriaşi.

Dar destul cu constatarea erorilor (defect profesional s-ar putea spune). Să ne bucurăm de Adormirea întru Înviere a Maicii Domnului, căci aceasta este garanţia propriei noastre Învieri. Dacă mama noastră spirituală a înviat, sigur vom învia şi noi. Spre bucurie veşnică,  de-i vom fi credincioşi, sau spre lipsă veşnică a bucuriei, de nu vom crede, căci unde lipseşte dragostea apare chinul sufletesc.

Şi pentru că maica Domnului este Maica Dragostei, va îmbrăţişez, dar mai cu seamă pe cei ce poartă sfântul nume. Adaug şi o creştinească urare: Să creşteţi frumoşi şi sănătoşi duhovniceşte, întru mulţi şi binecuvântaţi ani, spre veşnica fericire, prin ocrotirea Preasfintei Fecioare Maria!