Artistul român Alexandru Darida, premiat cu trofeul Francisco Goya, la „Bienal de Arte Barcelona”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artistul Alexandru Darida      sursă FOTO: alexandrudarida.com
Artistul Alexandru Darida      sursă FOTO: alexandrudarida.com

Artistul Alexandru Darida, originar din Satu Mare şi stabilit la Chicago, a  expus, la începutul lunii mai, la Muzeul European de Artă Modernă la „Bienal de Arte Barcelona”, unde a primit premiul Francisco Goya.

Ceremonia de premiere a avut loc la Gran Teatre del Liceu, iar din juriu a făcut parte şi Josè Van Roy Dalì, fiul celebrului artist Salvador Dalì.

Sâmbătă, arta lui Darida a fost expusă la Florenţa Auditorium Al Duomo, artistul fiind inclus în ”Top 60 Masters of Contemporary Art”, selecţie realizată de publicaţia Art Tour International Magazine. 

De asemenea, în această perioadă, lucrările artistului român pot fi văzute la Art Expo Roma Italia, un moment special al vernisajului fiind primirea de către artist, a premiului Caravaggio. 

Mai mult, pe 25 iulie, la Teatro Dal Verme, lui Alexandru Darida îi va fi înmânat şi premiul Milano International Art Award, juriul competiţei fiind prezidat de renumitul critic de artă italian, Vittorio Sgarbi. 

Darida este un artist foarte apreciat în Statele Unite, dovada fiind şi faptul că, în decembrie, acesta este invitat la Expoziţia de grup Inter-Art la sediul Naţiunilor Unite, de la New York, pentru a reprezenta SUA.

 Alexandru Darida a fost inclus de două ori, consecutiv, în „Top 60 Masters of Contemporary Art”, şi, după cum informează occidentul-romanesc.com,lucrările sale sunt expuse în colecţii în muzee de renume, precum: Powerhouse Museum şi Sydney Opera House, din Australia, Smithsonian Museum din Washington, D.C, Illinois State Museum şi Muzeul Naţional de Artă din Bucureşi.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite