Armele secrete ale lui Iancu de Hunedoara împotriva turcilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artilerie medievală
Artilerie medievală

Când şi-au făcut apariţia în Occident primele arme de foc în bătălia de la Crecy din 1346 contemporanii şi apoi umaniştii italieni au deplorat această invenţie numind-o "diabolică" şi atribuind-o vrăjitorilor şi alchimiştilor (autorii spanioli ai timpului o atribuiau maurilor).

Potrivit unor informaţii nesigure, primele puşti (având ţeavă scurtă) ar fi apărut în Italia, la Forli, în 1284. O atestare certă într-un document florentin a primei aplicaţii a pulberii explozive la un tun datează din 1326. Astfel de bombarde rudimentare apar apoi, în decursul următoarelor două decenii, în câteva bătălii din Italia, Franţa, Germania şi Anglia. Către 1350, descrierea tunurilor îşi face loc şi în opere didactice.

Modul de funcţionare al acestor bombarde era următorul: prin partea posterioară a ţevii se introducea pulberea (în capătul celălalt era introdus proiectilul), orificiul posterior era apoi închis cu un dop de lemn. Un sfert din spaţiul dintre acest dop şi proiectil era lăsat gol, restul se umplea cu pulbere. Printr-o mică deschizătură din ţeavă se da foc pulberii: forţa exploziei arunca întâi dopul, apoi propulsa proiectilul. Primele proiectile sferice erau din plumb sau din fier, mai târziu, ghiulelele de dimensiuni mai mari erau din piatră, rotunjită de pietrari într-o sferă perfectă, apoi s-a revenit la proiectile de fier sau de fontă.

Clic aici pentru a citi restul articolului pe historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite