Unde dai şi unde crapă

Mă umflă râsul când mă gândesc de la ce au pornit tragediile lumii. Frumoasa Elena a distrus Troia şi pe troieni. Honduras şi Nicaragua s-au războit de la fotbal. Primul Război Mondial a plecat de la un atentat.

Războiul intern din Uniunea Scriitorilor din România porneşte de la un premiu. Ah, premiu nenorocit, cum ai stricat tu armonia universală şi ai învrăjbit suflarea creatoare! Ai stins prietenii, făcându-le praf şi pulbere. Premiului Naţional Mihai Eminescu pe 2015 a fost atribuit vicepreşedintelui USR, altfel un poet onorabil, dl Gabriel Chifu. Problema nu e să-l fi avut adversar pe Mircea Cărtărescu, propus la premiul Nobel. Problema e şi va rămâne rolul său în ierarhie: vicepreşedinte. Lumea scriitoricească a resimţit acest fapt ca pe un brutal aranjament al preşedintelui USR, care s-a folosit de toată autoritatea şi persuasiunea de care era capabil pentru a-şi impune favoritul. De aici s-au inflamat spiritele. La început, un grup de iniţiativă. Apoi, diligenţe pentru organizarea unei Adunări Generale. Proteste publice. Cu trufie academică, preşedintele USR a declarat că nu discută cu o minoritate neînsemnată. De aici i s-a tras. În timp ce factorii de decizie îşi ridiculizau adversarii, aceştia s-au pus pe muncă.

Au luat la puricat actele şi deciziile. Pas cu pas – cum ar zice cineva pe care nu-l citez –, au făcut descoperiri uimitoare. A atras atenţia faptul că noul Statut prevedea că poate fi modificat de un grup de oameni, în absenţa Adunării Generale. Apoi, lucrul de la care probabil a pornit răul, a dispărut limitarea mandatelor unei persoane într-o funcţie de conducere. Când nu mai ai de dat socoteală nimănui, ajungi să crezi că instituţia e la dispoziţia ta, şi nu invers. În felul ăsta, instaurezi domnia bunului plac, îţi creezi aliaţi de nădejde şi, lucru prea bine cunoscut în România, cazi în butoiul cu aroganţă. Mai ţineţi minte cum vorbea Ion Iliescu, acum zece ani, cuprins de pandalii? „Cui daţi partidul pe mână?“ La fel dl Manolescu crede şi declară că nu poate lăsa de izbelişte instituţia, care s-ar prăbuşi. Ghinion, ar spune acelaşi pesonaj pe care nu-l citez. Preocupaţi de binele suprem, preşedintele şi oamenii lui au „uitat“ să treacă în Registrul Naţional al Fundaţiilor şi asociaţiilor schimbările produse în 2009 şi 2013. Nu, nu e o exagerare „jurnalistică“. Timp de şase ani, conducerea Uniunii nu a fost oficializată. Ultimele nume datează din 1998. Dar ce-au păzit? Unde le-a fost capul? Au uitat, pur şi simplu. Tot aşa cum au uitat că OG 26/2000 prevede obligativitatea unei Adunări Generale anuale. În general, tot aşa cum au uitat că ei conduc o instituţie de interes public, care lucrează cu fonduri publice. Fiecare bănuţ trebuie justificat.

Jocul greşeala aşteaptă. Grupul de iniţiativă s-a folosit de toate pârghiile legale pentru a declanşa o AG. În loc să privească serios această cerere, conducerea USR s-a mulţumit a o declara ilegală (e fals) şi a-i ameninţa pe membri cu excluderea, dacă vor participa (e ilegal). Din nefericire pentru dnii Manolescu, Chifu şi Vosganian, Adunarea a avut loc. A schimbat dintr-o suflare Statutul şi, la foc automat, a schimbat şi conducerea. Atât de simplu. Apoi actele au fost depuse la tribunal. Reuniţi într-o şedinţă fulminantă (dar, brusc, ilegală), membrii defunctului Consiliu i-au dat afară pe „pucişti“. Adică ei sunt Uniunea. Mă tem că au fost, dar încă n-au aflat.