Singura fericire posibilă

Coperta antologiei „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română“

Dacă cititul ar fi o modă, atunci poeziile de dragoste ar fi ţinta oamenilor care ar cumpăra cărţi în fatidicul interval februarie-martie (vezi Valentine`s Day, Dragobete, Mărţişorul, Ziua Femeii).

În această lume paralelă în care oamenii şi cărţile sunt prieteni buni, tocmai a apărut un volum dedicat iubirii: „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română“, publicat la Editura Nemira.

Eu, una, am citit această antologie în felul următor: se ia, se deschide, se merge la final, la sumar, şi se caută Gellu Naum. Se caaaaută, se caaaaută şi iar se caută până se găseşte. Se exclamă! Apoi se merge la pagina cu pricina şi se citeşte cu bucurie. „Printre exodurile mele / exista şi una Zenobia supranumită refuzul falsei conştiinţe / pe o şosea cânta purta baticuri / ne adoram ştia două-trei cuvinte mai scurte / într-o limbă necunoscută / eu treceam singur ca orice fihinţă umană o adoram / mă făceam că nici n-o observ / îi dădeam târcoale într-un camion de transport ghemuit printre prelate / şi busturi de marmură / în dreptul ei mă coboram intram în cabina telefonică formam / un număr oarecare îmi ceream scuze / apoi mă ghemuiam lângă ea era poate singura fericire posibilă“. Aşa începe poemul „Zenobia“ semnat de Gellu Naum („Descrierea turnului“, 1975).

După ce se citeşte Gellu Naum, se trece la restul numelor. Precizare: după caz, vă veţi întoarce de fiecare dată la sumar şi veţi căuta poetul sau poeta despre care ştiţi că de obicei vă aduce fericire în oase şi în respiraţie. Selecţia versurilor incluse în „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română“ a fost făcută de Marius Chivu şi de Radu Vancu. Sunt cuprinse poeme publicate pe o durată de 230 de ani: cel mai vechi poem datează din anul 1785, iar cel mai nou – din 2015.

Veţi regăsi versuri de la Mihai Eminescu la Mircea Cărtărescu, Blecher, Tristan Tzara, Octavian Soviany, Angela Marinescu, Ana Blandiana sau Şerban Foarţă, Ion Mureşan, Alexandru Muşina, Mircea Ivănescu. (Pauză de respiraţie) Îi veţi găsi, de asemenea, pe Arghezi, pe Radu Cosaşu, pe Emil Brumaru, pe Florin Iaru, Nora Iuga, Ovidiu Nimigean, T.O. Bobe, dar şi pe Miruna Vlada, Dan Coman, Dan Sociu, Ştefan Manasia, Claudiu Komartin, Marin Mălaicu-Hondrari sau Iulian Tănase. (Încă o pauză de respiraţie).

Nu, Marius Chivu şi Radu Vancu nu au uitat de Nichita Stănescu: „Ea nu avea greutate, ca respirarea. / Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari / era sărată ca sarea / slăvită la ospeţe de barbari. / Ea era frumoasă ca umbra unui gând. / Între ape, numai ea era pământ“.

Chiar dacă nu voi transcrie toate cele 111 nume, vă spun că, ce să mai!, îi veţi regăsi pe toţi. Aş vrea să spun „pe toţi, şi vechi, şi noi“, dar ar fi o eroare, pentru că citind sau recitind aceste poeme veţi înţelege că dragostea a rămas neschimbată în ultimii 230 de ani. Se numeşte la fel, arată la fel, se simte la fel. Pur şi simplu este.