„Simfonia destinului“, condusă de Christian Badea
0
Christian Badea, care s-a impus recent în conştiinţa publicului românesc cu două acte din "Parsifal" de Wagner, a dirijat, joi şi vineri seară, Simfonia nr. 5 de Beethoven la Ateneu, numită în trecut şi "Simfonia destinului".
După "Parsifal", dirijorul Christian Badea s-a întrecut încă o dată pe el însuşi, prin acurateţea şi precizia mişcărilor, prin stăpânirea orchestrei şi forţa expresivă, prin indentificare şi control tutelar al perspectivei uriaşe deschise de această lucrare.
La fel, ca după Wagner, nu ne rămâne decât să ne întrebăm: Merităm noi ce ne dăruieşte Christian Badea?
Premiera Simfoniei nr. 5 de Beethoven a avut loc la 22 decembrie 1808, când a fost cântată împreună cu Simfonia nr. 6 (aşa-numita Pastorală), Concertul Nr. 4 pentru pian precum şi cu părţi din Misa în Do major.
Caracter furtunos al primei părţi
„A cincea” de Beethoven este poate simfonia care s-a înrădăcinat în percepţia publicului drept cea mai reprezentativă imagine a muzicii înseşi, a forţei de expresie care transcende limitele orchestrei, a măreţiei traduse în formă sonoră, apreciază Octavia Anahid-Dinulescu, în caietul program.
"Beethoven a început schiţa Simfoniei nr. 5 în 1804; partitura va fi încheiată în primăvara anului 1808 iar prima audiţie datează din decembrie, acelaşi an, având loc la Viena sub conducerea compozitorului. Este o perioadă creatoare densă, simfonia plasându-se în vecinătatea unor mari lucrări beethoveniene precum Sonatele pentru pian op. 53, op. 54 şi op. 57, Concertul pentru pian nr. 4, Concertul pentru vioară, Cvartetele op. 59, Misa în do major, Uvertura Coriolan. După o primă parte care poate fi luată drept exemplu pentru dezvoltarea beethoveniană, care clădeşte enorm cu material sărac ca sunete, dar atât de bogat în semnificaţii, partea a doua, în la bemol major, este o formă variaţională care are la bază două teme contrastante: una de natură lirică la coarde, iar cea de a doua – eroică, la alămuri. Scherzo-ul, în do minor, readuce caracterul furtunos al primei părţi, iar structura de fugă din secţiunea centrală, Trio, aminteşte încă o dată de soliditatea structurilor şi a arhitecturilor formale la Beethoven, de această dată nu prin metoda dezvoltării, ci prin apelul la contrapunct. O asemenea simfonie, expansivă, intensă, cu un material ideatic care tinde în continuu să îşi găsească o multitudine de manifestări, de contexte sonore unde să fie pus în valoare, nu se putea încheia într-o tonalitate minoră.
Finalul, jubilant, cu un ton glorios şi marţial, face pasul către major – un do major care fusese anunţat încă din fugheta centrală din trio-ul părţii a treia. Precum Ianus cel cu două feţe, Beethoven stă în istoria muzicii aplecat către două epoci – şi două filosofii ale muzicii. Perfecţiunea formală ce însoţeşte echilibrul neabătut al clasicismului şi preaplinul de emoţie romantică îşi găsesc ambele locul în muzica beethoveniană, iar Simfonia nr. 5 este, într-adevăr, una din marile piese din repertoriu care stau drept dovadă”, subliniază muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu
Un tandem de excepţie, Mihaela Martin şi Christian Badea
În prima parte a programului de pe 4 şi 5 mai de la Ateneu, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Christian Badea, a propus Concertul în la minor, op. 53, pentru vioară şi orchestră de Antonin Dvorak. Solistă a fost violonista Mihaela Martin.
În anii ’70, într-o Românie sub comunism, violonista Mihaela Martin se număra printre câştigătorii a două dintre cele mai mari concursuri internaţionale. La 19 ani obţine Premiul II la Concursul Ceaikovski de la Moscova apoi, la prima ediţie a Concursului Internaţional de vioară de la Indianapolis, este distinsă cu Premiul I. După prima ei aparitie la Carnegie Hall, cotidianul New York Times scria că a fost „unul dintre cele mai captivante concerte de debut ale anului“. În prezent, Mihaela Martin locuieşte în Germania şi continuă să fie una dintre cele mai aclamate violoniste românce în plan internaţional. A colaborat cu mari muzicieni ca Charles Dutoit, Kurt Masur, Martha Argerich, Yuri Bashmet, Elisabeth Leonskaja. „În România, am trăit, am crescut şi am mers la şcoală. Deci, tot ceea ce creează baza personalităţii mele muzicale consider că este din România“, declară Mihaela Martin.
Christian Badea, dirijor principal la Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti, aclamat în cele mai prestigioase săli de concert şi în celebre teatre lirice din Europa, America de Nord şi Asia, a studiat vioara la Conservatorul de muzică din Bucureşti şi dirijat de orchestră la Bruxelles si Salzburg, aici sub îndrumarea maestrului Herbert von Karajan. S-a perfecţionat la Juilliard School din New York, unde principalul său mentor a fost Leonard Bernstein
Cu o carieră impresionantă, dirijorul Christian Badea a condus 167 de reprezentaţii la Metropolitan Opera House din New York, 32 la Royal Opera House Covent Garden din Londra, 19 la Wiener Staatsoper şi sute de spectacole lirice si concerte simfonice la München, Hamburg, Copenhaga, Amsterdam, Stockholm, Lyon, Torino, Bologna, Budapesta, Montreal, Houston, Sydney. Nu de mult, la Bucureşti, muzicianul a pus în scenă în spaţiul Ateneului Român, două spectacole-eveniment cu opera în concert „Parsifal” de Richard Wagner: în mai 2015, a prezentat actul III-lea, după care, în deschiderea stagiunii 2016-2017 a Filarmonicii „George Enescu”, a condus actul I, concert-spectacol care s-a impus ca cel mai important eveniment cultural-muzical al anului 2016
Citiţi şi:
Violonista Mihaela Martin: „A face muzică înseamnă, de fapt, a dărui ceva“
Se încarcă comentariile...
