Este, de altfel, cel de-al doilea Oscar pentru film străin primit de regizorul iranian, în vârstă acum de 45 de ani, după cel acordat la gala din 2012, pentru marele succes „A Separation“ (distins şi cu Ursul de Aur la festivalul de la Berlin, unde-a avut premiera, ca şi cu Globul de Aur pentru film străin, precum şi cu încă o nominalizare la Oscar, pentru scenariul original al lui Farhadi). Gurile rele au speculat şi că acest al doilea Oscar acordat, la o distanţă destul de scurtă, unui încă tânăr regizor, originar din „ţara ayatollahilor“, ar fi survenit ca urmare a scandalului legat de interdicţiile de intrare în ţară a echipei, ca urmare a decretului de la acea vreme al lui Trump (luând, astfel, locul lui „Toni Erdmann“ al nemţoaicei Maren Ade, care era considerat favorit).

Cert este că „The Salesman“ este un film excelent, foarte solid, care poate sta oricând pe picioarele lui şi pretinde orice premiu cinematografic din lume (a mai câştigat, printre altele, scenariu la Cannes – scris de acelaşi Farhadi – şi, tot la Cannes-ul de anul trecut, unde a avut premiera, interpretare masculină, acordat actorului principal, Shahab Hosseini). Filmul a mai rulat la noi o singură dată, anul trecut, în Festivalul filmelor de Cannes la Bucureşti, iar acum Asociaţia Macondo face serviciul reparatoriu de a-l distribui unei audienţe mai largi.

O angoasă greu explicabilă

Filmele lui Farhadi – cel puţin cele premiate în ultima vreme la festivaluri şi, astfel, ajunse şi în faţa publicului românesc – au un aer neliniştitor, de angoasă care le cuprinde, treptat, atât pe personaje, cât şi pe spectator. Faptul era vizibil în „Nader and Simin, a Separation“, şi este vizibil, din plin, şi în noul „The Salesman“. Nu este vorba de scandalurile, aberaţiile legale şi încurcăturile în care sunt implicate, în serie, personajele, cetăţeni ai unei ţări oriental-musulmane şi cu un regim teocratic la conducere, ci de o stare de nelinişte mai profundă, o angoasă inexplicabilă, care duce treptat scenariile şi filmul într-un metafizic, fie el şi neexprimat ca atare. Am identificat această stare, această manieră narativă, când am scris de „Bacalaureat“-ul lui Mungiu, în filmele austriacului Haneke, dar ea putea veni foarte bine acolo şi din cele mai vechi ale lui Farhadi, „Bacalaureat“ şi „The Salesman“ fiind de altfel concurente la aceeaşi ediţie a Croazetei de anul trecut.

Pentru acest nou film al său, scenaristul-regizor a ales, conform propriilor mărturisiri, să rescrie, scenă cu scenă, un text dramatic clasic preferat, piesa „Moartea unui comis voiajor“ a lui Arthur Miller. Primul plan al naraţiunii şi adaptării este de domeniul evidenţei: personajele (ambii tineri, el este profesor de liceu, soţia sa casnică) sunt şi membri într-o trupă de teatru de amatori, care pune în scenă în această perioadă textul lui Miller. Filmul funcţionează însă foarte bine şi pentru cei care nu cunosc originalul, aşadar nu pot savura toate rapelurile şi corespondenţele scenă cu scenă piesă-film. Titlul „The Salesman“ trimite la comis-voiajorul din titlul lui Miller, dar în anumite ţări i s-a preferat „Clientul“, aşadar celălalt termen al tandemului narativ. Acesta, fost client al fostei locatare din apartamentul în care s-au mutat cei doi, una de „moravuri uşoare“ (eufemism pentru prostituată), pătrunde din greşeală în locuinţă şi o agresează pe Rana (Taraneh Alidoosti), în timp ce aceasta se afla la duş. Este începutul unei serii nefericite de evenimente, care, în doar câteva zile, vor duce la deteriorarea relaţiei de cuplu dintre cei doi.

Aparatul ca martor

Nu despre acest „client“ (Farid Sajjadi Hosseini) este vorba, însă, în primul rând în film, ci despre drama – predominant psihologică, desfăşurată exclusiv în propria-i minte – a profesorului Emad (Shahab Hosseini, premiu de interpretare la Cannes), „comisvoiajor“-ul din titlu. Pus în faţa unor dileme morale care nu i-ar fi trecut prin cap cu câteva zile mai devreme, acesta alege calea răzbunării (a „dreptăţii absolute”, cum ar fi spus Camil Petrescu; „piară lumea, dar să se facă dreptate!”), pentru că, de fapt, nu mai suportă neputinţa (de a acţiona şi de a înţelege), modul în care asistă neputincios la degradarea relaţiei cu Rana şi la suferinţa acesteia. Pe scenă, înainte de final, Rana plânge, în spectacol, conform rolului din piesă, la catafalcul soţului său mort, dar de fapt plânge şi la mormântul iubirii sale, pe care-o simte deja (pe jumătate) dispărută. Evenimentele care urmează nu fapt decât să confirme această dezvoltare.

Farhadi filmează toată această dramă neliniştitoare, care „nu dovedeşte“, de fapt, „nimic“, într-un stil economic(os), cu o economie de mijloace, departe de artificiile stilistice ale filmului aşa-zis „de artă“. Drama trebuie să vorbească de la sine, este ideea sa (iar actorii săi sunt, într-adevăr, excelenţi şi excelent conduşi), aşa că nu e nevoie de echilibristica cromatică şi de iluminare practicată de alţii. Totul este filmat într-o lumină constantă şi redat într-o cromatică vie, dar fără stridenţe de niciun fel. Aparatul preferă, în loc de astfel de artificii stilistice (percepute, probabil, ca fiind demult răsuflate), să fie un martor al dramei la care asistă, să se strecoare oriunde este posibil pentru a ne explicita acţiunea şi motivaţiile eroilor.

Info

Clientul / The Salesman / Forushande (Iran-Franţa, 2016)
Regia: Asghar Farhadi
Cu: Shahab Hosseini, Taraneh Alidoosti, Babak Karimi, Farid Sajjadi Hosseini

4 stele

PORTRET DE REGIZOR

Asghar Farhadi – regizorul iranian pe placul Europei şi al Statelor Unite


Regizorul iranian Asghar Farhadi – născut pe 4 mai 1972, în provincia iraniană Isfahan – nu este deloc primul regizor care provine din această ţară fascinantă şi complicată, supusă din 1979 regimului cumplit de constrângător al ayatollahilor musulmani, regizor care să fie pe placul Occidentului şi să fie răsplătit cu cele mai înalte distincţii la prestigioasele festivaluri internaţionale de film. Ba chiar cinemaul iranian post-revoluţionar este unul dintre cele mai semnificative, pe plan internaţional, ale ultimelor decenii, o adevărată revelaţie (un mare număr de autori şi un mare număr de premii prestigioase aferente), totul începând, probabil, încă din anii ’80, cu lansarea carierei internaţionale a cineastului Abbas Kiarostami – despre care am scris în acest colţ de pagină la tragica sa plecare dintre noi de anul acesta.

Un favorit al Cannes-ului

Farhadi a reuşit, însă, într-o pleiadă de regizori foarte interesanţi şi talentaţi, să-şi creeze un stil unic, prin care să depăşească problemele sociale şi politice ale ţării sale (care sunt redate aparent), pentru a vorbi de tematici absolut universale, ba chiar de a-şi împinge filmele spre un metafizic sau „transcendent“ neexprimate. Viitorul cineast a devenit interesat de cinema în anii adolescenţei şi şi-a început educaţia în domeniu alăturându-se Societăţii de Cinema a Tinerilor din provincia natală, realizând acolo filme pe 8 şi pe 16mm. Devine licenţiat în teatru la Şcoala de Arte Dramatice a Universităţii din Teheran, dar se dedică unei cariere cinematografice. Debutează în televiziune în 1998 şi în lungmetraj în 2003 („Dancing in the Dust“).

Spectatorul occidental află de Asghar Farhadi în anul 2011, când la Festivalul de la Berlin cel de-al cincilea lungmetraj al său, „A Separation“, primeşte Ursul de Aur, iar anul următor Premiul Oscar pentru film străin, filmul fiind distins şi cu Globul de Aur pentru film străin, precum şi cu încă o nominalizare la Oscar, pentru scenariul original al lui Farhadi. Următorul său film, „The Past“ / „Le passé“ (2013), nu are chiar acelaşi succes (doar o nominalizare la Globul de Aur pentru film străin, ca şi premiu de interpretare feminină la Cannes – Bérénice Bejo – şi Premiul Juriului Ecumenic de acolo), dar lucrurile sunt compensate de succesul binemeritat al lui „The Salesman“, distins cu o corolă de premii: în afară de Oscar, a mai câştigat, printre altele, scenariu la Cannes – scris de acelaşi Farhadi – şi, tot la Cannes-ul de anul trecut, unde a avut premiera, interpretare masculină, acordat actorului principal, Shahab Hosseini.

Top 5 filme importante

1. Nader şi Simin, o despărţire / A Separation (Iran-Franţa, 2011)
2. Clientul / The Salesman (Iran-Franţa, 2016)
3. Trecutul / Le passé (Franţa-Iran, 2013)
4. Despre Elly / About Elly (Iran-Franţa, 2009)
5. Fireworks Wednesday (Iran, 2006)