Peste 7.000 de spectatori la Festivalul Filmului European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 7.000 de spectatori au participat, între 7 şi 14 mai, la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Filmului European (FFE), care s-a încheiat joi seară în Capitală şi va continua la Craiova, Târgu-Mureş, Hunedoara şi Iaşi.

Potrivit organizatorilor, la ediţia din acest an a Festivalului Filmului European au asistat aproximativ 7.000 de spectatori, care au umplut sălile celor trei cinematografe-gazdă (Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi Cinema PRO), alături de sala ICR, unde a fost proiectat filmul premiat cu Oscar "Ida".

"Autoportretul unei fete cuminţi", debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, a fost distins cu premiul publicului la Festivalul Filmului European, un eveniment cinematografic care a debutat pe 7 mai în Capitală şi s-a încheiat joi seară, la Elvira Popescu.

De asemenea, în Bucureşti, în sala de curs a ICR, va avea loc sâmbătă, între orele 11.00 şi 18.00, un atelier de critică de film susţinut de criticul Andrei Rus. În Bucureşti au fost proiectate 56 de filme, multe dintre acestea urmând să fie reluate în celelalte patru oraşe de pe harta festivalului.

Ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European din acest an este regizorul Tudor Giurgiu, cel care a realizat şi clipul de promovare al acestei ediţii a evenimentului.

Festivalul Filmului European a avut loc în perioada 7 - 14 mai la Bucureşti (Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, Cinema PRO şi sala ICR) şi va continua la Craiova (15-17 mai, la Teatrul Colibri, alături de proiecţii în aer liber în Centrul istoric), Târgu-Mureş (22-24 mai - Cinema Arta), Iaşi (22-24 mai - Casa de Cultură "Mihai Ursachi") şi Hunedoara (29-31 mai - Casa de Cultură şi proiecţii în aer liber la Castelul Corvinilor).

Pentru a afla programul complet al evenimentului cinematografic, publicul poate consulta pagina www.ffe.ro.

Programul celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Filmului European a prezentat şi o serie de evenimente conexe. Proiecţii multimedia şi concerte live de Ziua Europei, cu duoul Disco Sigareta şi instalaţia interactivă Cross Reality by Kotki Visuals, atelierele de educaţie cinematografică pentru elevi cu criticul de film Ileana Bîrsan şi atelierul de critică de film susţinut de Andrei Rus s-au numărat printre evenimentele festivalului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite