FOTO Pentru unii, „Viaţa e frumoasă”

Festival „Viata e frumoasă” 2013 la Teatrul de Operetă    FOTO Oana Turcu

În urmă cu câţiva ani, Teatrul de Operetă a lansat festivalul „Viaţa e frumoasă” propunând o serie de spectacole proprii, alternând cu altele prezentate de trupe invitate din străinătate, poate discutabile în plan calitativ, oferind însă titluri din creaţia de gen care, în parte, la noi nu s-au jucat niciodată.

Apoi, organizatorii au dorit o diversificare tot mai largă, ajungându-se ca manifestările să includă şi seri de folclor sau de muzică şi poezie sau jazz, tot mai multe producţii de musical şi tot mai puţine de operetă, derulate în special la sediu. Numai că acea sală a fost „revendicată” de Teatrul Naţional, iar anul trecut s-a apelat la diverse teatre sau locaţii neconvenţionale, spectacolul cu un neinspirat Voievodul ţiganilor prezentat de un ansamblu din Kiev, dar şi excelentul musical Full Monty, realizat de artiştii Operei din Timişoara, derulându-se la Opera Naţională. Dar cum din decembrie 2012, Răzvan-Ioan Dincă, până atunci director general al Operetei, a devenit managerul Operei, iar de curând, fără a se anunţa oficial, şi-a împlinit visul ca Teatrul de Operetă să fie şi… de Musical (numele lui Ion Dacian fiind menţinut astfel fără rost), iar vechea-noua structură preluată în administraţia Operei, ediţia VI a festivalului a acaparat, timp de aproape două săptămâni, scena şi sala ONB, foyer-ul găzduind recitaluri, lansări de disc sau de carte, precum şi o expoziţie cu rochii purtate… în opere de către soliste unanim apreciate, existând însă şi alte locaţii unde s-au programat recitaluri, ateliere şi concerte amalgamate.

Şi dacă printre reperele cuprinse în festival s-a “rătăcit” o singură operetă, lipsind cu desăvârşire producţiile Teatrului organizator, seria manifesărilor s-a deschis cu un concert de fado-jazz-blues susţinut de Cochia Buika, continuând cu Carmen, notat în program ca fiind teatru-dans, anunţat însă ca “spectacol coregrafic inspirat de opera omonimă de Bizet”, publicul având surpriza să stea chiar pe scenă, pe gradene, în vecinătatea trupei din Tbilisi – Georgia, despre care nu am aflat prea multe, dar acel grup de tineri a evoluat, aproape o oră, pe muzică adaptată din opera de Bizet, în regia lui Konstantin Purtseladze - dans contemporan, bine sincronizat, dar fără a aduce ceva deosebit, mijloacele de expresie fiind destul de limitate. Şi tot într-un asemenea spaţiu a avut loc şi reprezentaţia cu Nunta însângerată (FOTO), inspirată de Garcia Lorca, pe muzică de Piazzolla, în viziunea lui Jurijus Smoriginas (libretul şi coregrafia), montată la Teatrul muzical din Klaipeda – Lituania; din păcate nu s-a publicat şi distribuţia, dar am remarcat interpreţii cuplului central, m-am minunat cum reuşea un dansator dolofan să apară ca solist, am aplaudat omogenitatea şi supleţea frumoaselor balerine din ansamblu, expresivitatea Mamei şi a bătrânului (poate cam “îngroşat”), încercând să înţeleg cam în ce stil s-ar încadra coregrafia, în care au fost şi elemente de clasic (inclusiv poante) şi mişcări de modern şi combinaţii specifice dansului iberic… Păcat că spectatorii au fost nevoiţi să urce din nou treptele extrem de înguste ale unor scăriţe amplasate la baza scenei, incomode şi chiar riscante pentru doamnele cu tocuri sau pentru cei nu tocmai tineri şi sprinteni.

În această ediţie, dansul s-a aflat în prim plan, Teatrul din Sibiu aducând Mozart Steps, spectacol semnat de Gigi Căciuleanu, o sală arhiplină urmărind mişcarea impecabilă a actorilor, relaţionarea şi supleţea lor, într-o succesiune în alb şi negru, secvenţe în care pânzele sau lungile beţe albe căpătau semnificaţii diverse, combinate în jocuri adesea surprinzătoare, asemeni muzicii mozartiene alăturată sau chiar suprapusă unor sonuri de sorginte arabă, totul cumva straniu dar cald şi “rotund”, inteligent aşa cum ne-a obişnuit creatorul cu fiecare nouă producţie. Dar acelaşi Teatru a propus şi O poveste japoneză (regia Yasuda Masashiro) în maniera kabuki, gustată de iubitorii Orientului.

„Mozart Steps” la Teatrul de la Sibiu 2013 FOTO ROXandSAN

Printre toate acestea, Opera Naţională, de fapt gazda reprezentaţiilor, a fost inclusă pentru prima oară în festival prin baletul Bayadera, o reluare a celebrei poveşti ce se petrece, de asemenea, în Orient, spectacol care constituia…  singura apariţie a balerinilor ONB în luna noiembrie, artiştii teatrului strecurându-se printre piese de teatru sau manifestări de festival (oficial al Operetei…) pentru a reuşi să danseze în faţa publicului fidel, situaţie cu care s-a confruntat şi ansamblul liric, abia la finele lunii programat în… două opere… În baletul de Minkus, adaptat de Mihai Babuşka după coregrafia clasică, au fost aplaudaţi, în rolurile de prim plan, Oana Popescu-Babuşka, Robert Enache pentru prima oară Solor, Mihaela Soare, Tiberiu Almosnino sau Bogdan Cănilă, cu Iurie Florea în fosă. S-a dansat, după multă vreme, cu bucurie şi tristeţe, iar în sala arhiplină, publicul iubitor al baletului a avut, probabil, aceeaşi percepţie, dar a fost încântat.

Singulară a fost şi opereta Contele de Luxemburg de Lehar, prezentată de Teatrul de comedie muzicală din St. Petersburg, caietul-program menţionând (în limba română) că montarea datează din 1960, în regia lui V. Okuntsov, fără a nota însă şi… distribuţia, aşa încât am constatat doar că, deşi amplificate… ambiental, vocile sunau frumos, interpreţii erau tineri, plini de vervă şi talent, decorurile aminteau de Cartierul latin şi de boema pariziană, costumele simpatice – cu legătură sau nu cu acea perioadă – erau multicolore şi agreabile, orchestra şi dirijorul Andrei Alexeev (dar în program este notat altcineva…) s-au străduit să rezolve, pe cât posibil, decalajele cvasi-permanente, dar melomanii au invadat sala pentru a asculta, în fine, fermecătoare pagini de operetă, descoperind o lucrare prea puţin cântată la noi, poate nu printre cele mai reuşite din creaţia lui Lehar, dar cuceritoare în felul ei.

Un loc important în “economia” festivalului au avut, în ediţia VI, concertele din operete, compensând cumva absenţa spectacolelor de gen, marcând totodată aniversarea unor vedete ale Teatrului de Operetă bucureştean, dar şi apariţia ansamblului şi soliştilor pentru prima oară pe scena Operei. Astfel, după mulţi ani de “tăcere” impusă de… alţii, soprana Mioara Manea (FOTO) a revenit alături de colegii săi, dorind să ne reamintească faptul că a fost, cu adevărat, primadona Operetei; din nou frumoasă şi zâmbitoare, schimbând “toalete” mirobolante, a abordat secvenţe din Contesa Maritza, Victoria şi al ei hussar, My Fair Lady, Văduva veselă, Lysistrata, Sylvia, în roluri care, de-a lungul vremii, i-au adus succese de neuitat, cântate acum cu emoţie, cu un glas poate mai puţin penetrant, dar cu farmecul şi temperamental de altădată. I-au fost parteneri colegi precum Cătălin Petrescu, Anton Zidaru, Florin Budnaru, Stefan Popov, în program s-au regăsit deopotrivă Valentin Tiron, Viorel Ciurdea, Orest Pâslaru, Mihnea Lamatic, corul şi baletul teatrului, orchestra încercând să acompanieze, din fosă, acele momente, precum şi pagini din Sânge vienez, Liliacul, Vânzătorul de păsări, Secretul lui Marco Polo, Eternele iubiri, Prinţesa circului.

Unii s-au auzit, alţii… mai puţin, dar s-au mişcat cu vervă, rostind şi proza pe cât posibil cu credibilitate, dansurile au asigurat, în general, strălucirea atât de necesară, iar publicul ce umplea sala a fost încântat să reasculte, după prea multă vreme de aşteptare, melodii şi solişti îndrăgiţi, semn că fanii operetei continuă să fie numeroşi şi entuziaşti, contrar convingerii unora… O dovadă în plus în susţinerea afirmaţiei a fost şi seara dedicată tenorului Alfredo Pascu, la rândul său junele-prim “en titre” care însă nu a mai evoluat pe scena bucureşteană de peste un an – evident nu din vina sa -, primit cu ovaţii de către cei care, cuceriţi de glasul său superb şi de charisma irezistibilă, au trecut şi peste cântul sub ton şi peste ratarea sau improvizaţia unor replici şi peste “licenţe” ritmice care au determinat un permanent dezechilibru cu orchestra condusă de acelaşi Lucian Vlădescu, adesea depăşit de situaţie. Vedeta sărbătorită a avut însă partenere invitate din străinătate – sopranele Katarzyna Mackiewicz (ciudat notată din Polonia/Rusia), având toate datele unei explozive primadone cu voce bună, interpretare impecabilă, apariţie blondă şi elegantă, Irina Polivanova (din… Ucraina/Rusia), delicată, blondă, cântând foarte curat, alăturându-se şi tânăra Maria Simion, în debut absolut, studiind însă la Studioul de canto coordonat de Alfredo Pascu în cadrul Operetei; de ce a fost solicitată şi Vessela Neinski din Bulgaria, absolut jenantă în arii din opere – Carmen, Samson şi Dalila -, fără voce, stângace ca la… karaoke? Dacă s-a dorit un moment comic… involuntar, s-a reuşit din plin… Protagonistul a încântat, necondiţionat, în arii din Lysistrata, Ţara surâsului, în duete din Contesa Maritza, Văduva veselă, Sylvia, dar şi, ca un mic “răsfăţ”, din opera Don Giovanni, alături de invitatele… sale, pentru ca după aria din zarzuela La tabernera del puerto, să se amuze împreună în “scena şampaniei” (dar… fără şampanie) din Liliacul, bisată la finalul unui concert cu orchestra pe scenă, fără cor sau balet, dar mult gustat de cei care, din nou, au dovedit că iubesc Opereta şi artiştii ei, că şi o sală de peste 900 de locuri de umple de fiecare dată când se oferă astfel de întâlniri. Numai că, din păcate, se pare că doar festivalul “Viaţa e frumoasă” mai programează spectacole sau concerte de gen, pentru că unora li se pare desuet – şi ce dacă publicul îşi doreşte să (re)asculte operete în stagiunea curentă? Trebuie convins că astăzi “se poartă” altceva!   

Ediţia VI a cuprins şi un concert al sopranei Alexandra Coman, care a fost… de neuitat din cu totul alte motive, deşi tenorul spaniol a cântat onest, iar dirijorul rus Alexeev a încercat să conducă orchestra Operetei şi să urmărească soliştii cu rigoare, dar… din ce nu este nu se poate face “ceva”.

Cortina a căzut, directorul artistic al festivalului, Alina Moldovan şi directorul general Răzvan Ioan Dincă se pot declara mulţumiţi de reuşită, chiar dacă nu am văzut în sală nici cronicari muzicali, nici specialişti în arta coregrafică, aspect cred fără precedent dar probabil simptomatic – nu-i nimic, reperele din festival – inclusiv cele de la Godot Café, de la Băneasa sau Otopeni, de la “Odeon”, “Metropolis” sau “Nottara” -, vor fi reflectate la superlativ în revistele mondene… S-a tras linie, s-au contorizat peste 50 de evenimente în 13 locaţii, cu 15.000 spectatori, 300 de interpreţi români şi 200 de invitaţi din Spania, Italia, Grecia, Rusia, Bulgaria, Suedia, Georgia, Lituania, întâlniri şi cursuri diverse, expoziţii mozaicate şi multe altele… Vom vedea ce ne rezervă ediţia de anul viitor, care sper să se desfăşoare în noua clădire ce se pregăteşte pentru Operetă, pentru ca astfel Opera să-şi poată susţine stagiunea cu o frecvenţă normală a reprezentaţiilor… Cum spuneam, vom vedea… Până una-alta, organizatorii şi directorul general al… ambelor teatre ne asigură că… “Viaţa e frumoasă”. (Cochia Buika  FOTO Oana Turcu)