Al treilea volum din „Turnul de veghe. Jurnal de exil. 2008-2010“ de Constantin Eretescu, publicat la Editura Vremea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Turnul de veghe. Jurnal de exil. 2008-2010“, de Constantin Eretescu, al treilea volum din jurnal, este publicat de Editura Vremea, în Colecţia „Fapte, Idei, Documente“.

Cronica zilnică a vieţii unui intelectual român trăitor în SUA, un jurnal „altfel”, în transparenţa căruia se desenează o Americă altfel decât cea pe care ne-o închipuim în mod tradiţional. Balansând continuu între micul univers intim şi vastul peisaj al lumii în care trăim, un text sensibil şi complex, care lasă cititorului spaţiu de reflecţie şi îl îndeamnă la verificarea şi reconsiderarea unor opinii preconcepute. O carte care trebuie citită de toţi cei care visează nebulos la ţara tuturor posibilităţilor, se arată în prezentarea cărţii publicate de Editura Vremea.

Prozator, etnograf, jurnalist, Constantin Eretescu este una dintre personalităţile exilului românescLa Editura Vremea, autorul a publicat trei volume din jurnal: „Turnul de veghe. Jurnal de exil 1995-2004“, „Turnul de veghe. Jurnal de exil 2005-2007“, „Turnul de veghe. Jurnal de exil 2008-2010“.

Constantin Eretescu a fost un dublu exilat: întâi din Basarabia natală, apoi din România, pe care a părăsit-o în 1980, emigrând în Statele Unite.

Turnul de veghe. Jurnal de exil 1995-2004

image

Jurnalul de faţă urmează unui alt jurnal, Pensiunea Dina (1984, 1995) şi altor scrieri memorialistice.
Cititorul român va găsi în el o deosebit de interesantă cronică a vieţii de zi cu zi a intelectualului român exilat, cu însingurarea şi dorul de casă pe care le implică îndepărtarea de ţară, frustrări pe care scrisul şi bucuriile intelectului nu le compensează.
O carte care trebuie citită nu numai de colegii de generaţie ai autorului, ci în special de tinerii zilelor noastre, fascinaţi de mirajul Occidentului.

Turnul de veghe. Jurnal de exil 2005-2007
Colecţia: Fapte, Idei, Documente

Cronica zilnică a vieţii unui intelectual român trăitor în SUA, un jurnal „altfel”, în transparenţa căruia se desenează o Americă altfel decât cea pe care ne-o închipuim în mod tradiţional. Balansând continuu între micul univers intim şi vastul peisaj al lumii în care trăim, un text sensibil şi complex, care lasă cititorului spaţiu de reflecţie şi îl îndeamnă la verificarea şi reconsiderarea unor opinii preconcepute. O carte care trebuie citită de toţi cei care visează nebulos la ţara tuturor posibilităţilor.

Jurnalul de faţă urmează unui alt jurnal, Pensiunea Dina (1984, 1995) şi altor scrieri memorialistice. Cititorul român va găsi în el o deosebit de interesantă cronică a vieţii de zi cu zi a intelectualului român exilat, cu însingurarea şi dorul de casă pe care le implică îndepărtarea de ţară, frustrări pe care scrisul şi bucuriile intelectului nu le compensează. O carte care trebuie citită nu numai de colegii de generaţie ai autorului, ci în special de tinerii zilelor noastre, fascinaţi de mirajul Occidentului.


11 aprilie

image

O scenă nebunească la Washington, în faţa clădirii Congresului. Un tip cu două geamantane stă pe trotuar şi aşteaptă. Dintr-o dată, vreo patru militari mascaţi îl lovesc în spinare, îl trântesc cu faţa de ciment, după care îl târăsc spre o maşină. Bagajele sunt examinate cu raze X, după care sunt distruse cu explozibil. Înăuntru, nişte pantofi vechi, lenjerie, obiecte de uz personal. Cel arestat astfel e un chinez abia sosit în America. Toată desfăşurarea de forţă a pornit de la ideea că omul ar fi avut intenţia să arunce în aer clădirea parlamentului, iar în cele două geamantane s-ar fi aflat o bombă. Două bombe. Sigur, te poţi întreba cum poţi arunca în aer o instituţie ca aceea cu două geamantane de explozibil – admiţând că erau – de pe trotuar, la baza unor trepte aflate la vreo 50 m. de clădire. Chinezul, care nu prea ştie englezeşte, urmează să fie acuzat că nu a cooperat cu poliţia. Asta to add insult to injury. Teama de terorişti şi de bombe ajunge la Washington să capete forme paranoice. Toată comoţia a durat trei ceasuri. Preşedintele, ni se spune, nu a fost niciun moment în primejdie. Casa Albă e la vreo trei kilometri distanţă, iar Bush era în Texas, unde se întâlnea cu Sharon. Ne bucurăm să ştim că pantofii chinezului nu au atentat la viaţa preşedintelui nostru.

Constantin Eretescu

Născut în 1937 la Cetatea Albă, în Basarabia (astăzi în Ucraina), Constantin Eretescu se refugiază în România, unde urmează Liceul „Mihai Eminescu" din Bucureşti, se înscrie la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, de unde este exmatriculat din motive politice în anul IV de studii, şi se transferă un an mai târziu la Facultatea de Filologie, pe care o absolvă în 1961. Obţine titlul de doctor în ştiinţe filologice în 1976. Funcţionează pe rând ca profesor la Şcoala elementară nr. 2 Copăceni, Ilfov, cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor (1964-1979) şi profesor invitat la Universitatea Bloomington, Indiana (1971). Emigrează în Statele Unite în anul 1980, unde, în perioada 1983-1992, editează versiunea pentru America şi Canada a periodicului Lupta, iar între 1986 şi 1996 predă cursuri de antropologie culturală la Rhode Island School of Design din Providence, Rhode Island.

image

Cărţi publicate: Noaptea, roman, Hiatus, Providence, 1988; Pensiunea Dina (Jurnal de emigraţie) , Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995; În căutarea Alexandrei, roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1999; Dezvăluirile târzii ale unui pretins martor ocular, piesă în trei acte, Criterion Publishing, Atlanta, 2000; Pasărea de fier şi fluturii, nuvele, Cartea Românească, Bucureşti, 2001; Feţele lui Ianus. America văzută de aproape, Editura Fundaţiei Cultu rale Române, Bucureşti, 2001; Party cu un ceas mai devreme, roman, Universal Dalsi, Bucureşti, 2001; Periscop. Mărturiile unui venetic, Editura Eminescu, Bucureşti, 2003; Vrăjitoarea familiei şi alte legende ale oraşelor lumii de azi, Compania, Bucureşti, 2003; Folclorul literar al românilor. O privire contemporană, Compania, Bucureşti, 2004; Fata Pădurii şi Omul Nopţii. În compa nia fiinţelor supranaturale, Compania, Bucureşti, 2007; Ştima Apei. Studii de mitologie şi folclor, Editura Etnologică, Bucureşti, 2007; Uriaşul Guguza şi alte poveşti actuale, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2007; Visul lui Owen, Paideia, 2009; Mission en Roumanie. Culegerea de folclor românesc a lui Hubert Pernot (1928), Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2009; Dragă Maria, roman epistolar, Criterion Publishing, Bucureşti, 2009; Cerbul din Cadillac. Folclor urban contemporan, Editura Etnologică, Bucureşti, 2010; Cu ochii în zare. Exilaţi, emigranţi, pribegi, Paideia, Bucureşti, 2011.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite