Festivalurile „Moldo Crescendo“ şi „Două state – o literatură“, în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până pe 6 august, în mai multe localităţi din Republica Moldova se va desfăşura Festivalul de Muzică Clasică „Moldo Crescendo” ediţia 3 - Case de Cultură.

Până pe 6 august, în mai multe localităţi din Republica Moldova se va desfăşura Festivalul de Muzică Clasică „Moldo Crescendo” ediţia 3 - Case de Cultură, eveniment cultural sprijinit de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Românii din Afara Graniţelor.

Proiectul Moldo Crescendo, care a început pe 21 iulie, include nouă concerte. Festivalul a fost fondat la iniţiativa unor tineri muzicieni din Republica Moldova care şi-au desăvârşit studiile la Bucureşti sau în alte ţări (Marea Britanie, Malaezia, Belgia), unii dintre ei activând în Orchestra Română de Tineret.

Concertele vor avea loc în casele de cultură din  localităţi din Republica Moldova, astfel:  4 august - Băhrineşti, 5 august - Rezina, 6 august - Chişinău la Casa de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova.

Festivalul îşi propune să promoveze muzica universală, cultura în general, prin organizarea concertelor ce îi vor aduce pe Bach, Mozart, Beethoven, Şostakovici, Enescu şi alţii pe scenele caselor de cultură din localităţile de peste Prut.

"Două state – o literatură”

La Chişinău,  se va desfăşura şi Festivalul de Literatură "Două state – o literatură”, în perioada 21-24 septembrie. Aflat la cea de-a treia ediţie, acesta va fi organizat de Uniunea Scriitorilor din România în colaborare cu Institutul Cultural Român, prin reprezentanţa sa din Chişină. Festivalul va cuprinde o serie de activităţi culturale, printre care lecturi publice în faţa elevilor şi studenţilor din Chişinău, întâlniri, dezbateri literare şi un maraton de poezie la Soroca. Vor fi prezenţi la eveniment scriitori din ţară şi din Republica Moldova.



 

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite