Violonista Alexandra Bobeico, câştigătoarea Concursului Concertino Praga, în stagiunea de marţi seară
0Astă seară, în stagiunea de marţi seară, de la ora 19.00, în Sala Mică a Ateneului, Alexandra Bobeico, la vioară, şi Clementina Ristea-Ciucu, la pian, susţin un program de Piotr Ilici Ceaikovski (Melodie, Meditaţie, Vals sentimental, George Enescu (Sonata în fa minor, op. 6, nr. 2), Franz Schubert (Rondo în la major) şi Claude Debussy(Sonata în sol minor).
Tânăra violonistă Alexandra Bobeico, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu” din Bucureşti, la clasa prof. Elena Baltaga, a concertat pe scene din Bucureşti, Ploieşti, Sinaia, Câmpina sau Chişinău, adăugând apariţiilor camerale colaborări solistice cu Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Filarmonicii din Chişinău. A fost concertmaistru al Orchestrei Junior în cadrul Festivalului Internaţional "Enescu şi muzica lumii" (2013), sub conducerea lui Gabriel Bebeşelea, şi al Orchestrei Fundaţiei Principesa Margareta a României (2014), sub bagheta lui Tiberiu Soare.
Pe plan profesional, cea mai importantă realizare a sa este câştigarea Premiului I şi a Premiului pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse la Concursul Concertino Praga (2013), organizat de Radiodifuziunea Cehă în colaborare cu Uniunea Europeană de Radio, competiţie la care a participat la propunerea postului Radio România Muzical. Gala laureaţilor a adus-o pe podiumul solistic al Palatului Rudolfinum din Praga, sub bagheta dirijorului Jan Talich, apariţie urmată de un turneu de recitaluri şi concerte în oraşe din Boemia.
Un aspect important în formarea artistică a Alexandrei îl constituie participarea la work-shopurile şi concertele organizate în cadrul programului SoNoRo-Interferenţe (Montepulciano, Italia, 2012, Portul cultural Cetate, România, 2013, Bad Endorf, Germania, 2014).
În prezent, Alexandra Bobeico beneficiază de îndrumarea constantă a violonistului Gabriel Croitoru (Bucuresti) şi a profesoarei Galina Buinovschi (Chişinau), adaugând pregătirii sale participări la cursuri de măiestrie susţinute de personalităţi ale artei violonistice, precum Pierre Amoyal, Alexander Sitkovetsky, Liviu Prunaru, Emilian Piedicuţă, Eduard Schmieder.
Stagiunea de marţi seara de la Ateneu
Marti, 7 Aprilie 2015, 19:00 - 20:00
Sala mica
ALEXANDRA BOBEICO - vioară
CLEMENTINA RISTEA-CIUCU - pian
Program
Piotr Ilici Ceaikovski
Melodie, Meditaţie, Vals sentimental
George Enescu
Sonata în fa minor, op. 6, nr. 2
Franz Schubert
Rondo în la major
Claude Debussy
Sonata în sol minor