Şi un mic preview - un fragment din Silmarillion:

Pe Mai-Marii acestor spirite elfii îi numesc valari, Puterile Ardei, iar oamenii îi numesc adesea zei. Peste valari şapte sunt Domnii; şi tot şapte sunt şi valierele, Reginele valarilor. […] Reginele se numesc: Varda, Yavanna, Nienna, Estë, Vaire, Vana şi Nessa.

[…] Alături de Manwë sta Varda, Doamna Stelelor, care ştie toate întinderile din Ea. Frumuseţea ei este atât de mare, încât n-o pot cuprinde vorbele oamenilor sau ale elfilor, căci lumina ui Ilúvatar încă mai adasta pe chipul ei. Iar puterea şi bucuria ei în această lumină se afla. Din străfundurile lui Ea a venit ca să-i fie de ajutor lui Manwë; pe Melkor îl ştia dinaintea izvodirii Muzicii şi l-a respins, iar el o ura şi se temea de ea mai mult decât de toţi ceilalţi pe care-i plăsmuise Eru.

Manwe şi Varda arareori se despart, iar traiul şi-l duc în Valinor. Casele lor se găsesc deasupra zăpezilor veşnice, sus, pe Oiolossë, piscul ce domina masivul Taniquetil, cel mai înalt munte de pe Pământ. Când Manwë se aşază în jilţul său şi priveşte în jur, ochii săi văd mai departe decât oricare alţi ochi; de e Varda cu el, vede chiar şi prin neguri, prin întuneric şi peste nesfârşirea mării. Cât despre Varda, atunci când Manwë e cu ea, urechile-i aud mai limpede decât oricare alte urechi, aud zvonul vocilor ce striga de la răsărit la apus, de pe munţi şi din vai şi din locurile întunecate pe care le-a durat Melkor pe Pământ. Dintre toţi Mai-Marii ce vieţuiesc în această lume, elfii pe Varda o îndrăgesc mai mult şi-i arată cea mai mare preţuire. Elbereth o numesc ei şi din umbrele Pământului de Mijloc îi strigă numele şi-l preaslăvesc în cântece atunci când răsar stelele.

(în Silmarillion, traducere de Irina Horea şi Ion Horea, Editura Rao, 2006)