Mihail Kogălniceanu: „Nicolae Suţu a făcut onoare României“. Dezbatere în ajunul Unirii Principatelor Române

Pe 23 ianuarie, cu o zi înainte de serbarea Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1859), Librăria Humanitas de la Cişmigiu îşi aşteaptă spectatorii la o dezbatere despre liberalism şi conservatorism în epoca marilor alegeri: „Memoriile Principelui Nicolae Suţu, mare logofăt al Moldovei, 1789-1871“, avându-i ca invitaţi pe Georgeta Filitti, Adrian Silvan Ionescu, Filip Lucian Iorga şi Dan Manolache.

Mihail Kogălniceanu afirma despre Nicolae Suţu: „La 1830, acesta, din toate beizadelele fanariote, s-a rostit pentru România, ceea ce atunci constituia un fapt de mare curagiu. De la 1834 a fost necontenit în serviciul ţării... şi pot zice că el a fost acela care a dat mai multă impulsiune instrucţiunii, aşa încât putem afirma că a format generaţiuni întregi. Nicolae Suţu a făcut onoare României.“

Nicolae Şuţu (1789 – 1871) s-a născut pe malurile Bosforului, într-o familie care a dat Principatelor trei domni. Este fiul lui Alexandru Vodă, ultimul domn fanariot al Ţării Româneşti, şi al Eufrosinei Callimachi; educaţia pe care o primise trebuia să-l aşeze pe tronul unuia din principatele române. Cum istoria îşi schimbă cursul, se căsătoreşte cu fiica marelui vornic Constantin Cantacuzino şi îşi pune cunoştinţele vaste, puterea de muncă, rigoarea şi ambiţia în slujba contelui Kiseleff şi apoi a domnilor regulamentari ai Moldovei, clădind una dintre cele mai prodigioase cariere de om de stat din secolul al XIX-lea românesc. 

Nicolae Suţu, economist de seamă, a condus politica externă a Moldovei în vremea lui M. Sturdza şi a lui Gr Ghica. Memoriile sale rămân o frescă expresivă a societăţii româneşti între 1821 şi 1870.

Suţu, „una dintre vocile de mare disponibilitate ale sec. al XIX-lea“

Timp de aproape trei decenii se află în miezul puterii sub toate stăpânirile, aducând o contribuţie esenţială la procesul de construcţie instituţională şi legislativă pe care-l presupune europenizarea Principatelor. Participă din plin la redactarea Regulamentului Organic, apoi ocupă mai multe funcţii: postelnic, mare postelnic, vornic, secretar particular al domnitorului Mihail Sturdza, ministru de finanţe, mare logofăt, autorul principal al Regulamentului instrucţiei publice, preşedintele Sfatului Administrativ extraordinar, director al Teatrului Naţional din Iaşi, secretar particular al domnitorului Grigore Al. Ghica, preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de interne, ministrul cultelor şi al instrucţiei publice şi altele. 

„Nicolae Suţu îşi croieşte cariera în societatea moldoveană beneficiind de protecţia rusească, de calitatea de pământean dobândită prin căsătorie, dar în primul rând graţie însuşirilor sale: hărnicia, vocaţia continuării lucrului început, arta relaţiilor cu oamenii, interesul pentru buna desfăşurare a serviciului public. Resentimentele – şi acestea sunt numeroase – le încredinţează în cea mai mare parte sertarului. Spre deosebire de străbunii săi, care luptau pentru tronurile ţărilor române până la ultima picătură de vlagă, el îşi înţelege în mod superior epoca. Prin felul în care s-a manifestat în viaţa publică românească, prin felul cum şi-a împărtăşit gândul tainic Memoriilor, Nicolae Suţu rămâne una dintre vocile de mare disponibilitate ale secolului al XIX-lea. S-o ascultăm“, spune istoricul Georgeta Filitti.

Fragment din „Memoriile Principelui Nicoale Suţu“: 

„Într-o vreme când ignoranţa şi barbaria turcilor ajunseseră la culme, fanarioţii, ca agenţi, ca dragomani sau hospodari, îndeplineau funcţia cea mai delicată şi cea mai primejdioasă ce a existat vreodată, deoarece graţie inteligenţei lor ei ţineau în mână firele politicii unei puteri care nu putea decât pierde la fiecare conflict cu statele europene... Deşi călcau neîncetat pe un vulcan, fanarioţii au purtat vreme de două secole greutatea politicii otomane şi şi-au legat numele de splendoarea care s-a revărsat asupra Porţii... Când ora eliberării a sunat, averea şi viaţa lor au fost preţul devotamentului pentru cauza libertăţii. 

Printre cei stabiliţi în Principate, câţiva s-au naturalizat prin alianţe de familie şi s-au identificat cu noua lor stare. Mă număr printre ei. Intrat în slujbă îndată după punerea în aplicare a legii organice şi ocupând pe rând toate demnităţile superioare, am luat parte direct la toate reformele, la toate regulamentele introduse în administraţia ţării. Am fost în mod constant prietenul progresului şi al legalităţii.

N-am contat pe recunoştinţa publică sau particulară, ceea ce mă consolează lesne de ingratitudine. În fine, după o lungă carieră, care mi-a ruinat averea şi sănătatea, am ajuns să cultiv stoicismul şi mizantropia.“ (fragment din „Memoriile Principelui Nicolae Suţu“, Editura Humanitas)