25 de ani de la „Radu cel Frumos”

0
0

La 25 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, am reuşit să reunesc într-un volum, alături de Generalul Mircea Mureşan, ceea ce ne-am putut aminti despre evenimentele la care am participat atunci. A trecut destul timp încât să privim critic dar nu prea mult încât să uităm ceea ce am făcut atunci.

În urmă cu 25 de ani, eram militar în termen la o unitate militară din Microgarnizoana Pantelimon, în cadrul căreia erau trei unităţi: Regimentul 20 de Tancuri (unitatea 01060), Batalionul 35 Geniu al Diviziei de Tancuri şi Divizionul 333 de Artilerie Antiaeriană (unitatea 01112), ce aparţinea de Divizia Mecanizate. Eu am fost încorporat la această din urmă unitate, la artilerie antiaeriană. Comandantul microgarnizoanei era pe atunci maiorul Mircea Mureşan, care era comandatul Regimentului de tancuri de acolo.

În după amiaza zilei de 17 decembrie 1989, unităţile noastre au intrat în alarmă de război, sub indicativul „Radu cel Frumos”, ceea ce însemna intrarea în stare de război, cu înarmarea militarilor dar fără părăsirea unităţilor. A fost singura alarmă de acest tip din perioada comunistă. Toate cele trei unităţi din Microgarnizoana Pantelimon erau operative, adică unităţi ce intrau primele în stare de alarmă. Am stat în această stare de alarmă până pe la sfârşitul lunii februarie 1990, din câte îmi amintesc, adică până atunci când am predat muniţia rămasă asupra noastră.

Ce am făcut timp de aproape trei luni de alarmă? De-al lungul anilor, am mai povestit prietenilor întâmplări de atunci, dar nu am reuşit să scriu pe această temă. În 2012, la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi a venit Generalul Mircea Mureşan, invitat fiind la o conferinţă. După 23 de ani, ne revedeam un fost comandant de unitate cu un fost militar în termen, participanţi la evenimentele din 89 – domnia sa cu tancurile în Piaţa Palatului iar eu rămas în unitate. Iniţial am avut intenţia de a realiza un interviu pentru o revistă, dar am abandonat proiectul. Dar cu Generalul Mureşan m-am mai întâlnit, domnia sa fiind oaspete al Universităţii noastre în mai multe rânduri.

La începutul anului am iniţiat proiectul „După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est”, în cadrul căruia am organizat 28 de evenimente. Am socotit că e oportun să fac cu fostul meu comandant chiar o carte despre ceea ce am trăit atunci, fiindcă aveam ce povesti. A acceptat propunerea mea fără ezitare. Am început lucrul din vară şi am ajuns să propunem acum spre lectură lucrarea Aşa ne-am petrecut Revoluţia, apărută la Editura Institutul European. Prima lansare s-a produs pe 14 decembrie la Muzeul Unirii din Iaşi, în cadrul unei dezbateri despre evenimentele de pe 14 decembrie ’89. Pe 15 decembrie am prezentat-o în cadrul unei emisiununi moderate de Grigore Cartianu la Adevărul LIVE, iar pe 17 decembrie 2014, la fix 25 de ani de la indicativul „Radu cel Frumos”, o vom lansa la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.  

Cum ne-am petrecut Revoluţia? Sunt multe de povestit pentru spaţiul de pe blog şi îmi este greu să spun o poveste fără să am impresia că alta ar fi mai relevantă. Vă invit să participaţi la lansarea de mâine, 17 decembrie 2014, sau să urmăriţi în zilele următoare platforma dupa25deani.adevărul.ro, unde voi posta câteva fragmente din carte.

image
Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite