Ziua Italiei, sărbătorită cu un concert la Ateneu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orchestra Română de Tineret
Orchestra Română de Tineret

Orchestra Română de Tineret va susţine un concert sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea cu ocazia Zilei Naţionale a Italiei, eveniment organizat de Ambasada Italiei şi Institutul Italian de Cultură împreună cu Centrul Naţional de Artă Tinerime Română la Ateneul Român, în seara de 1 iunie 2016, de la ora 19.30.

Solistul serii este Pietro Roffi (foto) - acordeon classic. Programul cuprinde lucrări de Gorka Hermosa, Luigi Boccherini, Bela Bartok, Sabin Pautza, Giacomo Puccini, Antonio Vivaldi.
În urma evoluţiilor sale constante la un nivel foarte ridicat, Orchestra Română de Tineret  primeşte prin acest eveniment o reconfirmare a puterii sale de reprezentare a valorilor culturale universale, pe axa latinităţii care uneşte spiritualitate italiană cu cea românească.

pietro

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008 , la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia,  Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei "Prietenii muzicii -Serafim Antropov" . Membrii săi,  marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal.
Proiectul "Orchestra Română de Tineret - spirit enescian şi tradiţie europeană" a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene. Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate ediţiile Festivalului Internaţional "Enescu şi Muzica Lumii" de la Sinaia, începând cu anul 2008.

Pietro Roffi este un tânăr acordeonist italian. Născut în 1992, lângă Roma, Pietro Roffi a început să studieze muzica la vârsta de 6 ani şi a terminat cu notă maximă şi cu menţiune specială de onoare Conservatorul “Santa Cecilia” din Roma, sub îndrumarea Prof. Massimiliano Pitocco. A câştigat peste 15 concursuri naţionale şi internaţionale de muzică, între care premiul al treilea la Trofeul Mondial al Acordeonului (Spania, Vigo, 2010) şi Premiul I la Concursul Internaţional de la Castelfidardo (Italia, 2010).

În vârstă de doar 28 de ani, Gabriel Bebeşelea este deja recunoscut ca fiind “unul din cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 Septembrie 2011). Admirat pentru entuziasm şi muzicalitate, reputaţia sa a crescut substanţial şi rapid în ultimii ani, fiind numit Dirijor Principal al Operei Naţionale Române Iaşi în 2011, Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat Sibiu în 2014, iar din stagiunea 2015-2016 îşi începe angajamentul cu Opera Naţională Română Cluj-Napoca. Începând cu septembrie 2016 va deveni şi Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” din Cluj-Napoca.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite