Simfonia nr. 7 de Beethoven se aude la Ateneu, sub conducerea dirijorului Horia Andreescu
0
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de maestrul Horia Andreescu, are în program, joi şi vineri, de la ora 19.00, la Ateneul Român, lucrări de Richard Wagner, Siegfried Matthus şi Ludwig van Beethoven. Solişti sunt Sabina Matthus-Bebie, Alexandru Avramovici, iar concertmaistrul invitat este Răzvan Hamza.
În programul concertelor va fi Uvertura operei „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg” de Richard Wagner, Concert pentru două clarinete şi orchestră de Siegfried Matthus şi Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.
Muzicologul Mihai Cojocaru spune că „Simfonia nr. 7 închide traseul deceniului „eroic” din creaţia lui Beethoven“. „Aici profilurile „pare” şi „impare” se întâlnesc într-o ultimă afirmare a simfonismului clasic: este ultima simfonie beethoveniană cu introducere lentă, ce aminteşte de tradiţia uverturii şi a simfoniilor lui Haydn; este o excepţie în ceea ce priveşte dramaturgia: dacă „Eroica” reprezintă un act fondator de stil, Simfonia nr. 5 şi 9 urmăresc sistematic traseul „per aspera ad astra”, „Pastorala” este ceea ce pretinde a fi iar Simfonia nr. 4 şi nr. 8 aleg unitatea caracterului solar, Simfonia nr. 7 este cea mai eclectică şi greu încadrabilă.
Prima parte desfăşoară cea mai logică şi omogenă dezvoltare a unei forme de sonată dintre toate simfoniile compozitorului; secţiunea secundă înlocuieşte partea obişnuită lentă cu un allegretto care, din perspectiva tempoului, nu poate fi un marş funebru, dar care a servit drept coloană sonoră pentru multe secvenţe războinice tragice (urmărindu-i caracterul, mulţi dirijori ignoră indicaţia şi aleg un tempo greoi), apreciază muzicologul Mihai Cojocaru.
"Într-adevăr, profilul atât de diferit în contextul simfoniei a individualizat allegretto-ul, asemenea Ariei de Bach sau Adagietto-ului de Mahler. Asemănarea cu „Eroica” se prelungeşte în partea a treia, un scherzo nedeclarat într-un presto irepresibil, contrastat de un trio solemn. Finalul dezvăluie motorul întregii lucrări, care se hrăneşte din energia ritmului. „Bacanală”, „Apoteoza dansului” - nici un epitet nu poate surprinde îndeajuns de sugestiv explozia sonoră, în acelaşi timp spontană şi elaborată, dinamica la limita zgomotului, amplificată de cezurile surprinzătoare, umorul rustic şi virtuozitatea solistică a unor grupuri întregi din orchestră. Întreaga Simfonie nr. 8 pare o codă, prelungirea ecoului ultimului acord din precedenta. Odată acest tur de forţă simfonic încheiat, ce mai rămânea de făcut? După o întrerupere la fel de lungă ca timpul consumat pentru compunerea celor şase simfonii mature, Beethoven a dat în 1824 un răspuns cât un secol: Simfonia nr. 9“, subliniază muzicologul Mihai Cojocaru, în caietul program.
Concert pentru două clarinete şi orchestră de compozitorul german Siegfried Matthus
Cuvântul autorului: „Concertul are patru părţi şi ambele clarinete sunt folosite la acelaşi nivel artistic şi solistic. La finalul primei părţi, intitulate„Baladă”, se află o cadenţă care degenerează într-o „dispută” atât în plan muzical, cât şi scenic. Al doilea clarinet îi atrage atenţia primului asupra unui „sunet fals”. Se ajunge la izbucniri colerice apoi, în încheiere, se regăsesc în bună înţelegere pe acelaşi „sunet corect”. În partea a doua, se combină cele două teme din Filmmusik şi compoziţia Nächtliche Szene im Park. În partea a treia, Scherzo, întreaga orchestră cântă în pianissimo de la prima până la ultima măsură, în timp ce clarinetele desfăşoară un dialog plin de gingăşie. Partea a patra este un rondo. În cadenţa finală, primul clarinet începe să îl imite ostentativ pe cel de al doilea. Toate trucurile muzicale şi tehnice de a scăpa de supărătoarea imitaţie eşuează. Exasperate, ambele clarinete încetează să mai cânte. Este momentul în care protestează orchestra, care îi „forţează” pe cei doi solişti să continue. Aceştia se alătură întâi orchestrei, dar curând întrerup brusc concertul. Orchestra protestează! La compunerea acestei lucrări, m-au inspirat cu propunerile lor şi în acelaşi timp m-au ajutat Ia şi Dolf Stockhausen. Clarinetista elveţiană Sabina Matthus-Bébié (nora mea) m-a sfătuit în bună măsură la conceperea partiturii solistice, în aşa fel încât să poată fi cântată. Tuturor celor trei le datorez caldele mele mulţumiri. ( Text de Siegfried Matthus, traducere de Ozana Alexandrescu).
Horia Andreescu (foto) este astăzi dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”. Fondator al orchestrei de cameră „Virtuozii” din Bucureşti, profesor asociat al Universităţii Nationale de Muzică Bucureşti, Horia Andreescu a fost mulţi ani director artistic şi dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Dacă asculţi Eroica, Simfonia nr. 3 de Enescu, simfonii şi misse de Haydn, Chain 1 şi Chain 2 de Lutoslawski sau Simfonia nr. 6 de Mahler, constaţi cât de largi sunt disponibilităţile artistice ale lui Horia Andreescu. Constaţi cu câtă ardoare caută adevărul unei muzici şi cum ajunge la acesta, prin vigoarea talentului său, prin fertila sa imaginaţie, prin ştiintă şi curaj. Da, are curajul să atace viu şi proaspăt, prin propria sa trăire muzicală, chiar şi aşa-numitele şlagăre ale repertoriului universal.
Studiile sale la Universitatea de Muzică din Bucureşti (compoziţie şi dirijat cu profesori excepţionali), la Academia de Muzică de la Viena (cu Hans Swarowski şi Karl Österreicher), precum şi cursurile cu Sergiu Celibidache sunt o bază solidă a devenirii sale dirijorale.
Dirijată de Horia Andreescu, Integrala Enescu (8 CD-uri) contribuie consistent la cunoaşterea, de la Tokio până la New York, a acestui mare compozitor.
Colaborarea dirijorului Horia Andreescu cu multe alte orchestre, de pildă London Symphony Orchestra, Wiener Symphoniker, Royal Philharmonic Orchestra, filarmonicile din Amsterdam, Stuttgart, orchestrele simfonice din Ierusalim, Nagoya, BBC Scottish, orchestrele radio din Madrid, Leipzig, precum şi turneele individuale sau cu Orchestra Natională Radio şi Filarmonica „George Enescu” la festivaluri ca Wiener Festwochen, Wien Modern, Dresdner Festspiele, Europa Musicale München şi, fireşte, Festivalul Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti rotunjesc succinta prezentare a acestui dirijor.
Din martie 2017, Horia Andreescu ocupă funcţia de director adjunct artistic al Filarmonicii „George Enescu”.
Sabina Matthus-Bébié s-a născut în 1975 la San José, Costa Rica. A studiat clarinet şi clarinet bas cu Ernesto Molinari la Universitatea de Muzică şi Teatru de la Berna/Biel (Elveţia). Începând din 2004 locuieşte la Netzeband în Germania. A colaborat cu opera din Rheinsberg în diverse producţii camerale. Din 2008 participă la festivaluri de muzică contemporană, printre care „Intersonanzen Potsdam” şi „Unerhörte Musik”. În 2011 a fondat festivalul de clarinet de muzică contemporană „Carte blanche”. Alături de acordeonistul Felix Kroll, Sabina Matthus-Bébié formează ansamblul „The Goldrush Duo”, care interpretează Bach, muzică contemporană şi tango. De asemenea, evoluează în diverse formaţii de muzică de cameră şi concertează ca solistă.
Alex Avramovici, absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti la clasa conf. univ. dr. Emil Vişenescu, a început studiul clarinetului la vârsta de 10 ani cu tatăl şi mentorul său, Dan Avramovici. Încă din primii ani de studiu s-a remarcat la toate concursurile şi olimpiadele naţionale şi a câştigat Premiul I şi Premiul special la Concursul Internaţional „Saverio Mercadante” din Italia. De-a lungul anilor de studiu a participat la cursuri de măiestrie susţinute de Stephan Korody, Dimitri Ashkenazy, Michael Collins, Johannes Klumpp, Petko Radev.
Alex Avramovici activează în domeniul muzicii de cameră şi ca muzician în orchestră. La vârsta de 18 ani a câştigat primul concurs ca instrumentist în Orchestra Teatrului de Operetă „Ion Dacian”, apoi la Opera Naţională Română, în prezent fiind colaborator permanent al Filarmonicii „George Enescu” şi membru al Orchestrei Române de Tineret. Aceste colaborări i-au favorizat participarea la festivaluri de prestigiu, precum Festivalul „George Enescu”, Young Euro Classic Berlin, Gustav Mahler Festival Dobbiaco, Expo Milano.
Răzvan Hamza s-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni şi a început studiul viorii la vârsta de şapte ani; unul dintre profesorii săi a fost Stephan Picard. A absolvit cu Diploma de merit Conservatorul din Köln la clasa violonistei Mihaela Martin. A studiat muzica de cameră sub îndrumarea cvartetului „Alban Berg”. A urmat cursurile de măiestrie susţinute de profesorii Zakhar Bron, Christian Tetzlaff, Mauricio Fuks, Viktor Tretiakov, Ştefan Gheorghiu. De asemenea, a studiat cu Rostislav Dubinsky, unul dintre fondatorii cvartetului „Borodin”. La Universitatea din Indiana, Bloomington (SUA), a studiat cu Joseph Gingold, discipol al violonistului Eugène Ysaÿe. Între 2000 şi 2003, pregătind masteratul la Universitatea de Arte din Berlin, Răzvan Hamza a studiat la clasa profesorului Thomas Brandis, fost concertmaistru al Filarmonicii din Berlin. Violonistul este laureat al concursului de tineret din Germania şi al concursului internaţional de la Finale Ligure din Italia. A concertat la Köln, Düsseldorf, Bonn, Essen, Berlin şi a realizat înregistrări pentru radiodifuziunile din Frankfurt şi Berlin. În România, este invitat frecvent la cele mai importante orchestre şi, după debutul său cu Filarmonica „George Enescu” în 2006, în 2008 a fost invitat să interpreteze Concertul de Ceaikovski sub bagheta lui Maxim Vengherov. A mai colaborat cu dirijorii Volker Schmidt-Gertenbach, Amaury du Closel, Roberto Paternostro şi Mark Shanahan. Din 2002, Răzvan Hamza este concertmaistru la Filarmonica de Stat din Kassel iar din 2004 este membru al orchestrei Festivalului „Wagner” de la Bayreuth. (Prezentări din caietul program al Filarmonicii "George Enescu").
PROGRAM
Concert simfonic
Joi şi vineri, 8 şi 9 iunie
Sala mare a Ateneului Român
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
HORIA ANDREESCU
Solişti
SABINA MATTHUS-BEBIE
ALEXANDRU AVRAMOVICI
Richard Wagner
Uvertura "Maeştrii cântăreţi din Nürnberg"
Siegfried Matthus
Concert pentru două clarinete şi orchestră
Ludwig van Beethoven
Simfonia nr. 7, în la major, op. 92
Se încarcă comentariile...
