Dezbatere „Historia“, la Adevărul Live: Cine a decis intrarea României în Primul Război Mondial?

Unul dintre cele mai importante evenimente ale Primului Război Mondial în partea estică a continentului a fost intrarea României în război de partea Antantei, într-un moment în care armatele acesteia erau puternic presate de  forţele Puterilor Centrale atât în Est, dar mai ales în Vest.

Franţa, dar şi Anglia, erau direct interesate de o acţiune a României, care să îi facă pe germani să îşi mute trupe pe un nou front, în ajutorul aliaţilor lor austro-ungari. Cine a decis momentul intervenţiei în război? Cât de pregătită era România pentru a intra în luptă?

La aceste întrebări, dar şi la multe altele, au răspus Dan Falcan, istoric, Florin Cristescu, profesor de istorie, Ciprian Plăiaşu, editor ”Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ciprian Stoleru şi transmisă de adevarul.ro.

Principalele declaraţii:

Dan Falcan: În 1914 a fost un şir de coincidenţe care au împins omenirea în Primul Război Mondial: toate personalităţile ce ar fi putut juca un rol în prevenirea războiului au fost absente pe scena politică. 1914 e ultimul an în care Europa e dominată de vechile elite aristocratice pentru care termenul de onoare chiar avea un conţinut. S-a ajuns la un război pe care nu prea îl voia nimeni, dar s-a ajuns pentru că au fost personalităţi care au împins spre război, convinşi că atunci era momentul cel mai potrivit în privinţa şanselor de reuşită. Vinovaţii principali: Austro-Ungaria, Rusia şi Germania şi apoi tot lanţul de alianţe. 

Cât priveşte România, într-o primă fază a stat într-o neutralitate, în expectativă. A cântărit mult şi decizia Italiei. Era logic, pentru că tratatul la care eram parte prevedea să acordăm sprijin Austro-Ungariei în cazul în care era atacată, nu dacă ataca ea. Cei doi ani de neutralitate au fost tumultuoşi, pentru că opinia publică împingea spre război şi alianţa cu Antanta, în timp ce Brătianu voia să-şi ia toate măsurie de prevedere, să nu intre în război nepregătit şi lucrul ăsta i s-a reproşat: că a tergiversat, că părea nehotărât. Un rol important l-a jucat Regina Maria, foarte determinată să implice România de partea Angliei. 

Florin Cristescu: Austro-Ungaria nu credea că România o va ataca. Existau regimente formate aproape în întregime din români cărora li se permitea purtarea de cocarde tricolore. Nu se ştia împotriva cui va lupta România. În Transilvania a mai fost şi această politică de maghiarizare forţată, ce a dus la o distanţare a României de Austro-Ungaria. Se înclina spre alianţa cu Antanta încă din 1914. E interesant momentul în care s-au semnat primele acorduri cu Antanta, când reprezentanţii fiecărei ţări ai Antantei au mers pe jos până la casa lui Vintilă Brătianu, tocmai pentru a nu fi depistaţi. 

Ce s-a întâmplat la Turtucaia

Falcan: Sentimentul naţional era pentru eliberarea Transilvaniei. Normal ar fi fost sne apărăm pe linia Carpaţilor şi să scoatem Bulgaria din război mai ales că beneficiam de sprijnul ruşilor, care ar fi trebuit să ne ajute în lupta împotriva Bulgariei. Dar când faci lucrurile nu cu raţiune, ci cu mult sentiment, toată lumea a zis să atacăm în Transilvania, lăsând pe planul doi frontul din Dobrogea. Nu s-a ştiut sau s-a neglijat că bulgarii ne vor ataca rapid cu sprijin austro-ungar, sub comanda generalului von Mackensen, numit spărgătorul de fronturi. La Turtucaia noi l-am avut pe Teodorescu, un general incompetent şi laş, care şi-a părăsit trupele. 

Cristescu: Spre deosebie de armatele puterilor centrale, care aveau între 18 şi 24 de mitraliere la un singur regiment, România avea între 4 şi 6 mitraliere. Şi din punct de vedere al artleriei, armata română stătea foarte prost: tunurile erau unele foarte vechi, la Turtucaia obuzierele aproape că lipseau cu desăvârşire. În plus, muniţia care urma să fie trimisă la Turtucaia a fost trimisă spre alte fronturi. Turtucaia a reprezentat un moment de trezire la realitate a românilor. Pe noi ne-a caracterizat entuziasmul, dar, la doar o săptămână de la intrarea în război, avem o îngrozitoare înfrângere şi vreo 30.000 de prizonieri. 

Falcan: Cea care a presat cel mai mult România în război era Franţa, nu Rusia, care avea toate motivele să degajeze frontul de la Verdun, unde presiunea era foarte puternică, şi a şi dat un ultimatum României spunând „intraţi acum ori niciodată“. La presiunea Franţei, Rusia a acceptat anumite condiţii, inclusiv trimiterea unui corp care să lupte împotriva Bulgariei.

Aliaţii aproape că nu s-au ţinut de nicio promisiune făcută. Era vorba ca de la Salonic francezii să atace Bulgaria, ca s-o împiedice să ne atace pe noi. Corpul de la Salonic s-a mişcat foarte târziu, abia în octombrie-noiembrie 1918 şi s-a văzut efectul, că, practic, atunci s-a prăbuşit tot frontul austro-ungar, s-a terminat războiul.  

Condiţiile pe care Ionel Brătianu le-a impus aliaţilor erau foarte bine structurate şi concrete, dar, din păcate, Aliaţii nu s-au ţinut de cuvânt, în principal ruşii. După război, acest tratat încheiat în casa lui Vintilă Brătianu nu a mai fost recunoscut. Pe de o parte pentru că noi încheiasem pacea separată din 1918 de la Buftea, iar pe de altă parte pentru că Statele Unite, intrate în război în 1917, au spus că nu recunosc acele condiţii pentru că nu au luat parte la ele.