Deosebirea dintre mine şi Vladimir Tismăneanu

Îl cred pe Robert Levy când spune (în „Gloria şi decăderea Anei Pauker“, Editura Polirom, 2002) că Ana Pauker era mult mai detaşată faţă de Stalin decât Gheorghiu-Dej.

Asta a mirosit-o Marele Învăţător, înzestrat la modul genial cu talentul  de a cântări oamenii; şi de aceea l-a lăsat pe Dej s-o execute politic.

Dej şezuse la închisoare din 1933 pînă în 1944. Chiar şi prin asta, el n-a fost la Moscova înainte de 1945, nu l-a văzut pe Stalin nici măcar în prezidii. Mult mai important, n-a fost un răzgâiat al Kominternului.

Când s-a pus problema schimbului de  deţinuţi  dintre România şi URSS, Kremlinul a preferat-o pe Ana Pauker. Poate că asta l-a salvat pe Ghiţă al nostru de la moarte. Sigur e că asta l-a făcut preferatul lui Stalin.

Deşi credincioasă lui Stalin, Ana Pauker ştia de la cei cu care se vedea din când în cînd (Molotov, de exemplu), multe amănunte despre Stalin. Chiar dacă nu compromiţătoare, măcar familiare.  În aceste condiţii, Stalin era pentru Ana Pauker un om. Un Ştab mare, dar nu un Tablou, ci un Om. Pentru Gheorghiu-Dej, închis în puşcăriile burgheziei româneşti, Stalin rămânea un tablou.

Am încercat cândva să explic deosebirea dintre mine şi Vladimir Tismăneanu în anii regimului comunist.  

Vladimir Tismăneanu invocă în „Amintirile“ sale anii de colaborare la „Viaţa studenţească“. Redactor şef adjunct la revistă, dar şi la lunarul „Amfiteatru“, l-am descoperit şi publicat pe  Vladimir Tismăneanu.

Nu ştiu de ce vorbeşte acum, după căderea comunismului, cu o anume stinghereală faţă de această colaborare. Da, într-adevăr, textele sale se păstrau în interiorul marxism-leninismului. Şi ce dacă? Le publicam (de mine depindea apariţia), pentru că erau interesante.

Să ne înţelegem. Despre marxism, despre comunism şi chiar despre Ceauşescu se scriau şi se publicau, la vremea respectivă, chintale de articole, broşuri, cărţi. Multe dintre aceste producţii se remarcau prin caracterul lor soporific. Semnate de profesori universitari sau de ştabi de la Partid, se mulţumeau să pună unul sub altul, în chip de rânduri poreclite  text, clişee lustruite de atâta folosire. Despre marxism, se putea scrie însă interesant şi în interiorul marxismului. Printre cei care scriau astfel se număra şi  Vladimir Tismăneanu. Se vedea de la distanţă că e un intelectual care iscodeşte realităţile comuniste cu o privire scînteindă şi nu cu una stinsă.

Despre Istoria comunismului ştiam infinit mai multe lucruri decât cele din cărţile apărute la noi. Citisem despre procesele de la Moscova, despre asasinarea lui Troţski, despre felul în care bolşevicii au cucerit Puterea.

Aveam ce discuta cu Vladimir Tismăneanu, şi el cunoscător al acestor lucruri, ascunse de cărţile şi articolele apărute la noi. Exista însă un domeniu în care nu mă întâlneam cu  Vladimir Tismăneanu: familiaritatea cu care vorbea despre Gheorghiu-Dej, despre Leonte Răutu, despre Nicolae Ceauşescu.

Pentru mine, fiu de ţăran mijlocaş din Găgeşti, aflat la ani-lumină de Castelele Puterii de la Bucureşti, Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu rămâneau tablouri la care mă uitam. Până şi primul-secretar al regiunii Galaţi îmi apărea ca locuitorul unui Olimp de dincolo de nori.

Pentru el, Dej era Ghiţă, Elisabeta Luca, tanti Elisabeta, Nicu Ceauşescu, Nicu. Fireşte, părinţii săi nu ajunseseră la funcţii de autoritate în statul comunist.  Erau însă din familie. Altfel spus, pentru Vladimir Tismăneanu Gheorghiu-Dej nu era, ca pentru taică-meu, Tovarăşul Gheorghiu-Dej, ci Ghiţă. Întorşi acasă, părinţii lui  Volodea vorbeau despre Dej, despre Ana Pauker, ca despre nişte personaje familiare.

Păstrând proporţiile, Dej îl vedea pe Stalin, aşa cum taică-meu îl vedea pe el, Gheorghiu-Dej, în timp ce pentru Ana Pauker, Stalin era precum Dej faţă de tatăl lui Tismăneanu.

Marele descusător de inşi, Stalin, n-avea cum să nu simtă diferenţa de atitudine dintre cei doi. Cu Dej se simţea bine. Aşa cum un atotputernic din Bucureşti se simte bine când un fost coleg de şcoală elementară, rămas îngrijitor de animale în sat, îi vizitează Palatul.