Apple ar urma să lanseze patru modele de iPhone 12, inclusiv un iPhone Mini

Apple ar urma să lanseze patru modele de iPhone 12, inclusiv un iPhone Mini

Concept pentru iPhone 12 (Captura YouTube)

Deşi suntem abia la sfârşitul primei luni din 2020, zvonurile legate de noile iPhone-uri din acest an au început să apară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei de la LetsGoDigital au obţinut informaţii cu privire la gama de iPhone-uri care se va lansa în septembrie, şi par să fie destul de siguri că acestea sunt corecte. Deşi mai avem mult timp până în luna septembrie, când Apple organizează evenimentul său anual dedicat smartphone-urilor, se pare că firma din Cupertino pregăteşte o premieră, urmând să lanseze patru modele diferite.

Astfel, modelele lansate în 2019 vor continua şi în 2020 - iPhone-ul de 6,1 inci, un iPhone Pro de 6,1 inci şi un iPhone Pro Max de 6,7 inci. Pe lângă acestea, Apple va introduce însă şi o versiune Mini, un model de numai 5,4 inci, care se va diferenţia de iPhone SE2 prin specificaţiile mai bune, apropiate de iPhone 12.

iPhone 12 şi 12 Pro vor fi diferite în privinţa numărului de camere (2 pentru versiunea mai slabă, trei pentru 12 Pro), iar acea cameră în plus va fi cel mai probabil una tele.

Toate cele patru iPhone-uri ar urma să beneficieze de conectivitate 5G şi display-uri de 120Hz, un aspect care pare puţin prea bun ca să fie adevărat, aşa cum notează şi cei de la SlashGear. Din nefericire, mai avem de aşteptat până în septembrie, când vom putea verifica aceste zvonuri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: