Actorul Tudor Petruţ, de la "Liceenii", la reclame în Super Bowl (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De 25 de ani, Tudor Petruţ trăieşte la Los Angeles, unde predă matematica la un liceu  FOTO: Eduard Enea
De 25 de ani, Tudor Petruţ trăieşte la Los Angeles, unde predă matematica la un liceu  FOTO: Eduard Enea

După ce a început o carieră de succes în film, cu un rol principal în „Liceenii”, actorul Tudor Petruţ a părăsit România pentru "visul american" şi s-a întors 25 de ani mai târziu, oprindu-se în studioul Adevărul Live.

Băiatul frumuşel şi creţ din filmul Liceenii (1987) s-a transformat într-un domn grizonat şi bărbos, dar cu aceeaşi lucire în priviri. Tudor Petruţ era deja o tânără vedetă când a ales drumul visului american şi asta în ciuda faptului că aici l-ar fi aşteptat o carieră frumosă. Mai ales că îl ajuta şi numele pe care îl purta, acelaşi cu al unchiului său, cunoscutul şi îndrăgitul actor Emanoil Petruţ.

„ Întotdeuna m-a ajutat lucrul ăsta, din două motive: primul – încă din copilărie, din adolescenţă am avut ocazia să fiu cu Emanoil Petruţ şi Catinca Ralea (soţia actorului n.r.) şi am învăţat foarte multe de la ei, la fel cum am învăţat foarte multe şi de la părinţii mei. Al doilea – trebuie să recunosc (că au trecut atâţia ani şi de fapt nu mai are nicio importanţă), la institut, pe vremea respectivă se intra „pe pile”. Dar „pile” nu însemna că cineva dădea un telefon cuiva şi îi spunea „vezi că dă nepotă-miu examen, bagă-l!”. Nu. Pilă în sine era faptul că porţi un nume al unei personalităţi culturale. Te ajuta asta în faţa comisiei? În mod evident, că doar erau colegi! Deci, cu părere de rău trebuie să spun că noi toţi cei care purtăm un nume, am intrat „pe pile”, pentru că îi cunoşteau pe ai noştri. De muncit am muncit, de învăţat a trebuit să învăţăm, de pregătit a trebuit să ne pregătim, dar ne-a ajutat faptul că aveam „un nume”, povestşte actorul care pe 1 decembrie va împlini 53 de ani.

Tudor Petrut

Probabil că l-a ajutat numele şi când a fost ales pentru rolul Şerban din „Liceenii”, însă cu siguranţă acesta nu ar fi fost de ajuns pentru a contribui la succesul lungmetrajului. „Noi ne-am distrat la filmare, că eram colegi şi eram o gaşcă mare. Regizorul filmului, domnul Nicolae Corjos a avut fler când ne-a ales. Îmi amintesc că la un moment dat, după ce am terminat filmările şi post sincronul, într-o zi m-a sunat domnul Corjos: „Este coadă la Scala până nu-ştiu-unde!”. Eu m-am dus repede, că stăteam în Piaţa Romană, să văd coada de la Scala. Din nefericire, odată cu mine au văzut coada şi „alte persoane”, care la vremea respectivă locuiau în cea mai frumoasă casă din România şi au cerut să vadă filmul. „Dânsa” a cerut, celebra chimistă Elena Ceauşescu.

Actorul Tudor Petruţ, în lacrimi când povesteşte despre foştii colegi din "Liceenii" 

Actorul Tudor Petruţ a povesit la Adevărul Live despre întâlnirea cu foştii colegi din "Liceenii"

Filmul era foarte cuminte, coada s-a reîntors ulterior la Scala şi uite-aşa, am ajuns de nu mai puteam să ies din casă. Brusc, toată lumea stătea de vorbă cu noi, aveam loc la masa celor mari, cum se zice. Am trecut peste „dumneavoastră”. Ăsta a fost cel mai mare avantaj. Ce şansă unică am avut să stăm cu oamenii din generaţia aia de aur şi să învăţăm de la ei! Dacă nu erau „Liceenii”, ar fi durat mult mai mult”, îşi aminteşte actorul, care mărturiseşte că ultima dată a revzătul filmul „în urmă cu nişte ani”. „Nu ştiu dacă mai pot să-l văd pe tot, că mă năpădesc amintitile. Mi-ar fi greu. M-apucă groaza când mă uit la mine şi apoi mă duc să mă uit în oglindă”, mărturiseşte autoironic Tudor Petruţ. Şi continuă în aceeaşi notă, menţionând că nu este foarte încântat de felul în care juca pe vremea aceea:

„Jucam minimalist, americăneşte. Puţin şi eficient. Nici rolurile de adolescent nu erau de aşa natură cât să fie dramatice. Erau simple, erau fierşti. Unul dintre motivele pentru care până şi astăzi adolescenţii din noua generaţie se uită la film, este pentru că-i o poveste simplă, cu oameni care „par adevăraţi”, adaugă Tudor, care în ciuda succesului de la vremea aceea a ales drumul Americii, acolo unde practic a luat-o de la capăt ca imigrant.

„Am ales să plec pentru că m-am căsătorit cu o americancă, în 1989. Ea fiind de origine română, tatăl ei fiind român, a venit să studieze la Universitate aici. Paradoxal, lumea e foarte mică: atunci când unchiul meu, Emanoil Petruţ, a fost în Los Angeles, a stat câteva zile la ei în casă. Aşa ne-am cunoscut la Bucureşti, de la povestea asta”, spune actorul năpădit de amintiri. Primul băiat al cuplului, Alexandru, s-a născut chiar în ’89, fiind „cel mai tânăr participant la Revoluţie”, după cum chiar tatăl declară: „Avea cel mai colorat cărucior, pentru că primisem unul din Statele Unite. Revoluţia m-a prins în Piaţa Romană, dar nu îmi place să îmi amintesc de momentele acelea. Prea mulţi au avut certificat de revoluţionar degeaba”, adaugă Tudor Petruţ, care odată ajuns pe „tărâmul făgăduinţei” a mai avut un băiat, Ştefan. 

tudor petrut eduard enea

„Ca în orice film american, am divorţat după cinci ani. E greu să locuieşti cu un artist, mai ales la începutul unei cariere în Hollywood. O mamă şi o soţie vrea casă, vrea maşină.. A fost greu. Pentru cine nu e greu? Noi despre Hollywood auzim numai legendele pe care le povesteşte cineva după ce a ajuns sus, aflăm doar partea pozitivă, plăcută. Dar Hollywood este un sistem de business extrem de bine organizat: ori ai noroc şi o loveşti din prima, ori ai răbadre, sunt două posibilităţi. Eu am avut răbdare”, spuneTudor, care a avut însă şi şansă. După câţiva ani era cooptat în echipa filmului „Dracula”, regizat de Francis Ford Coppola.

„Căutau un vorbitor de română şi engleză, care să facă nişte corecturi la scenariu şi care să le spună actorilor cum să rostească în română cuvintele respective. Aşa am ajuns la Sony Studios, care pe vremea aia cred că încă se mai numea Columbia Pictures", spune actorul.

"Am intrat pe platou, mi-am ocupat locul indicat, acolo unde stăteau oamenii din producţie şi în stânga mea s-a aşezat Anthony Hopkins. „Bun venit în America!”, ce să zic. Ţin minte că eram colaborator extern, deci nu angajat al studioului, dar am câştigat 50 de dolari pe oră, care la vremea aia era o sumă fabuloasă!”, îşi aminteşte actorul.

Succesul avea să vină însă mult mai târziu, în 2010, odată cu rolul „Peggy” (foto sus), dintr-o serie de reclame la o companie de cărţi de credit, reclamă care l-a fcăut celebru în toată America, fiind difuzată chiar şi la Super Bowl, cel mai urmărit eveniment pe posturile americane de televiziune. Între timp, actorul este şi profesor la un liceu din Los Angeles, unde predă matematica, dar declară că şi-a împlinit visul american: are o casă cu piscină, un câine, o maşină şi în timpul liber joacă fotbal şi poker cu prietenii români. 

tudor petrut peggy

Saga "Liceeniilor" - succes în serie

Urmărit de generaţii întregi de tineri, care s-au regăsit în personajele filmului, „Liceeenii” a fost un succes marca Nicolae Corjos, regizorul care i-a distribuit pe foarte tinerii Ştefan Bănică jr („Mihai”), Mihai Constantin („Ionică”), Tudor Petruţ („Şerban”, iubitul Danei), Oana Sârbu („Dana”) şi Cesonia Postelnicu, alături de actorii consacraţi Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, Dorina Lazăr, Sebastian Papaiani, Iarina Demian şi Mihai Mereuţă. 

Povestea de dragoste adolescentină, în plină perioadă UTC-istă, cu drame, flori lăsate pe bancă, ceaiuri dansante şi competiţii la învăţătură, a captivat publicul, îndrăgostit iremediabil şi de celebra piesă „Ani de liceu”, compusă de Florin Bogardo şi interpretată de Stela Enache. Au rămas celebre rolurile celor doi profesori, Isoscel (Tamara Buciuceanu) şi Socrate (interpretat de Ion Caramitru), dar şi Ionică (Mihai Constantin).

Filmul se află în primele 25 cele mai urmărite pelicule româneşti din toate timpurile, conform Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România.

Filmul a fost precedat de „Declaraţie de dragoste” (1985) şi urmat de „Extemporal la dirigenţie” (1987), apoi de „Liceenii rock’n’roll” (1992).

liceenii colaj
Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite