George Clooney l-a criticat public pe Donald Trump la gala premiilor César 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Clooney
George Clooney

George Clooney, care a primit un premiu César onorific la cea de-a 42-a ediţie a acestei gale, organizată vineri seară, la Paris, a susţinut un discurs cu o profundă tentă politică, în care l-a criticat pe Donald Trump şi a cerut publicului francez ”să nu permită urii să câştige”, informează The Hollywood Reporter.

Actorul şi regizorul George Clooney, recompensat la Paris cu un premiu César onorific, a profitat de această ocazie pentru a susţine un discurs cu tentă politică, în care a criticat politica promovată de preşedintele american Donald Trump.

George Clooney, întâmpinat cu aplauze furtunoase de spectatorii francezi, care s-au ridicat în picioare pentru a îl saluta când a urcat pe scenă, a primit trofeul onorific din mâinile bunului său prieten, actorul francez Jean Dujardin. Cei doi artişti i-au amuzat pe spectatori atunci când Clooney l-a rugat pe Dujardin, celebru pentru cunoştinţele sale rudimentare de limbă engleză, să îi traducă discursul în franceză.

Discursul lui George Clooney a fost şi serios, dar şi amuzant, stârnind adeseori hohote de râs, în special atunci când Jean Dujardin oferea spectatorilor o traducere ce nu avea nicio legătură cu vorbele rostite de starul american.

George Clooney a venit la ceremonie însoţit de soţia lui, Amal Clooney, care este însărcinată. Amal Clooney a stat în primul rând, lângă Alain Terzian, preşedintele Academiei de Arte şi Tehnici Cinematografice - instituţia care atribuie premiile César.

Starul american i s-a adresat lui Amal, spunându-i de pe scenă că este mândru că este soţul ei şi că este ”entuziasmat de anii şi, în special, de lunile care vor urma”, referindu-se la naşterea gemenilor cuplului, care vor veni pe lume în luna iunie.

După ce a mulţumit Academiei Franceze pentru acest trofeu onorific şi a vorbit despre ”fascinaţia” lui pentru cinematografia franceză, George Clooney a trecut foarte repede la politică: ”În calitatea noastră de cetăţeni ai lumii, va trebui să muncim şi mai mult pentru a nu permite urii să câştige”.

De asemenea, George Clooney a cerut spectatorilor francezi ”să nu confunde dezacordul de idei cu lipsa de loialitate” şi le-a atras atenţia cetăţenilor americani asupra unui aspect important: ”Nu putem să apărăm libertatea în străinătate, dacă renunţăm la ea la noi acasă”.

George Clooney a spus că Donald Trump mai degrabă ”a exploatat decât a creat” actualul climat politic din Statele Unite, ”marcat de ură, de frică şi de incertitudine”.

”Iubirea învinge ura, curajul învinge frica şi, întotdeauna, dreptatea învinge nedreptatea”, a mai spus starul hollywoodian, folosind un joc de cuvinte din limba engleză, bazat pe omonimia dintre numele preşedintelui american şi verbul ”to trump” (”a învinge”, ”a depăşi”, ”a câştiga”, n.r.).

După alte traduceri mai mult decât aproximative făcute intenţionat de Jean Dujardin, spre deliciul spectatorilor, George Clooney şi-a încheiat discursul citându-l pe celebrul jurnalist Edward R. Murrow - portretizat pe marele ecran în filmul ”Good Night, and Good Luck” -, care a criticat în mod public politica ”vânătorii de vrăjitoare” ce era practicată de senatorul Joseph McCarthy împotriva comuniştilor, într-un discurs plin de pasiune, în 1954: ”Nu vom fi conduşi de frică spre o eră a lipsei de raţiune, dacă ne vom îndrepta privirile spre profunzimile istoriei noastre şi ale doctrinei noastre şi ne vom aminti că noi nu suntem urmaşii unor oameni fricoşi”.

În final, starul american l-a citat pe Cassius din piesa de teatru ”Julius Caesar” a lui Shakespeare: ”Eroarea, dragă Brutus, nu e în steaua noastră, ci în noi înşine”.

Premiul César onorific a fost atribuit în mod tradiţional unor vedete de prim rang de la Hollywood. În ultimii patru ani, acest trofeu a fost acordat actorilor Michael Douglas, Sean Penn, Scarlett Johansson şi Kevin Costner.

Premiile César, cele mai importante trofee decernate de industria cinematografică din Franţa, sunt atribuite de Academia de Arte şi Tehnici Cinematografice (L'Académie des Arts et Techniques du Cinéma).

Cea de-a 42-a gală a premiilor César a avut loc vineri seară în sala de spectacole Pleyel din Paris şi a fost transmisă în direct de postul de televiziune Canal+.

Marele învingător al galei a fost lungmetrajul ”Elle”, regizat de Paul Verhoeven, care s-a impus la două categorii principale - ”cel mai bun film” şi ”cea mai bună actriţă în rol principal” (Isabelle Huppert).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite