INTERVIU Radu Muntean, regizor: „Mă simt ca la mall aici, la Cannes“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Cannes, Festivalul de Film care a început pe 13 mai şi se termină duminică, 24 mai, Radu Muntean, în vârstă de 44 de ani, a venit cu toată familia. Câinele l-a lăsat acasă. A venit la festival cu maşina, conducând de la Milano până la Cannes. Ne-am întâlnit pentru interviu în hotelul Majestic de pe Croazetă.

Un hol mare, orhidee proaspete cu zecile atârnate artistic, amestec de parfumuri nenumărate, tocuri care se aud pe marmură, agitaţie în toi. Pe terasă, agitaţie, mai găsim o masă liberă, o doamnă ne face loc, se retrage mai la margine şi continuă să lucreze. Filmul lui Radu Muntean, „Un etaj mai jos“, a rulat pe 14 mai, al doilea în secţiunea Un Certain Regard, şi recenziile nu au pregetat să apară. Oamenii vorbesc de film, de cât i-a pus pe gânduri, de jocul actorilor, de poveste, de cum e construită povestea. După ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, Pătraşcu (Teodor Corban) trebuie să înfrunte doi vecini foarte apropiaţi: unul este bizarul ucigaş, celălalt este propria sa conştiinţă.       

Poate fi şi vacanţă la Cannes? Pentru familie măcar?
Radu Muntean: Pentru familie, da, pentru mine, nu! A fost destul de obositor zilele astea. Poate că ultimele două zile o să fie un pic mai liniştite. Însă e foarte bine că au fost zile aşa de pline. Filmul meu, „Un etaj mai jos“, se bucură de atenţie.

Ai lucrat cu Alex Baciu, cu Răzvan Rădulescu, cu Tudor Lucaciu. Cum aţi ajuns să faceţi filmul ăsta?Întotdeauna scriem la fel. În principiu, eu vin cu ideea şi vorbesc după aceea cu ei.  Dacă ăsta e subiectul pe care ar trebui să îl facem şi dacă-i atrage şi pe ei, ne apucăm de scris; ne apucăm să scriem la scenariu, după, fiecare îşi scrie partea lui şi la sfârşit le punem cap la cap. Până acum nu a existat niciodată să îmi zică că nu sunt interesaţi de subiectul pe care îl propun.

image

Şi care a fost subiectul acum? Ce temă le-ai dat?
L-am creat pe Pătraşcu, după modelul unei cunoştinţe, unui personaj real pe care chiar îl cunosc. E omul care îţi ia de fapt durerea de cap în lupta cu birocraţia; foarte profesionist, simpatic, exact acolo unde vrei să fie. Se ocupă de doi-trei clienţi deodată, are glume cu toată lumea. Şi asta a fost ideea de la început – să pun acest individ foarte controlat într-o situaţie pe care n-o controlează, respectiv, în cea în care e martorul unei crime, se întâlneşte cu potenţialul criminal şi aşa mai departe. Ăsta a fost punctul de plecare şi de aici s-a dezvoltat subiectul. Da, a mers foarte bine scenariul ăsta, a fost mult mai uşor decât la celelalte, adică nu ne-am împotmolit prea des.

Când ai scris scenariul îi aveai în gând pe actorii din distribuţie? Te gândeai la Teodor Corban? Dar la Iulian Postelnicu?
Nu, nu, iniţial, mă gândisem că e mai tânăr personajul, 40 de ani, cam de vârsta mea, dar n-a fost să fie. Teodor Corban are un tip de transparenţă, livrează ce-i în mintea personajului şi emoţia personajului cu minim de mijloace. Asta m-a făcut să îl aleg pe el. Şi sunt extrem de mulţumit de decizia pe care am luat-o. Am colaborat minunat cu el.  Iulian a făcut un cuplu bun cu Teo. S-au înţeles foarte bine, sunt actori cu care în principiu vreau să mai lucrez.

Şi cu Iulian cum ai ajuns să lucrezi?
Iulian a fost primul pe care l-am ales. Mi s-a părut din prima că ar fi perfect pentru rol. E foarte bun Iulian şi a făcut un cuplu bun cu Teo. S-au înţeles foarte bine. Adică sunt actori cu care în principiu vreau să mai lucrez.

Cred că e important de spus că şi colaborarea cu Tudor Lucaciu e senzaţional de unitară. E o complementaritate între unde duci tu un film şi cum el manevrează camera, ce face el cu imaginea. Deja se poate vorbi de o amprentă: Muntean- Lucaciu.
A, bine eu lucrez cu Tudor din primul an de facultate şi suntem prieteni de cănd aveam 10 ani. Adică ne ştim foarte bine! E unul din colaboratorii mei cei mai apropiaţi. 

Cum e pe covorul roşu? Cum te simţi când te vezi pe scări?
Pe covorul roşu e o atmosferă foarte formală şi nu e ceva care îmi place cu tot dinadinsul, nu îmi place să mă îmbrac la costum, mă simt ca un cavaler în armură. Dar să nu fiu ipocrit acum: nu e un chin! Dar nu este în sine o plăcere. Asta pentru mine. E visul oricărui actor să urce pe covorul roşu. Pentru mine, fenomenul în sine, toată coregrafia asta nu înseamnă mare lucru, însă prezenţa aici, da! Şi dacă asta implică şi coregrafia asta pe covorul roşu, nu am nimic împotrivă.

S-a schimbat ceva la Cannes în ultimii ani?
Eu am fost primit bine aici de fiecare dată, şi data trecută, şi acum. Nu s-a schimbat mare lucru. Pe mine, Cannes-ul în sine ca atmosferă şi agitaţie, mă inhibă un pic; nu pot să zic că sunt un mare fan al atmosferei ăsteia; oamenii au atâta treabă, sar dintr-o sală în alta, interviuri unul după altul; întâlniri peste întâlniri; totul e extrem de agitat aici şi bulversant pentru mine, dar pentru film este extrem de important să fie rulat aici. Este locul ideal unde ai vrea să îţi lansezi filmul.

Cum vezi filmele româneşti? Ce percepţie ai faţă de ele?
Eu am o percepţie legată de cum au mers filmele mele.

Au mers din ce în ce mai bine, nu?
Ei, n-aş putea să spun chiar aşa.

Nici ca cifre..?
Nu. Nu cred. Cel mai bine a mers Furia. Cel mai slab Hârtia va fi albastră. Dar asta a avut şi cumva de-a face cu contextul de atunci: trei filme despre revoluţie lansate la două săptămâni distanţă…; Boogie a mers destul de bine; Hârtia va fi albastră a mers cam ca Boogie însă vorbim de 20.000 de spectatori.

Cum aducem oamenii la cinema, la filme româneşti?
Problema e că noi nu avem o reţea de cinemauri de artă. Filmele noastre se văd la malluri şi unde merg în principal oameni extrem de tineri şi care nu au chef să îşi încarce mintea cu probleme de conştiinţă ale altora. Vor să meargă la cinema să se distreze şi asta e ok. Pe de altă parte, e păcat că nu există şi această nişă de cinematografe de artă.

Ce se poate face?
Nu ştiu sigur. Însă sigur e mai uşor acum pentru că poţi să lansezi filmul în mai multe copii, cu proiecţia digitală; sunt destul de multe festivaluri care sigur ajută la schimbarea percepţiei spectatorului obişnuit despre filme în general, despre filmele europene…. Însă eu zic că mai durează.

Eşti optimist?
Nu. Sunt realist. Mai degrabă nu sunt optimist. Eu ştiu la ce să mă aştept. Şi dacă lucrurile se întâmplă altfel, cu atât mai bine, o să fiu plăcut surprins.

image

Ce vrei să transmiţi despre filmul tău? Ce ai spune cuiva ca să vină să îţi vadă filmul?
Există trailerul filmului, afişul, şi există filmele care le-am făcut până acum, care mă recomandă într-un fel. Pot să asigur pe toată lumea că nu am schimbat complet macazul cu filmul ăsta. Eu nu cred că e un film încifrat, greu de văzut. Sigur, pune un pic spectatorul la lucru, dar cred că poate fi înţeles de toată lumea, există o anumită tensiune care se păstrează până la sfârşit, atât timp cât ai puţintică răbdare să îl vezi.  În rest, am insistat foarte tare să nu fac trailerul sau afişul filmului altfel decât e filmul. Pentru că nu vreau să păcălesc pe nimeni. Prefer să am mai puţini spectatori decât spectatori nemulţumiţi. Asta e evident.

Reuşeşti să vezi ceva la Cannes, să faci şi altceva în afară de a da interviuri, de a alerga de colo-colo, la întâlniri şi  petreceri?
Nu, nu reuşesc să văd nimic. Repet, mă simt ca la mall aici. La Cannes, intri şi totul te oboseşte, intri în palat, ieşi din palat, lume, lume peste tot, cu parcarea e groaznic.

Circuli cu maşina la Cannes? Eşti curajos!
Da, şi e o mare bucurie că sunt aici, şi aşa aglomerat cum e, în ciuda stresului din fiecare moment. Prezenţa într-un festival mare e singura şansă pentru ca un film de tipul ăsta să fie vizibil.

Ţi-ai dori să lucrezi cu cineva din industria asta imensă?
Sigur că îmi doresc să lucrez cu mulţi actori buni de pretutindeni, dar pentru asta trebuie să existe un scenariu.  Eu nu mă gândesc la ora asta la un scenariu care să se întâmple în altă ţară, să fie vorbit în altă limbă. Nu exclud posibilitatea asta, însă pot să spun sigur că următorul meu film nu o să conţină personaje străine. Şi nu e o frustrare de-a mea. Deloc!

Când lansezi filmul în ţară?
La sfârşitul lunii septembrie, cred.

Va fi proiectat si la Festifalul de Film Transilvania (TIFF)?
O să ruleze şi la TIFF într-un fel de avanpremieră. Ţin să fac asta pentru că publicul de acolo e special; e publicul pe care ţi-l doreşti într-o sală de cinema. Şi atunci e o satisfacţie şi pentru mine să prezint filmul acestui tip de public din România. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite