Desene rare cu reprezentări din „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci, scoase la vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: News.ro
FOTO: News.ro

O pereche de schiţe cu cretă, reprezentându-i pe apostolii Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfântul Iacob cel Tânăr din „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci, vor fi scoase la vânzare de Sotheby's Londra, pe 6 iulie, în cadrul Masters Works on Paper from Five Centuries.

Operele au fost finalizate de elevul lui Da Vinci Giovanni Antonio Boltraffio care a fost puternic influenţat de maestrul său.

Studiile au fost realizate după ce Da Vinci a terminat „Cina cea de Taină”, oferind o dovadă a modului în care arăta pictura originală a maestrului înainte ca starea sa să înceapă să se deterioreze.

„Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci a început să se deterioreze aproape imediat ce a fost terminată şi doar prin desene rare ca acestea, cel mai probabil realizate de apropiatul său Boltraffio la scurt timp după ce Leonardo şi-a terminat capodopera, putem înţelege impactul deplin pe care trebuie să-l fi avut această lucrare atunci când a fost creată. Aceste două mari desene reflectă, de asemenea, marile inovaţii tehnice pe care Leonardo le-a introdus în desenele sale”, a declarat Cristiana Romalli, director senior la Sotheby's.

Se înţelege că Da Vinci a fost primul artist care a desenat capete mari în cretă colorată, dar niciun desen nu a supravieţuit. Cele două schiţe expresive create de un elev atât de puternic influenţat de maestrul său fac lumină asupra tehnicii lui Da Vinci.

Ele aparţin unuia dintre cele două seturi de schiţe contemporane ale „Cinei cea de Taină” care au supravieţuit, toate fiind păstrate în muzee şi colecţii private.

Se aştepată ca desenele să fie adjudecate la 120.000 de lire sterline (147.000 de dolari) fiecare. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite