Eroi pe banii noştri

După 26 de ani de la marcantul eveniment societatea noastră pare că nu găseşte încă direcţia normalităţii. 1989 a fost anul în care românii s-au despărţit de regimul socialist-totalitar. S-au despărţit trist, oribil cu peste 1.000 de morţi si peste 3.000 de răniţi. Nici astăzi nu s-a elucidat misterul, cine în cine a tras, de ce s-a tras, de ce i-au executat pe soţii Ceauşescu imediat şi multe alte enigme.

Revoluţia română trebuie marcată, explicată, analizată, cunoscută. Este unul dintre evenimentele majore din istoria naţională. Dorinţa majorităţii românilor a fost pusă în practică, regimul s-a schimbat. Chiar dacă am putut vorbi de multipartidism, de apariţia presei „libere“ au urmat evenimente negative. Mineriade, un val de reforme cu scopul subminării economiei naţionale cât şi cumetriile politice.

Puţină istorie juridică

Revoluţionarii au fost răsplătiţi de cel mai cunoscut semen al lor, Ion Iliescu, devenit între timp preşedintele românilor, prin legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Legea a fost în vigoare de la 01 decembrie 1990 până la 22 iulie 2004. A fost abrogată şi înlocuită prin legea 341/2004. Aceasta include şi modificările aduse prin OG: 17/1995; HG 211/1996; L 30/1996; HG 543/1996; L 70/1996. Completată cu regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989 din 15.07.1996.

Autoritatea care veghează la problemele revoluţionarilor este recunoscută prin hotărârea nr. 760/2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.  Din 19 august 2014, înlocuită prin Hotărârea 563/2014.

Este normală indemnizaţia de revoluţionar?

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 29 februarie, decretul privind conferirea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” pentru 1.667 de români. În septembrie anul trecut, alţi 500 au avut aceeaşi onoare.

Un segment important al actorilor Revoluţiei au profitat de acest eveniment şi au ocupat funcţii importante în stat. De la preşedinte la miniştri, parlamentari, secretari de stat etc. Toţi preşedinţii au folosit „revoluţia“ şi „revoluţionarii“, au dat legi in favoarea acestora, i-au decorat, le-au oferit rente viagere. Aceşti revoluţionari, când şi-au văzut periclitate interesele, au ameninţat, au recurs la greve, la proteste etc. Aşa au primit o altă serie de drepturi pe lângă indemnizaţia lunară. Unul dintre acestea era de a primi loturi de pământ sau echivalentul în bani. In Constanţa se ajunsese să fie mai mulţi revoluţionari decât în Timişoara. Dintr-o recunoaştere morală s-a ajuns la o profitabilă afacere de înavuţire. Aşa s-a ajuns ca peste 15.000 de „revoluţionari“ să primească certificatele mult dorite. Zeci de milioane de euro intră în conturile acestor revoluţionari.

Ceea ce se poate aprecia ca ajutor din partea statului ar fi acordarea de sprijin tuturor celor răniţi, închişi, bătuţi, pe scurt celor care au suferit în timpul acelor evenimente, familiilor acestora. Nu cred că este normal ca cei care au participat, s-au sacrificat în acele momente să primească beneficii pe viaţă din partea statului. Nu cred ca aceştia au plecat către locurile fierbinţi din acea perioadă cu gândul ca apoi să primească indemnizaţii. Doar ei declară că au luptat pentru libertate!

Într-o analiză istorică putem constata că cei care au participat la război sau cei care au căzut victime regimului socialist-totalitar au fost vitregiţi de asemenea recompense. Este cunoscut cazul şefului garajului MAI din actuala Piaţă a Revoluţiei care a primit carnet de revoluţionar doar pentru ca se afla în toiul evenimentelor. Adică era la muncă. Şi ca el pot fi mulţi alţii. Pe câţi dintre miile de revoluţionari credeţi că i-ar împiedica educaţia să refuze aceste „drepturi“ pentru simplul fapt că nu au avut nicio aşteptare de acest gen?  Din zecile de mii de oameni care au ieşit pe străzi, cum s-au selectat revoluţionarii?

Ca atare, cred că respectul faţă de aceşti oameni ar trebui sa nu aibă conexiuni cu partea materială. Cei care au participat activ şi au depus eforturi pentru înlăturarea regimului ar trebui consideraţi şi respectaţi. Cei care s-au făcut cunoscuţi în special în timpul Revoluţiei după care au ocupat funcţii de miniştri, directori în diferite instituţii ale statului, parlamentari, ambasadori şi primesc şi aceste indemnizaţii ar trebui apreciaţi după caracterul lor. Într-o societate în care toţi trag de bugetul statului aceştia par căpuşarii cei mai destoinici.

Personal, am participat de-a lungul timpului la multe întruniri ale revoluţionarilor. Majoritatea sub formă de conferinţe, simpozioane ştiinţifice. Am renunţat să mai particip la aceste întruniri deoarece toate se termină cu ţipete, nervi, acuze. Majoritatea acestor revoluţionari au concluziile formate şi nu acceptă decât propriul adevăr, obligatoriu să coincidă cu propriul interes. Asistăm, din păcate, la o situaţie inversă. Ei se cred eroi şi aşteaptă recunoştinţa tuturor, chiar încearcă să-şi impună ideea.

După Ion Iliescu, Emil Constantinescu (preocupat atât de mult de Revoluţie încât a scris şi o carte), Traian Băsescu (care a condamnat comunismul la grămadă şi fără logică), vine şi Klaus Iohannis şi decorează revoluţionari.

Mulţi dintre revoluţionari sunt mai cunoscuţi pentru problemele avute cu legea decât pentru rolul asumat din zilele lui Decembrie 1989. Pentru majoritatea figurilor cunoscute din timpul evenimentelor din `89, Revoluţia a însemnat o şansă şi onoarea de a putea ocupa funcţii la care nici nu visau.