Vreau să vă spun că într-o oră locaşurile noastre erau săpate, amenajate cu ridicături de pământ în faţă, ca la manual.
 
Mircea Mureşan: Ei, lasă!
 
S. B.: Da, rapid. Cu lopăţica Lineman, pe care am pus-o în formă de sapă, că nu era îngheţat pământul – ninsorile au venit după 22 decembrie Ne-au băgat în locaşurile de tragere, cu muniţia pe care o aveam, şi ni s-a spus să apărăm partea de lizieră. S-a creat un dispozitiv de apărare.
 
M. M.: Păi, misiunea Divizionului era acolo, lângă tunuri.
 
S. B.: Dar într-o zi au venit şi aviatori, cei îmbrăcaţi în haine albastre.
 
M. M.: De la Regimentul de geniu al aviaţiei.
 
S. B.: Da, de peste calea ferată.
 
M. M.: Întocmai, că mi-a zis Vasile că a cerut ajutoare. Parte din aceşti aviatori au apărut la Hotel Ambasador mai pe urmă.
 
S. B.: Noi am stat atunci, în  seara de 22 decembrie, în locaşul de tragere şi a fost consemnul ca, în momentul în care se trage la biuta de la SRC, atunci deschidem foc. Acesta a fost consemnul. La biută era locotenent major Iancu, cel de la Plutonul de transmisiuni, care a spus: „Comanda e la mine, pe tot flancul acesta!”. Locotenent major Panait Roland mi se pare că era chiar atunci ofiţer de serviciu şi i-a spus: „Iancule, vezi, ai grijă ce faci aici! Nu faceţi prostii, fără exces de zel!” Pe toată perioada după ce am primit armament ni s-a repetat: „Nu avem nevoie de eroi! Nu faceţi gesturi numai din teribilism!” Numai cine nu a ţinut o armă încărcată în mână nu înţelege că primul impuls este acela de a o utiliza. Când ai mâna pusă pe trăgaci, primul impus este acela să-l foloseşti cumva. E starea de panică pe care nu o recunoşti, dar pluteşte în aer.
 
 
Video
M. M.: O simţi, te domină.
 
S. B.: Şi apar discuţiile: „Dacă vine, tu ce faci?” „Eu trag, rad tot! Decât să plângă mama, mai degrabă să plângă mă-sa.”
 
M. M.: Apar halucinaţiile.
 
S. B.: Apare oboseala, stresul. Un stres reciproc potenţat de toţi cei participanţi la această operaţiune. Şi vă povestesc că am stat în noaptea aia în locaşul de tragere. Pe la miezul nopţii se trage foc de la biută.
 
M. M.: Da, şi dă-i!
 
S. B.: S-a declanşat Iadul acolo. Şi toate erau spre „blocurile NATO” şi spre stradă.
 
M. M.: Vai de mine şi de mine!
 
S. B.: Oamenii ăia, locatarii din blocuri, săracii, urlau: „Nu trageţi, nu trageţi!” Camarazii dinspre biută au tras spre blocuri. Ţin minte că a venit imediat Panait, că a auzit focurile din Comandament şi a ieşit: „Nu trageţi, cine v-a dat ordin?” A venit şi a urlat din spate: „Opriţi focul!” Apoi, ne-a luat pe fiecare: „Tu ai tras?” Eu am tras trei cartuşe, atât. Unul era trasor, era primul care pleca din armă, şi încă două şi m-am oprit: „Dar eu în cine trag?” m-am întrebat. Pentru că la lumina pastilei trasorului se vedea că nu-i nimeni.
 
M. M.: Se vedea.
 
S. B.: Şi-am pus siguranţa şi am asistat cum au tras ca la nuntă câţiva camarazi de-ai mei. Dacă atunci ar fi trecut cineva pe stradă pe acolo, nu ar fi avut şanse de supravuieţuire. Unul, cel puţin, a golit încărcătorul, la foc automat, tot. „În cine-ai tras?”, l-am întrebat a doua zi. „Păi, foc de baraj.” „La ce? Te-a atacat cineva?” N-am putut să explicăm niciunul. Eu am raportat: „Tovarăşe locotenent major, am respectat indicativul stabilit, să deschidem foc atunci când se trage la biută.” Pentru că aşa s-a întâmplat. Nu ştiu de ce şi cine a început focul de la biută, că Iancu mai era acolo cu câţiva militari. Nu ştiu cine a tras primul şi dacă a avut un ordin sau a tras din greşeală sau din frică.
 
(Fragment din lucrarea Aşa ne-am petrecut Revoluţia, Editura Institutul European, Iaşi, 2014, pp. 148-150)