Ar fi păcat să fi trecut neobservată premiera românească a filmului multi-premiat la Cannes, „You Were Never Really Here“ / „N-ai fost niciodată aici“, al doilea al scoţiencei Lynne Ramsay care este distribuit la noi (după „We Need to Talk About Kevin“, din 2011), film care încă mai rulează pe ecranele bucureştene şi din ţară. Producţia euro-americană a mai fost proiectată la Bucureşti în cadrul festivalului Les Films de Cannes, organizat de Cristian Mungiu, din toamna trecută, când cinefilii s-au putut bucura şi de prezenţa şi pertinentele explicaţii ale autoarei filmului, Lynne Ramsay, iar acum este distribuită la scară mai largă de merituoasa companie Voodoo Films, a aceluiaşi Mungiu.

New York-ul ca un Irak

La Cannes 2017, unde a avut premiera absolută în competiţie, „You Were Never Really Here“ (titlu preţios şi căutat, ca şi – din punct de vedere stilistic – tot filmul, după cum vom vedea) nu a primit Palme d’Or-ul (câştigat, ne amintim, de suedezul „The Square“), dar a fost distins cu două premii foarte importante: cel pentru interpretare masculină – acordat, pe bună dreptate, actorului principal, americanul Joaquin Phoenix – şi cel pentru cel mai bun scenariu (acesta, însă, ex aequo cu „Uciderea cerbului sacru“ al grecului Yorgos Lanthimos, care a rulat şi el, de curând, la noi). Premiul pentru regie i-a fost acordat neconvingătorului „The Beguiled“ al americancei Sofia Coppola (care are „orice“, numai regie nu).

După părerea mea, ar fi trebuit însă acordat scoţiencei, din motive evidente: filmul ei excelează în regie, este (doar) un exerciţiu de stil, după cum vom detalia. Până una alta, „N-ai fost niciodată aici“ este, într-adevăr, filmul lui Phoenix (aproape de nerecunoscut în rol), a cărui interpretare îl confirmă ca pe un actor american de forţă şi a fost răsplătită, în mod meritat, cu distincţia de pe Croazetă. Personajul său, identificat simplu ca Joe, este un fost combatant al războiului din Irak, un „veteran de război“, care se ocupă acum cu o activitate la limita legii, dar utilă social: găsirea şi recuperarea adolescentelor fugite de acasă şi încăpute pe mâna unor bande de răufăcători.

„Flesh and blood“

Joe suferă de ceea ce se cheamă „sindrom post-traumatic“ (experienţele sale traumatizante, din război dar nu numai, ne sunt sugerate, fulgurant, prin flash-back-urile în care abundă filmul, toate, însă, nedepăşind durata unui flash; rezultă un puzzle care se aşază frumos la final, reconstituindu-ne parcursul eroului), şi de aceea nu se încurcă prea mult cu mila sau compasiunea faţă de ticăloşii care-i apar în cale. Este un profesionist al violenţei, şi e greu de crezut că va găsi pe cineva mai „rău“ decât el. „Am auzit că poţi fi brutal. Vreau să le faci rău“, îi spune la angajare senatorul Albert Votto (Alex Manette), care-l însărcinează cu găsirea unei adolescente sechestrate, Nina Votto (Ekaterina Samsonov).

Joe acceptă, dar se va trezi în mijlocul unei „conspiraţii la vârf“, pusă la cale de oameni foarte puternici. Senatori, guvernatori şi oamenii lor, toţi sunt o expresie a putreziciunii care roade America, şi prin urmare există, pentru taciturnul şi interiorizatul „veteran“, o singură soluţie: „Kill’em all“. Toate aceste fapte, precum şi relaţia care se leagă între Joe şi cea de care trebuie să aibă acum grijă, adolescenta Nina (topos des întâlnit, dar greu de realizat), au făcut ca filmul să fie comparat, şi nu fără temei, cu „Şoferul de taxi“ (1976) al lui Martin Scorsese. Artistic însă, cum spuneam, Ramsay practică o stilizare extremă, o emfază auctorială nelimitată, care poate nu era tonul potrivit pentru această poveste făcută din „carne şi sânge“.

Info

N-ai fost niciodată aici / You Were Never Really Here (Marea Britanie-Franţa-SUA, 2017)
Regia: Lynne Ramsay
Cu: Joaquin Phoenix, Ekaterina Samsonov, Alessandro Nivola

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

Lynne Ramsay – o autoare care nu-şi menajează spectatorul


„Nasc şi în Scoţia cineaşti“ importanţi, iar unul dintre aceştia este regizoarea Lynne Ramsay, născută pe 5 decembrie 1969 chiar în Glasgow, unul dintre cele mai reprezentative oraşe ale acestei ţări? provincii? (tendinţele separatiste ale nordului Regatului Unit încă nu s-au stins). Important este nu numai că Lynne Ramsay este femeie (apropo de cerinţele de reprezentativitate şi de paritate political correct, mai ales după succesul, ideologic vorbind, al campaniei #metoo), ci şi că ea practică un cinema cerebral, sofisticat, esenţializat, departe de aşteptările spectatorului obişnuit. Ramsay nu-şi menajează privitorul, îi cere să facă un efort pentru a-i urmări şi descifra filmele, iar acest lucru se vede atât în alegerea subiectelor, cât şi în felul în care le tratează, iar recentul „You Were Never Really Here“ nu face excepţie.

Copii (şi) psihopaţi

Regizoarea a absolvit în 1995 Şcoala Naţională de Film şi Televiziune a Regatului Unit, dar formaţia sa iniţială a fost cea de operator, de cameraman (meserie, de altfel, destul de grea pentru o femeie). Îşi va pune în această calitate semnătura doar pe un documentar şi trei scurtmetraje (dintre care unul singur al ei, debutul cu „Small Deaths“, în 1996), înainte de a trece la realizarea propriilor proiecte. Ca orice autor care se respectă, Ramsay a semnat (sau cosemnat) şi scenariul tuturor filmelor sale şi a debutat în lungmetraj, cu „Ratcatcher“ (1999), după ce „şi-a făcut mâna“ cu câteva scurtmetraje.

Printre „mărcile“ sale se consideră că, într-un fel sau altul, filmele pe care le-a semnat se centrează în jurul unui copil, şi, din acest punct de vedere, Ramsay a dat lovitura, în 2011, cu „Trebuie să vorbim despre Kevin“. Interpretarea Tildei Swinton era uluitoare, dar acel Kevin din titlu (Ezra Miller) era mai mult o prezenţă neliniştitoare, din moment ce nu ştiam, până la sfârşit, ce a făcut de fapt (în jurul unui copil, Nina Votto, se învârte şi acţiunea din filmul de-acum). O altă constantă este folosirea naraţiunii non-lineare pentru a portretiza psihicul fracturat al unui personaj, iar cel al lui Joaquin Phoenix este reprezentativ din acest punct de vedere.

Top 5 filme importante

1. We Need to Talk About Kevin (Marea Britanie-SUA, 2011)
2. You Were Never Really Here (Marea Britanie-Franţa-SUA, 2017)
3. Ratcatcher (Marea Britanie-Franţa, 1999)
4. Morvern Callar (Marea Britanie-Canada, 2002)
5. Swimmer (scurtmetraj, Marea Britanie, 2012)

Citeşte şi: „Mama lui Kevin“ – cronica din 2012 la filmul lui Lynne Ramsay „We Need to Talk About Kevin“