"Culorile rândunicii" , cel mai recent roman al lui Marius Daniel Popescu, lansat în România

După succesul romanului său de debut, "Simfonia lupului" (distins cu Premiul Robert Walser, 2008), Marius Daniel Popescu revine în "Culorile rîndunicii" la tematica şi stilul care l-au consacrat ca prozator. Adevarul.ro publică fragmente în avanpremieră din noul roman, publicat de Editura Polirom.

Naraţiune contrapunctică şi fragmentară cu accente autobiografice, "Culorile rîndunicii", publicat in Colecţia Biblioteca Polirom, este construit ca un puzzle identitar alcătuit din locuri, oameni, gesturi şi poveşti, în care România şi Elveţia apar, simultan, ca „ţara de aici” şi „ţara de acolo”. Alternînd voci, spaţii, perspective şi epoci, "Culorile rîndunicii" este nu doar o cartografiere a identităţii pulverizate a scriitorului migrant, ci şi o meditaţie despre natura şi rostul literaturii, despre libertate şi constrîngere de ambele părţi ale Cortinei de Fier.

„Eu sunt un independent, un fel de sălbatic care nu se supune sistemului, la propriu şi la figurat.” (Marius Daniel Popescu) „În Culorile rândunicii se dezvăluie două surse de inspiraţie: anii de formare în România lui Ceauşescu, din care autorul lasă să se întrevadă amestecul de pretenţie mesianică şi înapoiere, şi scrisul care îl preocupă în prezent.” (L’Humanité)

„Pentru Marius Daniel Popescu, totul este materie literară: căderea unui tiran, dar şi cardul de fidelitate de la supermarket, care îl răsplăteşte pe vajnicul cumpărător cu un set de douăzeci de cratiţe: «Ies mereu în lume, unde subiectele nu lipsesc niciodată. Marea luptă a scriitorului ţine de stil.»“ (La Liberté)

Romanul "Culorile rîndunicii", al autorului Marius Daniel Popescu, stabilit în Elveţia, a obţinut Premiul Federal pentru Literatură, 2012; Prix de l’Inaperçu, 2012; premiul special al juriului în cadrul Grand Prix Littéraire du Web, 2012. 

Marius Daniel Popescu s-a născut la Craiova, în 1963. A făcut parte din Grupul de la Braşov, alături de Alexandru Muşina, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Caius Dobrescu şi Simona Popescu. În 1990, se îndrăgosteşte de o elveţiancă aflată în vizită în România şi emigrează în Elveţia; cinci ani mai tîrziu, publică primul volum de poeme, scris direct în limba franceză: 4 x 4, poeme cu tracţiune integrală. În anul 2004 devine directorul ziarului le persil (pătrunjelul). În aceeaşi perioadă frecventează o închisoare din Elveţia, unde le vorbeşte deţinuţilor despre literatură. Debutul în proză cu romanul Simfonia lupului îi aduce şi prima distincţie literară, Premiul Robert Walser, în 2008.  

FRAGMENT IN AVANPREMIERA

Urci cu căpitanul în sala mare a cantinei unde se va desfăşura nunta sa, vezi mesele aliniate pe trei rînduri lungi şi acoperite cu feţe de masă albe, îi vezi pe membrii orchestrei întinzîndu şi firele electrice, vezi instrumentele lor aşezate pe scaune, lîngă estradă, îi vezi pe camarazii din compania ta aranjînd scaunele şi spălînd pe jos ; căpitanul te a luat de braţ, te conduce spre colţul sălii care se află în apropierea uşii de la bucătărie, îţi arată un bazin de zinc de circa cinci metri pe patru şi înalt de vreo treizeci de centimetri şi îţi spune : „Vor pune înăuntru toate sticlele de băutură şi bucăţi mari de gheaţă deasupra ! Tu trebuie mai întîi să recepţionezi băuturile, să le numeri şi să notezi cifra într un carnet ! Înainte de masă, păzeşti băuturile, ai grijă să nu se fure vreo sticlă de vin sau altceva ! În timpul mesei, dai sticlele numai la trei ospătari, notezi toate sticlele pe care le dai, nu vreau să rămînem fără băutură din cauza unora care şterpelesc sticle !“. A scos un carnet mic din buzunar şi ţi l a dat. „Te descurci singur să faci rost de un pix !“ Şi l ai văzut plecînd, l ai văzut luînd o spre scări, ai spus : „Da, tovarăşe căpitan !“ şi ai plecat să ceri un pix la bucătărie. Mai multe ajutoare de bucătar tăiau telemeaua felii şi le aranjau pe farfurii pentru aperitiv, trei militari în civil spălau tacîmurile, le ştergeau şi le dădeau unui ospătar care le ducea la mese, două femei tăiau roşiile în două şi curăţau castraveţi, împătureau şerveţelele din hîrtie albă. Ai cerut un pix, ai spus „cine are un pix ca să notez băuturile în carnet ? !“, ai auzit o voce de femeie spunîndu ţi „uite aici un pix, mi l dai înapoi la sfîrşitul petrecerii !“, te ai întors spre ea, ai văzut că purta un şorţ pe deasupra unei rochii lungi albastre, se ridicase de pe scaun şi aşeza măsline negre pe farfurii, lîngă telemea, şi a deschis poşeta pusă pe un alt scaun şi a scos un pix roşu şi ai văzut braţul ei gol care îţi întindea acel obiect. Ai luat pixul şi i ai mulţumit, ai cerut o bucăţică de telemea, ai mîncat o şi ai ieşit din bucătărie, te ai dus să ţi ocupi locul de responsabil cu băuturile. Erau deja nişte lăzi cu vin roşu şi alb îngrămădite lîngă bazinul de zinc, ai început să numeri sticlele din fiecare ladă, ai început să notezi numărul lăzilor şi numărul sticlelor în carnet, militari în civil soseau cu alte lăzi pline de băuturi, alţi militari în civil aduceau în mîinile goale bucăţi mari de gheaţă şi le puneau peste sticlele pe care unul dintre camarazii tăi le aşeza în bazinul mare de zinc. Ai cerut un taburet unuia dintre ospătari, ţi a adus un taburet de la bucătărie, ai pus taburetul lîngă un stîlp din cantină, erai aşezat la doi metri de bazinul mare, înregistrai sticlele de băuturi în carnetul tău.
Ai văzut că aduseseră mai multe lăzi de coniac şi ai deschis o sticlă de coniac pentru tine şi camarazii tăi care munceau pentru nunta căpitanului tău, în vreme ce pregătirile pentru petrecere se încheiau turnai coniac în paharele camarazilor tăi de arme, aţi golit repede prima sticlă de coniac, căpitanul tău a văzut că serveai coniac celorlalţi militari îmbrăcaţi civil, ţi a spus „nu e decît pentru militari, civilii vor fi serviţi la masă, notează sticlele care pleacă de la tine !“, invitaţii începeau să intre în sala cantinei liceului, tu notai sticlele care părăseau bazinul de zinc, beai coniac şi te uitai la muzicanţii care cîntau pe estradă şi te uitai la oamenii care începeau să danseze. Era la începutul anilor optzeci, orchestra interpreta melodiile la modă, muzicanţii cîntau piese din Occident, tu erai responsabil cu băuturile la nunta căpitanului tău, n aveai voie să ţi părăseşti taburetul, nu puteai dansa, îi priveai pe camarazii tăi îmbrăcaţi civil care dansau printre ceilalţi invitaţi. Ai deschis a patra sticlă de coniac şi ai băut direct din sticlă, alcoolul era tare şi rece şi ai luat o înghiţitură lungă, fredonai melodiile pe care le ascultai în cantină, din cînd în cînd deschideai carnetul pe care îl ţineai pe genunchi şi notai pe pagină : patru sticle vin roşu, două sticle vin alb, o sticlă coniac, opt sticle apă minerală. Voiai să te distrezi şi tu împreună cu ceilalţi militari îmbrăcaţi civil, voiai să trăieşti din plin nunta căpitanului tău, nu ţi puteai părăsi taburetul, aveai sticla de coniac deschisă şi aşezată pe marginea bazinului de zinc. Pe la două dimineaţa invitaţii au început să plece, nu mai erau sticle în cazanul de zinc, bucăţile mari de gheaţă care acopereau sticlele de băuturi se topiseră în căldura cantinei liceului, bazinul mare de zinc era plin cu apă ca o piscină pentru copii, îţi aminteşti de căpitanul tău care a venit să ţi mulţumească pentru munca ta pe care o considera importantă, i ai restituit carnetul în care ţinuseşi socoteala sticlelor, l ai văzut ducîndu se la soţia lui care îl chema, camarazii tăi îmbrăcaţi civil începeau să strîngă feţele de masă şi să aranjeze scaunele cantinei lîngă un perete, mai multe femei pregăteau găleţi pline cu apă caldă şi perii ca să spele podelele, ospătarii puneau sticlele goale în lăzi, muzicanţii îşi strîngeau instrumentele şi aşa ai adormit, aşezat pe taburet, cu spatele lipit de stîlpul cantinei, cu ultima sticlă de coniac goală la picioarele tale.
Cînd ai deschis ochii, erai tot aşezat pe taburet şi cu spatele lipit de stîlpul cantinei. Ai deschis ochii şi ai văzut în faţa ta un şir de băieţi şi fete de la internat care stăteau la coadă pentru a şi lua masa la cantină, erau unii în spatele celorlalţi şi se deplasau lateral pentru că toţi voiau să te vadă în timp ce stăteau la rînd pentru micul lor dejun de liceeni. Ţi ai dat seama că tovarăşii tăi de companie te uitaseră adormit pe taburet, căutai din priviri urmele nunţii căpitanului tău, sala mare a cantinei era aranjată pentru masa de dimineaţă a elevilor. Era o duminică dimineaţă şi nu mai aveai nici o sticlă de coniac goală la picioare, ţineai în mîna dreaptă pixul roşu şi te ai ridicat şi ai ieşit încet din cantină. Cînd ai ajuns în stradă, ai început să alergi spre cazarmă, nu ştiai în ce direcţie este cazarma, alergai şi îi întrebai pe trecători : „unde e bulevardul cu patinoarul ? !“ şi aşa ai găsit drumul, alergînd aproape o oră prin oraş, militar îmbrăcat civil, temîndu te să nu fi fost declarat dezertor la raportul de dimineaţă către comandant.(Copyright Editura Polirom)

Marius Daniel Popescu
Culorile rândunicii
Traducere din limba franceză de Simona Modreanu
Colecţia Biblioteca Polirom
Seria ACTUAL