Cazinoul din Constanţa va fi redeschis, la sfârşitul săptămânii, pentru o expoziţie de artă contemporană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cazinoul din Constanţa        FOTO: Adevărul
Cazinoul din Constanţa        FOTO: Adevărul

Cazinoul din Constanţa va fi redeschis, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru trei zile, cu ocazia unei expoziţii de artă contemporană, intrarea fiind liberă. Clădirea a putut fi vizitată şi luna trecută, pentru o zi, tot cu prilejul unui eveniment cultural.

Cazinoul din Constanţa va găzdui, de vineri până duminică, expoziţia ”Sincronic 2016 – Practici colaborative în arta contemporană”, vernisajul urmând să aibă loc vineri, de la ora 18.00.

“Această a doua etapă a proiectului Sincronic pune în scenă, în perioada 21-23 octombrie, în incinta Cazinoului Constanţa, în formula unei instalaţii multimediale, rezultatele laboratorului de lucru în fabrică, la care publicul este provocat să participe. Artistul se pune în scenă, performându-şi propriul rol de artist-autor al lucrării din faţa publicului, mediind astfel un al doilea strat al practicii colaborative, de data aceasta cu vizitatorul”,

se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Prima ediţie a acestui proiect a avut loc în luna august, tot la Constanţa.

Expoziţia poate fi vizitată vineri, între orele 18.00-20.00, sâmbătă, între 11.00-20.00 şi duminică, între 11.00 şi 17.00. Intrarea este liberă.


În 15 septembrie, Cazinoul din Constanţa a fost redeschis pentru o zi, găzduind dezbaterea cu tema “Patrimoniul Regal la Marea Neagră” şi expoziţia "Scurtă istorie în imagini a Cazinoului din Constanţa”, evenimente organizate sub egida “Oamenii Timpului”, în colaborare cu Primăria Constanţa. Zeci de persoane au vizitat atunci clădirea, fiind nemulţumite de starea de degradare în care se află cazinoul.

După mai multe încercări de găsire a unor soluţii pentru restaurarea cazinoului, în urmă cu doi ani monumentul a fost trecut în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii pentru a fi refăcut. La prima licitaţie, nu a fost declarat niciun câştigător, iar contestaţiile au durat un an, după care a fost reluată procedura de licitaţie.

Pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa a fost alocată suma de aproximativ 37 de milioane de lei. Durata efectivă a lucrărilor este de 24 de luni.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite