VIDEO Concha Buika, vocea care a încălzit Opera Naţională

Interpreta Concha Buika, zisă, simplu, Buika FOTO Diverso Magazine

Concertul care a deschis, aseară, Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului „Viaţa e frumoasă!“ a fost susţinut de Concha Buika, o combinaţie pasională de flamenco, blues şi jazz.

Artele spectacolului se dezlănţuie pentru zece zile pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în Festivalul „Viaţa e frumoasă!“ (7-17 noiembrie), organizat de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“. Buika, cea care a deschis seria de reprezentaţii, s-a născut în Palma de Mallorca, este stabilită în Miami (SUA), însă călătoreşte în întreaga lume pentru muzica ei – un flamenco energic, pasional şi atât de personal încât ai impresia că o asculţi spunându-şi povestea vieţii.

A apărut pe scena Operei într-o rochie bleu deschis, lungă până-n pământ, şi în picioarele goale, detaliu pe care l-am observat abia când a început să danseze. Părul bogat şi creţ îl avea adus într-o parte, dezgolind tatuajul de pe braţul stâng, unde are scrise numele celor mai importante femei din viaţa sa – al bunicii, al mamei, ale surorilor.   

Concha Buika (41 de ani ) nu e cântăreaţa obişnuită, care se aşază în dreptul microfonului şi interpretează ordonat, cuminte piesele. E orice altceva, numai asta nu. A cântat cu tot trupul şi cu toate inflexiunile vocii, a bătut ritmul pe abdomen şi pe coapse, ca şi cum ar fi fost tobe.  A plâns şi a râs cântând despre despărţiri, singurătate şi nostalgie, vocea ei a şoptit, a suspinat şi a răcnit, iar mişcările au urmat-o. Şi-a apucat poalele rochiei elegante şi a început să danseze cu forţă, ca într-un ritual tribal acompaniat când de tobe, când de pian. Niña de fuego (n.r. – Fata de foc), cum spune numele unei piese a ei. A intrat în starea fiecărei melodii în parte, s-a jucat, a glumit pe seama talentului său la dans şi, în definitiv, ea a fost cea care s-a bucurat cel mai mult de propria muzică. 

Opera Naţională s-a umplut de oameni de toate vârstele. Când s-au auzit primele acorduri ale uneia dintre cele mai cunoscute piese ale sale, „No habrá nadie en el mundo“, se vedeau capete legănându-se pe ritmul muzicii şi parcă se simţea încântarea fiecăruia în parte. La final, aplauzele au fost nesfârşite. 

„Music is easy when you cross the line“

De fapt, Concha a venit la Operă să vorbească despre viaţă, cu pasiunea unui adevărat suflet latin. Ne-a spus că nu ştie prea multe despre muzică, dar reuşeşte să atingă sufletele oamenilor, nu a studiat engleza, dar totuşi ştie s-o vorbească. Ea ne-a mărturisit că muzica e uşoară atunci când depăşeşti limitele, când o trăieşti cu adevărat. Pianistul şi basistul o acompaniau în surdină în timp ce ne vorbea despre singurătate ca unui prieten, alternând cuvintele rostite cu cele cântate şi agonia cu extazul. Exact ca în viaţă. Ţipătul i se transforma în râs, iar fiecare notă muzicală era un geamăt, un suspin, un gând. 

Buika spunea într-un interviu că sfârşitul fiecărui concert o găseşte cu ochii în lacrimi. Nu pot spune cu certitudine dacă s-a întâmplat acest lucru şi aseară, fiindcă nu am fost destul de aproape să văd, însă limbajul corporal vorbea în locul ei: avea trupul chircit de emoţie şi se întorcea la bisuri copleşită, fâcând paşi mici, timizi. Au fost două ore pline de trăiri autentice pe care o femeie puternică le-a transpus în ritmul cald de flamenco, în dans şi în fiecare gest. 

Muzica ei, soundtrack pentru filmul lui Almodovar

Concha Buika s-a născut pe 11 mai 1972, în Palma de Mallorca (Spania), din părinţi africani, iar în prezent trăieşte în Miami (SUA). Criticii au apreciat că emoţia şi senzualitatea vocii sale sunt unice, Buika fiind uşor de reperat printre celelalte interprete de flamenco. A colaborat cu numeroşi artişti de muzică latino şi nu numai, precum şi pentru coloana sonoră a mai multor filme. Cea mai recent astfel de proiect a avut loc în 2011, când regizorul Pedro Almodovar a ales două dintre piesele sale ca fundal sonor pentru filmul „El piel que habito“.