Adevărul nu e niciodată la mijloc

De curând, vicepreşedintele USR, dl Gabriel Chifu, a publicat un articol în revista România literară. Nimeni nu s-ar fi interesat de un articol de utilitate internă, dacă dl vicepreşedinte, înălţând stiloul ca pe un paloş, nu ar fi făcut câteva afirmaţii foarte ciudate şi dacă stilul în care au fost făcute nu ar semăna teribil cu presa de partid de dinainte de 1989.

În introducere, laudă un grup de scriitori români, capabili să-şi găsească timp în programul lor încărcat, lăsând deoparte responsabilităţile pe care le au, să facă (destui dintre ei) lungi şi obositoare călătorii, căci au venit din ţară, de la mari distanţe, să iasă din starea de rezervă ce asigură un anumit confort, să treacă peste diferenţele dintre ei, de convingeri, de grupări literare şi să ajungă toţi să judece lucrurile exact în acelaşi fel, să reacţioneze la unison. La ce să reacţioneze la unison? E război? E stare de necesitate? Nu, e mai grav, doi membri au fost excluşi, iar alţi trei, sancţionaţi: E de precizat cum s-a luat decizia de excludere: din totalul de 28 de voturi exprimate (Consiliul numără 28 de membri), au fost 27 de voturi pentru, niciun vot contra şi o singură abţinere, a lui Peter Sragher, dar şi el a anunţat Consiliul că se retrage din aşa-zisul grup de reformă (nota mea: nu e un aşa-zis grup, ci chiar aşa se numeşte!), despărţindu-se de acţiunile sale.

Ajuns aici, orice cititor care cunoaşte niţică istorie devine atent. De ce? Se pare că discutăm de o deplină unanimitate, în care singura poziţie dubitativă a cedat repede. Întrebarea e aceasta: ce a votat dl Srager? Sau n-a votat? Şi-a schimbat votul? E oare posibil? Adică; din ceilalţi 27 de votanţi nu a existat niciunul care să spună "nu"? Repet, e posibil? Dl Chifu explică această "deplină unanimitate": Răspunsul pe care-l găsesc eu: ceea ce i-a radicalizat pe membrii Consiliului a fost josnicia atacurilor la care este supusă Uniunea, minciunile uriaşe şi acuzele aberante pe care cei în cauză le-au lansat în spaţiul public şi ulterior le-au prelungit în procesele intentate USR. Am urmărit atent figurile participanţilor la amintita reuniune atunci când doamna avocat prezenta speţele aflate pe rol în justiţie şi atunci când li se citea raportul Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere: colegii noştri aveau expresia unor oameni asupra cărora, la nivel mental, se produce un asalt neobişnuit, cu halucinante distorsiuni, de tip orwellian, ale adevărului. Erau aşadar sideraţi, indignaţi şi au sfârşit prin a izbucni în râs. Un prieten observa: se confruntau acolo raţiunea, normalitatea, pe de o parte, şi, pe de alta, enormitatea, agresivitatea ce frizează nebunia. Dar n-aş vrea să preiau astfel de calificative nici chiar într-un caz atât de revoltător ca acesta. Ce o fi fost revoltător? Care sunt odioasele acuzaţii? Care sunt speţele aflate pe rol în justiţie? Despre ce "halucinante distorsiuni" era vorba? De ce erau "sideraţi, indignaţi şi de ce au izbucnit în râs"? Îi atacase cineva? Le-a pătat cineva bunul renume? Iată explicaţia: N-aveau cum să reacţioneze altfel când au aflat că DMC (Dan Mircea Cipariu, n.m.) solicită în justiţie ca preşedintele USR să fie destituit şi în locul său să fie numit el, DMC, care, evident, trebuie să primească de urgenţă şi ştampila instituţiei. Motivaţia acestei cereri greu de etichetat: preşedintele USR ar fi fost ales de Consiliu, nu de Adunarea Generală.

Aţi înţeles? Un nebun cere în instanţă ştampila şi fotoliul de preşedinte. Dar staţi! E oare posibil aşa ceva? Se admite în instanţă o astfel de acţiune? E adevărat că preşedintele a fost ales conform unui statut schimbat… nestatutar, în absenţa unei Adunări Generale? Dl Chifu nu răspunde. Aici, ar trebui să răspundă împricinatul. Dl Cipariu spune că a cerut suspendarea preşedintelui şi organizarea unei Adunări Generale. Şi că, datorită faptului că domnia sa a fost ales de Filială, iar preşedintele, nu, ar fi cerut interimatul. În lumina acestei lămuriri, mi se pare (dar se poate să fiu eu ameţit de minciuni şi halucinaţii) că tocmai excluderea e o măsură abuzivă, forţând mâna Justiţiei.

În sfârşit, grupul, în numele căruia postez eu aici, m-a lăsat ca, de capul meu, să ofer publicului spectator un răspuns. Da, ne-am pus cenuşă în cap. Da, am recunoscut ticăloşia, inconştienţa, comicul de situaţie. Şi am alcătuit următorul

Comunicat GR-USR

Într-o deplină unanimitate, noi, membrii GR-USR, am luat cunoştinţă de Comunicatul USR, emis în data de 23/02/2016.

Salutăm cu profundă satisfacţie lucrările Consiliului şi rezoluţia adoptată. Suntem adânc mişcaţi şi mobilizaţi de aspectele care decurg direct, organic din acest comunicat. Strâns uniţi în jurul conducătorilor, aşa cum degetele fragile, dar reunite, dau forţă pumnului, vom participa, şi noi, cu slabele noastre puteri la emanciparea şi la întărirea prestigiului USR.

Ne bucură, de asemenea, că totul e în regulă, atât financiar, cât şi organizaţional. Ne mândrim că s-au eliminat ultimele surse de risipă, precum şi sediile inutile. Înţelegem cu responsabilitate de breaslă de ce s-a mărit cotizaţia: scriitorii ar trebui să înţeleagă că fac parte dintr-o elită. Deci nu putem decât să fim solidari cu elita literaturii române, care a participat la această întrunire şi a aprobat sancţiunile şi pedepsele disciplinare. Salutăm, aşadar, votul masiv împotriva acelor colegi ai noştri nerecunoscători şi ne permitem să sugerăm ca, pe viitor, să se elimine abţinerile sau voturile împotrivă. Ei au greşit grav. Nu se poate să o dăm cotită şi să nu servim o replică drastică diversioniştilor care, sub aparenţa democraţiei şi în numele aşa zisei libertăţi de expresie, pun întrebări otrăvite conducerii. Câţiva naivi (dar există oare, cu adevărat, naivi, sau doar lupi în blană de oaie?) ar putea spune că aceste năpârci încălzite la sân au cerut legalitate şi transparenţă, acte contabile, rapoarte de activitate, lucruri în aparenţă majore. De fapt, sunt numai provocatoare şi de natură să stârnească nelinişte în sufletele creatorilor de frumos din toate colţurile ţării.

Noi înşine ne facem autocritica, în acest spirit. Nu numai că, în viitor, nu vom mai propaga minciuni despre nemembrii GR-USR, dar vom munci să schimbăm şi trecutul, astfel încât cei care n-au semnat şi n-au făcut parte din GR-USR să nu facă parte nici în continuare. Iar listele pe care nu le-am făcut niciodată publice să rămână, în continuare, secrete şi ruşinate.

De asemenea, atragem ritos atenţia în cel mai serios mod cu putinţă publicului cititor că, deşi GR-USR nu a întreprins nicio acţiune în justiţie împotriva USR, nici în viitor nu o va face. Deşi GR-USR nu a cerut niciodată eliminarea pensiilor şi indemnizaţiilor, nici în viitor nu o va face. Şi, deşi GR-USR a cerut modificarea statutului, nu îşi va schimba opinia.

Aşa să ne ajute USR, cea mai democratică instituţie de utilitate publică din România!

Directoraşul de imagine al GR-USR,

Florin Iaru