Exclusiv EXCLUSIV După ce au apărut la Adevărul Live, copiii instituţionalizaţi din Piatra Neamţ au fost invitaţi la Bucureşti, să vadă „Cuminţenia Pământului“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Povestea copiilor instituţionalizaţi din Piatra Neamţ, care au decis să doneze din alocaţia lor lunară de 28 de lei câte un leu pentru "Cuminţenia Pământului" a impresionat puternic opinia publică, după ce iniţiatoarele acestei "campanii" au apărut la Adevărul Live.

Copiii din centrele de plasament aflate în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ au avut iniţiativa de a dona bani pentru achiziţionarea operei ‘Cuminţenia Pământului’. Fiecare copil din centre este dispus să renunţe, lunar, la un leu din alocaţia pe care o primesc.

Cristina Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ, a declarat că gestul remarcabil a pornit de la elevii mai mari, dar exemplul lor a fost urmat şi de cei mai mici. Astfel, copiii au considerat că este momentul să dea tuturor un exemplu de respect pentru valorile naţionale şi să arate totodată că Brâncuşi este şi al lor.

Copiii primesc lunar suma de 28 de lei, aceşti bani putând fi folosiţi de ei aşa cum doresc. Beneficiarii centrelor de plasament îşi doresc ca până la finalul campaniei de strângere de fonduri pentru cumpărarea ‘Cuminţeniei Pământului’ să adune aproximativ 400 de lei, adică un leu de la fiecare dintre cei 400 de rezidenţi din centre, pe care să-i depună în conturile deschise de Ministerul Culturii. 

Povestea impresionantă a orfanilor din Piatra Neamţ, care donează din alocaţiile de 28 de lei pentru „Cuminţenia Pământului”

Iniţiatoarele campaniei, Ioana Chelimândră şi Olga Pripa, rezidente ale Centrului ‘Elena Doamna’ Piatra Neamţ, au fost invitate, alături de Cristiana Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ, să îşi spună povestea la Adevărul Live. Impresionat de faptul că nişte copii instituţionalizaţi din Piatra Neamţ au decis, neinfluenţaţi de nimeni, să doneze din foarte puţinul lor pentru campania lansată de curând, Guvernul României a decis să îi invite pe micuţi să vadă cu ochii lor sculptura lui Brâncuşi.

Copiii instituţionalizaţi din Piatra Neamţ, în vizită la "Cuminţenia Pământului"

image

La Muzeul BNR, copiii au fost întâmpinaţi de ministrul Culturii, Corina Şuteu, care le-a mulţumit pentru donaţie:

"Am fost extrem de impresionaţi şi asta dovedeşte că aţi fost atenţi şi că vi s-a părut că este o cauză pentru care doriţi să participaţi în primul rând", le-a spus ministrul Culturii copiilor, mai înainte de a le vorbi despre ce înseamnă operele lui Brâncuşi.

La rândul lor, cei mici au stat aşezaţi pe nişte perne şi au ascultat istoria banilor şi a monedelor din cele mai vechi timpuri până la cadrurile bancare din prezent, fiind apoi poftiţi să vadă colecţia numismatică a Muzeului BNR. Ulterior, în cadrul unei vizite care s-a vrut de o discreţie desăvârşită, copiii instituţionalizaţi din Piatra Neamţ au fost primiţi la Palatul Victoria chiar de premierul Dacian Cioloş, conform unei postări pe pagina de Facebook a demnitarului (foto jos).

"Am vorbit astăzi cu un grup de copii şi tineri din Neamţ despre implicarea voluntară, grija faţă de semeni şi solidaritate, valori la care noi, românii, am rezonat dintotdeauna. Am vrut să le mulţumesc personal pentru iniţiativa de a dona în beneficiul operei lui Brâncuşi, Cuminţenia Pământului, să le strâng mâna şi să le spun că, indiferent care sunt planurile lor de viitor, să aibă curaj şi încredere în forţele proprii. M-a emoţionat şi mesajul scris pe tabloul ce mi l-au oferit: „Cuminţenia Pământului suntem noi.” Am înţeles că spiritul liber, creativitatea şi determinarea sunt atributele generaţiei lor. Gestul pe care l-au făcut este o adevărată inspiraţie pentru noi toţi", a scris premierul Dacian Cioloş pe pagina de Facebook.
image

FOTO: Facebook 

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite