Minunatele petreceri ale Anului Nou interbelic

Minunatele petreceri ale Anului Nou interbelic

FOTO Getty Images

Elita românească din perioada interbelică s-a bucurat din plin de privilegiile sociale şi economice, în special în preajma sărbătorilor de iarnă. Petrecerile de Revelion în palate atent gătite ori în staţiuni montane erau demonstraţii sublime de eleganţă şi rafinament, în ton cu moda din marile capitale europene.

 „La 1 ianuarie vom da marele bal de Anul Nou, pentru care au fost trimise 2.500 de invitaţii. Palatul e mult prea îngust şi mic pentru enorma societate bucureşteană care s-a dublat în zece ani; numai ofiţeri au fost convocaţi 260“, îi scria regele Carol I fratelui său, Fritz, pe 28 decembrie 1882. Erau invitate personalităţi din armată, politică, diplomaţie şi din lumea artistică. Crème de la crème. Însă în stradă, bucureştenii fără căpătâi se distrau privind la fastul cortegiului regal şi la eleganţa trăsurilor şi cupeurilor invitaţilor şi aşteptau cu înfrigurare momentul de final, cu jocuri de lumini şi torţe. 

Ospeţe boiereşti

Obiceiul instituit de primul monarh al României de a organiza de Revelion, la Curtea Regală, cea mai mare petrecere din Capitală a fost continuat şi după Marele Război. Însă, treptat, oferta s-a diversificat – petrecerea de Anul Nou, prilej de socializare, dar şi de a fi alături de cei apropiaţi, s-a mutat în casele marilor familii boiereşti şi în hall-urile restaurantelor şi hotelurilor mari ale Bucureştiului. 

Apropiaţii familiilor Cantacuzino, Ghika, Suţu ori Lahovary erau oaspeţi nelipsiţi de la sărbătorile din palate, iar gazdele concurau anual pentru titlul de cea mai aleasă masă şi cel mai spectaculos bal. Sensibilităţi ale elitei. Totul trebuia să fie en vogue, scump şi, fără îndoială, aliniat cu moda de la Paris ori New York.

Peste veacuri, cronicile par să dea câştig de cauză familiei Suţu, dar nu în manieră absolută: „Avea atelaj scump, cu cai frumoşi de rasă, cu trăsura în formă de landou şi cu arnăut la spatele trăsurii, cu livrea cu marcă şi cu un câine de rasă la picioare“, după cum mărturiseşte Victor Bilciurescu. Irina şi Grigore Suţu erau arbitri ai eleganţei şi ai bunelor maniere, proprietari ai unui palat cu emblemă pe frontispiciu chiar în faţa Spitalului Colţea, cu săli spaţioase şi bogat ornamentate.

La jeunesse d’or

Foto: Un grup de tineri patinatori în Cişmigiu

Tinerii şi artiştii bucureşteni erau atraşi mai degrabă de restaurantele de lux de pe Calea Victoriei, unde se semnau contracte de închiriere ori se făceau rezervări cu câteva luni înainte. Printre cele mai frecventate locuri de distracţie erau Cercul Militar, restaurantul Capşa, cafeneaua Kübler, cafeneaua Fialkowski de la intersecţia străzii Ion Câmpineanu cu Calea Victoriei şi cafeneaua High-Life de lângă Athénée Palace. Chiar şi sălile Teatrului Naţional – cel cu sediul pe Calea Victoriei, lângă Palatul Telefoanelor – găzduiau petreceri cu mii de invitaţi, la jeunesse d’or a Bucureştiului: domnişoare cu talia subţire, june modiste şi fetiţe cu gene lungi şi bucle bălaie, negustori cu mustăţile subţiri şi tineri aristocraţi trăgând indiferent din ţigări de foi. Erau vremurile în care gazetele publicau statistici înduioşătoare despre dragostea la vârste tinere: „Un cuplu de îndrăgostiţi se sărută la fiecare 4 minute, femeia întreabă în medie la 10 minute: «Mă iubeşti?» şi are între 3 şi 5 crize de gelozie pe săptămână“.

Tot în perioada interbelică a devenit la modă petrecerea sărbătorilor în staţiunile montane. Prilej de relaxare în hoteluri ori vile private. Dar distracţia pe pârtiile de schi şi plimbările cu săniile trase de cai prin Sinaia, Predeal şi Buşteni erau rezervate numai pentru elită – oamenilor de rând li s-au deschis porţile staţiunilor montane în perioada sărbătorilor de către regimul comunist, prin ONT Carpaţi. Însă familiile cu dare de mână alegeau vacanţe prelungite în staţiunile din Germania şi Austria. A fost o vreme când Tirolul era considerat o Mecca a sărbătorilor de iarnă.

Caviar rusesc şi şampanie franţuzească

Foto: Prinţesa Ileana îşi petrecea vacanţele de iarnă la Sinaia

Petrecerile de Anul Nou organizate cu simţ de răspundere începeau în jurul orei 10.00 seara. Supeul era servit după miezul nopţii, pe la 12.30-1.00 noaptea, după care începeau dansurile, deschise de câte un arbitru al eleganţei, aşa cum a fost multă vreme Alexandru Marghiloman. Petrecerea se încheia de obicei la 3.00-4.00 dimineaţa, dar putea dura şi până la 6.00-7.00 dacă oaspeţii erau în putere. La plecare, li se oferea o ceaşcă de cafea cu lapte ori una cu bulion cald. Pentru revigorare.
Meniul de Revelion era bogat şi cuprindea numai mâncăruri rafinate, pregătite atent, după reţete de import uneori. La o masă care să satisfacă orice gust, oricât de pretenţios, puteau fi aduse preparate precum raţă cu sos de portocale, curcan fript umplut cu castane, icre moi şi biscuiţi de şampanie Capşa. Iar caviarul rusesc şi şampania franţuzească erau cod alimentar obligatoriu pentru protipendada românească. Era bine. Dar se putea merge mai departe de atât, către bucătăria europeană, cu tort Claire, petites timbales milanaises, sterlet á la russe, selle de veau printanière, cotelettes de lièvre á la financière, chaudfroid de volaille, punch cardinal, dindonneau truffé, fonds d’artichants sance blanche, parfait au moka, fruits-dessert. Toate la o singură masă.

În prima jumătate a perioadei interbelice, erau încă la modă dansurile pe perechi, graţioase. Doamne, domnişoare şi domni de toate vârstele ştiau să danseze vals, cadril, polka, mazurca, pas de quatre, pas de patineurs şi cotillion, alcătuit din „Les Bouquets“, „Les Arcades“, „Les Masques“ , „Moulinet“, „Les Esharphes et Coudes“ şi cadril final. Ulterior, s-a renunţat la dansurile clasice şi au fost adoptate stilurile de dans ale negrilor din Filipine şi ale hamalilor Londrei. S-au liberalizat stilurile de dans şi obiceiurile, în general.

 
Foto

Cadouri practice pentru fete şi băieţi

Calea Victoriei forfotea în perioada Crăciunului şi a Anului Nou de oameni în căutarea cadourilor perfecte pentru prieteni şi familie. De la micile ateliere de croitorie la marile Galerii Lafayette şi Casa Sigmund Prager – „furnizorul Curţei Regale“ – toate erau arhiaglomerate. Toate anunţau din timp reducerile de sărbători. Pentru maximizarea profitului şi satisfacerea cererii. Se obişnuia ca în noaptea dintre ani să se ofere cadouri şi, bineînţeles, copiii erau privilegiaţi. Primeau haine, bocanci, pantaloni, paltoane, costume de cercetaş şi jucării, în special mecanice – tancuri, avioane, maşini şi trenuri pe şină pentru băieţi, şi păpuşi, leagăne, maşini de gătit, soldăţei de plumb pentru fetiţe.

Mai cu tragere de inimă, mai forţaţi de spiritul sărbătorilor şi, mai ales, de etichetă, oamenii intrau în zig-zag prin magazine să cumpere bluze, lenjerie, rochii, flanele de corp, mănuşi de lână, jambiere de lână, ciorapi din păr de cămilă, mantale de damă, colerete de blană şi eşarfe moderne, costume de oraş pentru domni – „de cheviot englezesc“ ori de stofă Burberrys – costume de sport şi costume pentru „chauffeuri“. Fiecăruia după nevoi, dar cu acest gând clar: cadoul perfect e cadoul practic. 

Tradiţiile

„În nicio ţară a Occidentului nu vom întâlni tradiţionala sorcovă, care pune atâta gingăşie în urarea de tinereţe şi sănătate perpetue. Pluguşorul împodobit cu pangilici colorate şi boabele de grâu asvârlite de ţărani sunt un simbol al belşugului“, scria revista „Ilustraţiunea română“ în 1938. Tradiţiile acestea mărunte erau respectate cu sfinţenie. În prima zi a anului străzile Bucureştiului – din mahala până în centru – se umpleau de copii porniţi să colinde casele oamenilor. Se întorceau acasă cu obrajii îmbujoraţi şi cu traistele pline cu mere, nuci şi câte un gologan, doi. În schimb, tinerii se adunau în Parcul Cişmigiu, unde a fost amenajat primul patinoar din oraş. Era asaltat de sute de entuziaşti ai patinajului, unii începători, alţii capabili de figuri îndrăzneţe, spre încântarea domnişoarelor.

Iar în străvechea tradiţie a răvaşelor cu urări ori cu fraze cu tâlc, gazetele publicau catrene pentru fiecare. După cum urmează: „Politicienilor – Un «răvaş» v’am da şi vouă,/În această oră nouă/Dar vă ştim noi bine ţinta:/Nu-i răvaşul, ci...plăcinta!“. „Noilor aleşi parlamentari – Voi aţi biruit înfine/În al urnelor război:/V’aţi «ales»... Ne pare bine./Dar... cu ce ne-alegem noi?“ Şi în fine, unui măturător: „Ţie, singura urare/Ce ţi-o fac, e să-ţi revină/Murdărie mai puţină,/Deci,...alegeri cât mai rare!“.

Ţinuta aristocraţiei pure

Ţinuta pentru noaptea de Revelion era pregătită încă din vară. Se luau în considerare întotdeauna tendinţele haute couture de la Paris, se comandau rochii elegante la atelierele din Bucureşti ori se aduceau din capitalele Europei Occidentale. Revistele şi ziarele ofereau sfaturi cu privire la moda rochiilor, bijuteriilor şi a coafurilor în vogă încă din primele luni ale toamnei. Tendinţele în moda anilor interbelici pendulau permanent între tăieturile clasice, cuminţi şi inovaţii îndrăzneţe. Extravaganţa şi eleganţa dictau noul cod vestimentar.

Moda în materie de culori, lungimi şi materiale este explicată în „Realitatea ilustrată“ din 1929: „Alături de expresia modernă de o mefistofelică ţinută, a unor toalete ce mulează corpul cu rafinată simplicitate şi de drapajele antice de a căror graţie sculpturală nu ne vom sătura niciodată, avem viziuni de romantism: corsaje ajustate şi jupe ce se evazează reclamând metraje abundente şi mătăsuri grele – semi-apretate, ca faiul, taftaua şi moarul. Celofanul, paietele şi lamé-urile – materiale ce prin lumina în reflexe violente sunt de mare efect. Paietele apar în tunici în momentul în care s-a lăsat amurgul, apoi în rochii de dineu, de teatru şi de bal, oferind efecte de pură aristocraţie în nuanţe închise ca: marron, violet închis sau negru“. Revista „Ilustraţiunea română“  din acelaşi an, completează imaginea eleganţei sublime, cu câteva amendamente: „Catifeaua albă dă un aer de somptuozitate unei rochii lungi – evident că se cere o condiţie: corpul sa fie subţire şi svelt, pentru ca albul să nu strice silueta. Moarul, în culori vii, roşu, violet, rouille, dă toalete extrem de elegante pentru seara, care prin singurul joc al apelor ţesăturei se dispensează de orice alte garnituri“. Revistele din interbelic le sfătuiau pe doamnele în ton cu cele mai noi tendinţe în modă să recurgă la reinterpretarea unor piese vestimentare în manieră modernă. Se dă exemplul pelerinei: „Rochii de crepe de chine, sau de marocain, cu o pelerinuţă în spate, adesea neregulată, acoperind numai un braţ. E o modă care poate da efecte reuşite numai când stăpâna rochiei e sveltă, căci altfel... e preferabil să nu încerce“.

Pecetea supremă a şicului

Ţinuta de seară perfectă nu poate fi desăvârşită decât de un set de bijuterii elegant, cu pietre preţioase şi cu modele sofisticate. „Bijuteria e un gaj de dragoste şi de putere, o armă de cucerire şi un simbol de bogăţie. Pentru o elegantă modernă, e pecetea supremă a şicului şi a acelei perfecţiuni secrete, care se numeşte «clasa de sus». Bijuteriile au o valoare din care se poate extrage totodată credit, plăcere şi vanitate“, scria „Realitatea ilustrată“ în ianuarie 1929. Iar în acea iarnă, cele mai potrivite podoabe pentru ocaziile mari erau cerceii în formă de trei cascade de diamante, brătările de argint care strâng mânecile de catifea, perlele terminate cu o pafta de briliante şi brăţările din paftale pătrate de cristal, tăiate în formă de scară ce se purtau deasupra manşetei, mănuşilor ori mânecilor.

În modă, on revient toujours

Spre finalul perioadei interbelice, în ianuarie 1938, ziarele şi revistele făceau retrospectiva –sumbră – a anului trecut şi dădeau previziunile pentru cel nou. Revista „Ilustraţiunea română“ apelase la forţa prezicătoare a astrelor: „În modă, astrologia prevede o inspirare dela anul 1914, cu care se aseamănă în conjuctura astrelor. Vom vedea însă rochiile scurtate până la genunchi – cu tot protestul fabricanţilor de ţesătorie – şi foarte decoltate în spate. Pălăriile se vor înălţa, luând mai mult forma cilindrică, garnisite cu pene mari şi flori multicolore. Pantofii se vor purta cu tocul foarte jos, chiar seara. Va veni moda femeilor grase în 1938. Nu a «formelor pline», ca în anii trecuţi, ci a femeilor realmente grase, aşa cum erau frumuseţile dinainte de război.  Şi în moda masculină se va ivi oarecare fantezie prin introducerea celor mai vii culori în ţesătura stofelor“. În finalul articolului, redactorii revistei dau asigurări că, dacă prin voia hazardului, lucrurile nu s-ar întâmpla întocmai cum au fost expuse, previziunile rămân valabile pentru anii următori, 1939, 1940. Într-un final, s-au îndeplinit, istoria a prins din urmă astrologia.

 

 

Imagini din aceeasi galerie
  • Trei tineri stârnesc admiraţia pe patinoarul din Cişmigiu
  • O domnişoară pozează pentru felicitarea de Anul Nou
  • Copii cu sorcova prin Bucureşti
  • Prinţesa Ileana mergea în vacanţă la Sinaia
  • FOTO Getty Images
Distribuie imaginea
citeste totul despre: