Peste 10.000 de oameni au donat prin SMS ca să păstreze „Cuminţenia Pământului“ acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sculptura „Cuminţenia Pământului“, realizată de Constantin Brâncuşi
Sculptura „Cuminţenia Pământului“, realizată de Constantin Brâncuşi

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat vineri, pe contul de Facebook, că peste 10.000 de oameni au donat prin SMS pentru campania de cumpărare a sculpturii lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia Pământului”, în cele şapte zile de campanie de donaţii prin SMS.

La numărul unic 8833, cei care scriu textul „Brâncuşi" pot contribui cu 2 euro la subscripţia naţională pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului".

Conturi la opt bănci din România sunt disponibile în lei, euro şi dolari, iar donaţiile se pot face prin transfer bancar sau prin depunere de numerar. Acestea se găsesc pe site-ul brancusiealmeu.ro.

Peste 10.000 de oameni au donat prin SMS pentru „Cuminţenia Pământului". Scrieţi "brâncuşi" la 8833 şi contribuiţi cu 2 euro la subscripţia naţională pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului", a declarat Corina Şuteu.


În luna martie, Guvernul României a înaintat o ofertă de achiziţie care a fost acceptată de proprietarii operei, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu. Din suma de 11 milioane de euro, Guvernul României va plăti 5 milioane de euro, iar pentru restul ei Ministerul Culturii a lansat o subscripţie publică naţională.

Conturile sunt deschise până pe 30 septembrie.

Opera „Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în 1907. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910, la Bucureşti. Sculptura este clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural naţional.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite