Abuzul sexual, o istorie necunoscută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În secolul al XX-lea, scadalurile sexuale care aveau în prim-plan abuzul minorilor au încercat să fie muşamalizate. Presa din acea vreme era dezinteresată de subiect, iar în majoritatea cazurilor publicate, victimele erau catalogate ca fiind instigatori.

Aneenee FitzGerald-Kenney, inspector irlandez al unei case de corecţie, a înaintat o plângere în anul 1929 către British National Vigilance Association ( instituţie înfiinţată în anul 1885, cu scopul aplicării şi îmbunătăţireii legislaţiei pentru reprimarea viciilor de procedură penală şi a imoralităţii) în care expunea cazul unei tinere de 16 ani ce a fost concediată de către familia pentru care lucra deoarece recunoscuse că în trecut a fost abuzată sexual. Surprinzător a fost că fapta a fost pedepsită imediat. Agresorul a fost urmărit penal, nefiindu-i dezvăluită identitatea. Fata a trebuit să trăiască cu reputaţia afectată şi cu trauma din urma agresiunii, iar cu toate că era “tăcută şi supusă”, patroana ei nu a vrut să o mai angajeze. În acele timpuri, declaraţia unui copil nu reprezenta o dovadă suficientă pentru sancţionare sau condamnare. În 1932, o campanie împotriva abuzului sexual al minorilor a ajuns la concluzia că în mai bine de 20 de ani nu a fost reportat poliţiei niciun caz de acest gen.

Acest tip de ambivalenţă faţă de copiii care au fost victime ale abuzurilor este subliniat de surse care au lucrat cu minorii în secolul al XX-lea. Directorul unui cămin de îngrijire din sudul Londrei, unde fetele abuzate erau trimise înainte de a depunde mărturie în instanţă, a declarat în 1921 că victimele erau “ ignorante, fără să fie interesate de curăţenia locului unde stăteau sau de igiena proprie. În cele mai multe cazuri erau persoane cu obiceiuri urâte, care nu aveau nicio idee despre religie sau maniere.” O măsură care a fost adoptată în majoritatea centrelor a fost separarea victimelor. În 1925, un judecător din Devon şi-a manifestat regretul că mama unei fete abuzate a refuzat să îşi mute copilul la o altă şcoală sau să o trimită la o casă de copii: “Este de înţeles faptul că oamenii respectabili nu doresc ca odraslele lor să meargă la şcoală cu o fată ca aceasta.”

Cazuri de abuzuri sexuale ale minorilor din categorii sociale privilegiate nu au fost înregistrate. În acest context, se consideră că aceasta era o infracţiune care apărea doar în cercurile oamenilor săraci, care trăiau în case foarte aglomerate. Un băiat în vârstă de 18 ani a fost condamnat în 1926 pentru incest. Judecătorul a considerat că are circumstanţe atenuante, motivând că băiatul locuia într-o casa cu două camere împreună cu părinţii lui şi încă 5 rude, şi a recomandat să fie trimis la o şcoală de corecţie. “ Nu te condam aşa de mult pe cât o face societatea, care permite să existe astfel de condiţii în care ai trăit şi care te-au forţat să faci astfel de lucruri. Cred că cel mai bun lucru pentru tine este să te duci undeva unde te poţi ridica şi deveni un bărbat adevărat.”

Din păcate, dovezi care pot face lumină în cazul vieţii intime din cadrul familiilor sărace au rămas foarte puţine, iar în aceste condiţii cercetătorii cunosc foarte puţine detalii în privinţa abuzurilor, majoritatea fiind oricum nedeclarate autorităţilor. Un studiu demonstrează că în Anglia secolului al XX-lea, nu erau abuzaţi sexual decât copiii care trăiau în condiţii mai precare din punct de vedere material, şi că acestă infracţiune devenise deja o problemă socială şi morală. Inegalitatea în raportul relaţiilor de putere permitea abuzul copiilor. Pe de o parte existau tatăl, tatăl vitreg, fratele mai mare, sau orice altă rudă de sex masculin care deţinea nu numai o putere fizică mai mare, dar care prin lege era autorizat să o aibă. Pe de altă parte existau patronii, oamenii care luau copii să le fie ucenici şi care abuzau de ei. Exista în acea vreme un cult exacerbat al disciplinei care le permitea agresorilor să profite de corpurile copiilor. Bărbaţii care erau profesori sau preoţi profitau de meseria lor şi abuzau de minori. Având un statut privilegiat în comunitate, în cazul în care erau denunţati, aceştia primeau o pedeapsă mică, sau în unele cazuri doar un avertisment. Un factor suplimentar care ducea la astfel de pedepse era acuzarea copiilor că au invitat sau provocat la acte sexuale. Chiar şi în cazul copiilor foarte mici s-a pus problema că ar fi depravaţi sau imorali.

Citiţi continuarea articolului pe www.historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite