„Andromeda”, sculptură de Auguste Rodin, vândută la licitaţie, cu 3,6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

”Andromeda”, sculptură în marmură albă de Auguste Rodin, care o reprezintă pe prinţesa etiopiană, a fost vândută la casa de licitaţie Artcurial din Paris cu 3,6 milioane de euro, informează AFP .

Lucrarea - creată între 1886-1887 - şi care a fost păstrată timp de 130 de ani de o familie ciliană, a fost estimată între 800.000 şi 1,2 milioane de euro. 

Există alte patru exemplare ale acestei piese. Trei fac parte din colecţiile muzeelor ”Rodin” din Paris şi Philadelphia şi din colecţia Muzeului de Arte-Frumoase de la Buenos Aires, iar a patra a fost achiziţionată de un particular în 2006 în timpul unei licitaţii la New York pentru 3 milioane de dolari. 

Exemplarul pus în vânzare la Artcurial a fost ”oferit de sculptor în 1888 diplomatului cilian aflat la post la Paris Carlos Morla Vicuña mulţumindu-i că a donat un bust (creat de Rodin) al soţiei sale Muzeului din Luxembourg”, a explicat Bruno Jaubert, directorul departamentului ”Impresionişti şi Moderni”. 

”Timp de 130 de ani sculptura a rămas în această familie de diplomaţi, în pofida diferitelor posturi ocupate în străinătate de membrii săi”, a precizat Jaubert. 

Lucrarea, caracterizată prin rafinament, este caracterizată de contrastul dintre piatra lăsartă mai mult sau mai puţin brută şi grija cu care a fost tratat corpul Andromedei, fiica regelui Cefeu şi a Casiopeei. 

Această licitaţie a avut loc în anul centenarului morţii sculptorului Auguste Rodin (1840-1917), marcat printr-o retrospectivă la Grand Palais, deschisă până pe 30 iulie, în care sunt reunite 200 de opere. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite