“But Mr. and Mrs. Wormwood were both so gormless and so wrapped up in their own silly little lives that they failed to notice anything unusual about their daughter” – scria Roald Dahl în „Matilda” ("Dar dl şi dna Wormwood erau atât de lipsiţi de noimă şi atât de încurcaţi în micile lor existenţe stupide încât nu au reuşit să observe nimic neobişnuit legat de fata lor.”)

Dl şi dna Wormwood din „Matilda” sunt nişte cazuri extreme – însă cred că tuturor ni se întâmplă să ne încurcăm, atât de tare, în micile noastre existenţe, încât nu reuşim să observăm calităţile extraordinare ale celorlalţi. Şi nu reuşim să observăm nici lucrurile din jurul nostru – cerul, casele, animalele, păsările şi pietrele. Şi uităm, prinşi în micile lupte politice sau în micile hobby-uri, până şi că existăm – luăm viaţa ca pe un dat, ceva care merge oricum înainte, pentru că, nu-i aşa, evoluţia sau hazardul sau destinul orb.

Vă doresc şi ne doresc tuturor ca în 2018 să scoatem un pic capul din aceste mici existenţe stupide şi să ne oprim, măcar din când în când, din goana pentru lucrurile pe care nu le avem pentru a fi recunoscători pentru lucrurile pe care le avem din belşug.

Închei postarea de Anul Nou – cum altfel? – cu un mic citat din G.K. Chesterton:

"Nu cred, în forul meu interior, că un copil obţine cea mai bună hrană fizică sugându-şi propriul deget; nici că un om obţine cea mai bună hrană morală sugându-şi propriul suflet şi negând dependenţa acestuia de Dumnezeu şi de alte lucruri bune. Sunt de părere că a mulţumi reprezintă cea mai înaltă formă a gândirii; şi că recunoştinţa reprezintă o fericire dublată de uimire."

P.S.: Ecranizarea lui Danny DeVito după romanul lui Roald Dahl, cu Mara Wilson în rolul Matildei - un film de văzut sau de revăzut în aceste ore dintre ani.