Joi apare cel mai recent roman al Norei Iuga, „Harald şi luna verde” - publicat de Editura Polirom şi pe hârtie, dar şi în ediţie digitală.

Gravitînd în jurul imaginii obsedante a balonului verde de pe scena unui spectacol de balet, cartea Norei Iuga este un roman-puzzle format din amintiri, scrisori şi fragmente de jurnal. Împreună creează un roman captivant şi cutremurător ce se întinde de-a lungul unui veac, pendulînd neîncetat între trei generaţii diferite. Bunicul, tatăl şi fiul, îndepărtaţi unul de celălalt, ajung mereu în puncte comune, iar vieţile le sînt legate pentru totdeauna. Cei trei sînt afectaţi de ororile ce au pătat întregul mapamond în secolul XX şi, deşi fiecare supravieţuieşte în felul lui, niciunul dintre ei nu revine cu adevărat la vechea lui viaţă. De la lagărele naziste la gulagul sovietic, din epoca de aur în zilele noastre, în Harald şi luna verde o multitudine de cioburi oglindesc faţa fascinantă şi în acelaşi timp hidoasă a lumii în care trăim.

„Românii vor să epateze de multe ori, dînd în gropi”

- fragment în avanpremieră din romanul „Harald şi luna verde” de Nora Iuga, Editura Polirom -

Eu aş vrea să ştiu cum a fost vinerea aia cînd, în cabinetul doctorului Sterian, Erinia şi a scos nurcile de la gît. S a aşezat pe un scaun, picior peste picior, a luat o ţigaretă din tabachera de aur a bărbatului care s a aplecat în faţa ei şi i a aprins o de la chibrit. L a privit lung în ochi, explicîndu i că mirosul de lemn penetrează foiţa ţigării mult mai senzual decît cel de brichetă. Vreau să ştiu ce poveşti i o mai fi îndrugat doctorului grecoaica, mai ales cînd băiatul ei nu era de faţă. De cîte ori încerc să mi imaginez un tête à tête între Sterian şi Erinia, mă substitui ei, simt o excitaţie ca atunci cînd vrei să fii cu un bărbat. Mă uit la Sam, absorbit total în lumea steguleţelor lui, şi i spun în gînd: Vezi ţi de ale tale, eu sînt ocupată.
Leon plecase cu medicul asistent. Erinia îl zărise prin uşa cabinetului. Un tînăr pirpiriu, sfios, cu un barbişon roşcat. Venise să şi ducă pacientul în sala de tratamente ca să i pună piciorul în ghips. Doctorul Sterian n a observat atunci nicio tresărire pe obrazul grecoaicei. Sigur nu făcea parte din acele prăpăstioase care tremură de cîte ori le strănută odrasla. Ştia că punerea ghipsului, chiar dacă era vorba de o carcasă care îmbrăca tot piciorul, nu durea. N avea de ce să şi facă griji.
— O să dureze o lună. V am spus că trebuie să vă înarmaţi cu răbdare.
— O sarcină durează nouă luni şi după o zi ai uitat!
Nu măsura timpul după intensitatea unei emoţii trăite care poate să l scurteze sau să i mărească durata. Îl percepea exact după calendar.
— Deşi nu vă cunosc decît foarte puţin, cred că bravaţi. Ştiu că vă supun unui supliciu cu ghipsul băiatului… cum îl cheamă ?
— Leon.
— …O lună nu e uşor, în plină explozie puberală, să fie condamnat la imobilitate.
— Va fi o lună de vacanţă. Consulul e foarte înţelegător. I am spus şi a fost de acord să mi îndeplinesc obligaţiile de serviciu luna asta acasă. Proiectele mele pînă la sfîrşitul anului sînt aproape toate în curs de definitivare.
— Şi ce proiecte aveţi, dacă interesul meu nu întrece buna cuviinţă ?
— Vreau să creez un culoar de schimburi culturale permanente între Grecia şi România, dar mă lovesc mereu de dificultăţi de ordin financiar, în ciuda generozităţii regelui Carol al II lea cînd e vorba de scriitori sau tocmai de aceea, nu există sac fără fund! Grecii au la ora actuală cea mai bună poezie din Europa. Mă zbat s o fac cunoscută publicului românesc, fiindcă şi românii au azi un buchet de poeţi excepţionali. Se pare că tăcerea muzelor din timpul războiului îşi ia revanşa. Pe Arghezi şi pe Ion Barbu i am cunoscut personal. Minulescu mi se pare de a dreptul seducător. Dar, cînd vrei să abordezi o discuţie cu un intelectual român care se bucură de oarecare notorietate, constaţi cu tristeţe că n a auzit decît de Iliada şi Odiseea lui Homer, de Eschil, Sofocle şi Euripide. Dacă te aventurezi în zona filosofiei, o să ţi vorbească precis de ţestoasa lui Platon, de Aristofan şi povestea androginilor sau de Xantipa lui Socrate, pe care o va asocia, satisfăcut de propriul umor, cu celebra cucută. Cu cît interlocutorul e mai patriot, cu atît va insista mai mult să te convingă că nu există popor mai cult decît cel românesc; va pomeni en passant de Plotin, va trece la Anaximandros, va confunda teorema lui Thales cu cea a lui Pitagora, dar nu teorema, ci numele contează, şi şi va încheia tirada cu o paralelă „ad hoc“ între Aristotel şi Feuerbach, care o să sune ca nuca în perete.
Erinia îi îndruga medicului verzi şi uscate şi căzuse ea însăşi în logoreea găunoasă a sfertodocţilor pe care îi critica.
— Nu mi aş fi putut imagina că în spatele unui zîmbet atît de feminin se poate ascunde o judecată atît de tăioasă!
— Dar mă lovesc zilnic de toate astea. Românii vor să epateze de multe ori, dînd în gropi.
— Spuneaţi că vă zbateţi să promovaţi tînăra poezie elenă în România. Mă simt jenat să vă mărturisesc că nici eu nu sînt departe de cei pe care i evocaţi adineauri. Am o singură acuză: bănuiesc că aţi absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Elenă, probabil şi Filosofia, chiar în Grecia, ori specialitatea mea… e aceea de a repara oase.
— Nu, n am absolvit nicio facultate. Sînt autodidactă. Am ajuns unde am ajuns prin protecţie. Nu mă jenez s o spun. Pentru mine literatura e doar un violon d’Ingres. Viaţa mea a cunoscut multe meandre. E drept că poezia m a pasionat dintotdeauna… şi muzica. La început poezia a fost cîntată. Şi eu am fost cîntăreaţă. Dar asta e altă poveste. Există în Grecia, la ora actuală, un poet foarte tînăr, nu şi a publicat încă poemele în volum. Giorgos Seferis. Nu aveaţi cum să auziţi de el, abordează o tonalitate nouă. În corul poeţilor europeni vine cu un timbru complet aparte şi…
— Dar de cine depinde ca visul dumneavoastră să devină realitate ?
— Deocamdată pentru asta mă lupt, să aduc în ţară doi poeţi greci din generaţii diferite. Aş vrea să aibă cîteva lecturi la Bucureşti, eventual la Iaşi, mă gîndesc, poate şi undeva în Dobrogea, în Cadrilater trăiesc cei mai mulţi greci… poate aş putea antrena şi Editura Fundaţiilor Regale.