Portret de bedefil: Horia-Roman Patapievici, un alt Corto Maltese?

„M-am format în cultura franceză, căreia îi apreciez frumuseţea şi exactitatea”, declara Horia-Roman Patapievici în iunie 2008, când a  fost decorat de către ambasadorul Franţei la Bucureşti, domnul Henri Paul, cu Ordinul Artelor şi Literelor în Grad de Ofiţer, pentru contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor culturale dintre cele două ţări.

Micul Horia s-a născut  la momentul şi locul potrivit (18 martie 1957 în Bucureşti) pentru a prinde perioada cea mai frumoasă a revistei Vaillant: din aprilie 1965 apărea într-un nou format şi cu un nou subtitlu  „le Journal de Pif ” şi mai ales venea în România într-un tiraj mult mai mare, datorită deschiderii culturale spre Occident antamată la începutul anilor 60.

Aşa cum mărturiseşte în Zbor în bătaia săgeţii, „ca mulţi copii din generaţia mea, eram exaltat de benzile desenate din revista Pif.”. Publicaţia  are „un sens aparte în destinul meu intelectual. Datorita ei am deprins repede limba franceză, şi de timpuriu”, scrie el mai departe. Dar nu era atras de peripeţiile puerile ale lui Placid et Muzo sau ale lui Arthur-fantoma. Nu, el aprecia în mod deosebit calambururile şi subtilităţile unor personaje precum Gai-Luron, „veselul chefliu cu un facies mereu egal cu sine” sau ale Castravetelui Mascat. Şi mai ales a fost fascinat de ezoterismul aventurilor lui Corto Maltese, imaginate de italianul Hugo Pratt şi publicate, începând cu 1970,  în noua ediţie a revistei Pif Gadget. Amintirea acestor episoade citite în copilărie, dar şi faptul că, la începutul anilor `90, un prieten pasionat de Hugo Pratt (Mircea Mihăieş?) i-a pus în mână colecţia completă a benzilor desenate cu Corto Maltese, au prilejuit scrierea unora dintre cele mai frumoase şi erudite pagini de exegeză din România, despre acest personaj unic în mitologia contemporană europeană, în volumul amintit.

Apoi, la 16 ani, H.R. Patapievici îşi vinde colecţia de aproape 200 de Pif-uri, la anticariat, şi cu banii câştigaţi îşi cumpără Plutarh, Diogene, Descartes şi Pascal; deja se prefigura viitorul filosof.

Dar România comunistă nu avea nevoie de filosofi, aşa că Patapievici termină în 1982 Facultatea de Fizică şi lucrează ca cercetător la un Institut de profil din Bucureşti. Schimbarea de regim din decembrie 1989 îl aruncă însă în vâltoarea bătăliei dintre moştenitorii nomenclaturii comuniste şi firava societate civilă, fiind unul dintre reprezentanţii săi de seamă.

În 1995, ca urmare a apariţiei primei ediţii din volumul „Zbor în bătaia săgeţii”, (vor mai urma alte două, tot la editura Humanitas) revista literară Orizont din Timişoara îi consacră un număr special. Şi, în mod cert,  nu e deloc o întâmplare faptul că toată revista este ilustrată cu desene şi vignete extrase din benzile desenate de Hugo Pratt.

Zece ani mai târziu Horia-Roman Patapievici este numit preşedintele Institutului Cultural Român. Pentru prima oară de la înfiinţarea sa, instituţia se deschide celei de-a noua arte şi, în 2008, este găzduită, în premieră, o expoziţie de benzi desenate: „Europenii îi privesc pe europeni. Clişee internaţionale în banda desenată” realizată de Centrul Belgian al Benzii Desenate.

Iar în octombrie 2011, la Centrul Belgian al Benzii Desenate de la Bruxelles, a fost inaugurată, în prezenţa preşedintelui ICR, a ambasadorului României în Belgia şi a numeroase personalităţi din lumea celei de-a noua arte, expoziţia „77 ani de benzi desenate româneşti”.