Fluierul armenesc răsună pe scena Ateneului, într-un concert în primă audiţie semnat de Adrian Enescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Bălean cântă la duduk,  fluier armenesc
Cosmin Bălean cântă la duduk,  fluier armenesc

Ultima lucrare scrisă de compozitorul Adrian Enescu a fost dedicată interpreţilor Cosmin Rafael Bălean şi Cynthia Pauna, care o vor interpreta, joi şi vineri, pe scena Ateneului, în prima audiţie absolută, în concertele simfonice din această săptămână. Programul concertelor dirijate de maestrul Horia Andreescu include şi două simfonii celebre semnate de Mozart şi Berlioz. Pe 8 martie se împlinesc  150 de ani de la moartea lui Hector Berlioz.

Orchestra simfonică a Filarmonicii “George Enescu", dirijată de Horia Andreescu, propune pe 7 şi 8  februarie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, un program care include Simfonia nr.25, în sol minor, KV183 de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia fantastică de Hector Berlioz.

Soliştii concertelor de joi şi vineri de la Ateneu vor fi Cosmin Rafael Bălean şi Cynthia Păuna, care vor interpreta  Graffiti 2 - Concertino pentru duduk, violă şi orchestră, de Adrian Enescu. Aceasta a fost ultima lucrare scrisă de compozitorul Adrian Enescu, dedicată interpreţilor Cosmin Rafael Bălean şi Cynthia Pauna, care o vor interpreta pe scena Ateneului Român, în prima audiţie absolută, în concertele simfonice din această săptămână.

În urmă cu nouă ani, Cosmin Bălean a descoperit un instrument aparte – duduk-ul, instrument armenesc, care este unul dintre cele mai vechi instrumente din lume, cu o istorie de peste 3000 de ani. Sonoritatea deosebit de caldă a acestui instrument poate fi auzită în coloanele sonore ale unor filme celebre, precum „Gladiatorul”, „Troia”, „Piraţii din Caraibe” etc. În 2005, UNESCO a declarat duduk-ul armenesc ca fiind o capodoperă şi l-a inclus în Patrimoniul Intangibil al Umanităţii.

„Posibilitatea acestui instrument de a transmite emoţie şi candoare este minunată si ceea ce cred că m-a fascinat pe deplin a reprezentat asemanarea cu timbrul vocii umane. Mă gândesc că pâna la urma tindem tot către natural. Instrumentul lăsat de către Dumnezeu omului este vocea umană; sensibilitatea dată de aceasta o regăsesc în timbrul dudukului”, spune Cosmin Bălean.
Cyntia Pauna

Colaborarea cu Adrian Enescu a  solistei Cyntia Păuna (foto) a început în anul 2014, în urma audierii de către compozitor a  unui CD cu muzică tradiţională armenească, înregistrat împreună cu Cosmin Rafael Bălean, iniţiatorul promovării muzicii traditionale armeneşti în România. Rezultatul  colaborarii între compozitor şi cei doi muzicieni  timişoreni este lucrarea  Graffiti 2 - Concertino pentru duduk, violă şi orchestră.

Joi  7 şi Vineri, 8 Februarie 2019, ora 19.00, Ateneul Român

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"

Dirijor - HORIA ANDREESCU

Solişti
COSMIN RAFAEL BĂLEAN - duduk
CYNTHIA PĂUNA - violă

Program

Wolfgang Amadeus Mozart - Simfonia nr. 25, în sol minor, KV 183

Adrian Enescu - Graffiti 2 - Concertino pentru duduk, violă şi orchestră

Hector Berlioz - Simfonia fantastică

                                                                            

Horia Andreescu

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic şi dirijorul şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România. În anii ‘80 şi ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda şi Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referinţă ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók şi pentru relaţia privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în acelaşi timp, un remarcabil promotor al muzicii noi şi al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiţii internaţionale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti contribuie esenţial la creşterea noilor generaţii de instrumentişti şi dirijori. De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepţie precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Naţională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama şi Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia şi Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg şi Nagoya, orchestrele de cameră din Israel şi Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga şi ansamblul Modern din Frankfurt. Una din iniţiativele deosebite ale lui Horia Andreescu este imprimarea catalogului complet al creaţiei simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 şi reeditată de Electrecord în 2015. Această integrală fost primită cu admiraţie de critica muzicală şi contribuie semnificativ la recunoaşterea mondială crescândă a operei compozitorului nostru naţional. Pe lângă muzica lui George Enescu, care se bucură de un interes special din partea sa, Horia Andreescu a promovat consecvent şi muzica românească contemporană prin numeroasele prime audiţii, înregistrări şi turnee pe care le-a realizat.

Cosmin Rafael Bălean s-a născut  la 5 august 1972 în Moldova Nouă, judeţul Caraş Severin. A studiat la Liceul de Muzică Ion Vidu din Timişoara, clasa de fagot, apoi a  absolvit,  la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, acelaşi instrument (1990-1995). În perioada 1991 -1993 a urmat cursuri de măiestrie interpretativă cu prof. Gheorghe Cuciureanu de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Din anul 1995 a devenit membru al Orchestrei simfonice a Filarmonicii Banatul din Timişoara, în prezent fiind şef la partidă de fagot  şi profesor asociat al Facultăţii de Muzică din Timişoara. De-a lungul timpului a colaborat cu orchestre din ţară şi din străinătate, dintre care menţionăm Orchestra simfonică Europea Mediterrania din Barcelona şi Orchestra simfonică Borusan a Filarmonicii din Istanbul. Activează în două formaţii de muzică de cameră Trio Katharsis (clarinet-fagot-pian) şi în Bassoonery Quartet, formaţii alături de care susţine numeroase recitaluri.

Cynthia Păuna s-a născut în anul 1982, la Timişoara, într-o familie de muzicieni şi a început studiul muzicii încă din copilărie. Din timpul studiilor universitare - Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest, specializarea interpretare muzicală (violă), devine membră a orchestrei simfonice Banatul din Timişoara. Din anul 2014 deţine poziţia de şef al compartimentului vioală a reputatei orchestre bănăţene. Cariera sa de muzician profesionist se desfăşoară între concertele simfonice din România (stagiunea de concerte a Filarmonicii timişorene, Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu", Festivalul Timişoara Muzicală, etc.) şi turneele de concerte din străinătate ale Filarmonicii Banatul, pe mari scene ale lumii: Concertgebouw Amsterdam, Seoul Arts Center, Hercules Saal, München. În compania unor formaţii camerale, susţine recitaluri, înregistrări şi alte proiecte muzicale, atât în Timişoara, cât şi pe alte scene din România.


 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite