Cum a ajuns Iuliu Maniu să fie recrutat în armata austro-ungară. Activitatea militară şi politică pe care a derulat-o în timpul Primului Război Mondial
0
Chiar dacă era pe front, Maniu a reuşit să păstreze contactul cu realităţile politice interne. În timpul concediilor pe care le petrecea în Ardeal, i-a vizitat pe toţi fruntaşii mişcării naţionale româneşti.
Ales încă din anul 1897 în Comitetul Partidului Naţional Român, apoi deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde s-a remarcat ca un apărător fervent al drepturilor românilor din Transilvania, Iuliu Maniu devenise până la izbucnirea Primului Război Mondial o personalitate de prim rang a vieţii politice româneşti. El a condus delegaţia fruntaşilor români transilvăneni care au dus tratative cu premierul ungar, Tisza Istvan, în privinţa drepturilor fireşti ale naţiunii române aflate în cadrul monarhiei dualiste austro-ungare.
În momentul izbucnirii războiului, Iuliu Maniu nu a acceptat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta, prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria, şi a refuzat categoric să-şi pună semnătura pe o declaraţie de fidelitate faţă de Regatul Ungariei. În aceste condiţii, susţine istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, în luna mai 1915, Maniu a fost recrutat la Aiud şi încorporat în armata autro-ungară. "Aceasta era o răzbunare personală a primului ministru austro-ungar, Tisza Istvan, deoarece, în calitate de jurist-consult al Mitropoliei de la Blaj, Iuliu Maniu era scutit de la efectuarea serviciului militar", susţine istoricul.
A refuzat numirea la justiţia militară
Maniu a fost trimis în Ungaria la Şcoala de ofiţeri în rezervă a Regimentului 36 artilerie. Pentru a clarifica situaţia militară a omului politic, Alexandru Vaida Voevod, care îşi făcea şi el serviciul militar la Viena ca medic militar, l-a rugat pe D. C. Isopescu-Grecul să intervină pe lângă ministrul de Război. Acesta din urmă a precizat că îl va numi pe locotenentul Maniu la justiţia militară, însă pentru asta trebuia să înainteze o cerere. "Iuliu Maniu a refuzat categoric. Într-o scrisoare adresată lui Vaida Voevod el sublinia, printre altele, faptul că «niciodată şi în nici un caz nu va semna o asemenea petiţie şi că preferă să moară în tranşee decât să ceară guvernului maghiar, fie şi în mod indirect, o favoare»".
După ce a efectuat un scurt stagiu pe frontul rusesc, a fost trimis în Italia, ca ofiţer de artilerie al Regimentului 26 (gebirgs), la brigada de infanterie germană, pe frontul sudic, în munţii Tirolului. Însemnul militar de identitate al lui Iuliu Maniu (foto sus - Arhivă personală Marin Pop - n.n.), pe care îl aveau toţi soldaţii pentru a fi identificaţi în caz de deces, se păstrează şi astăzi, graţie preocupării familiei Boilă din Cluj, fiind expus în muzeul înfiinţat la demisolul Bisericii greco-catolice din Bădăcin.
Deşi era pe front, găseşte timp şi pentru a se menţine în contact cu realităţile politice interne. Astfel, în timpul concediilor petrecute în Ardeal, îi vizita "pe toţi fruntaşii mişcării naţionale româneşti, discutând cu ei situaţia politică internă şi internaţională şi viitorul Transilvaniei în noua conjunctură europeană care se contura. El aducea de pe front ultimele informaţii din statele Antantei pe care le primea de la prietenii cehi şi slovaci aflaţi la Viena sau de la propriile lui surse secrete", explică istoricul sălăjean.
Lider al românilor din Transilvania
Potrivit acestuia, era rechemat telegrafic la scurt timp după ce se întorcea de pe front, pentru a nu putea să-şi desfăşoare activitatea politică, întrucât era considerat, încă de atunci, lider al românilor din Transilvania. Dovadă a acestui aspect stă şi un raport strict confidenţial, datat 28/8 mai 1917 şi înaintat de către sursa "Şándor", primului ministru al Austro-Ungariei, contele Ştefan Tisza. În respectivul document, sursa făcea referire la un memoriu pe care avocatul dr. Ion Ardeleanu l-a redactat şi pe care dorea să-l înainteze cercurilor imperiale germane şi presei. Autorul raportului sublinia faptul că "la baza preambulului memorandumului ar sta faptul că Înălţimea Sa împăratul german a recomandat în luna mai 1915 acordarea autonomiei valahilor de la noi şi că dvs, Excelenţă (este vorba de primul ministru Tisza - n.n.), aţi fost împotrivă, motivând că în cazul acordării autonomiei s-ar produce tulburări în rândul populaţiei maghiare şi că valahii sunt, dealtfel, nedemni de încredere".
După cum însuşi autorul raportului punctează, memoriul fusese întocmit în înţelegere cu Iuliu Maniu care, "sub pretextul cumpărării ţigărilor de foi" pentru trupă, a venit la Budapesta şi a văzut acest memoriu. El urma să fie apoi trimis prin intermediul deputaţilor saşi Rudolf Brandsch şi Korodi Lutz. "În raport se propunea ministrului de Externe al Austro-Ungariei să împiedice publicarea memoriului în presa germană, ceea ce dovedeşte faptul că existau temeri în privinţa efectului pe care acesta l-ar fi avut în rândul opiniei publice", adaugă Marin Pop.
O serie de documente inedite descoperite de istoricul sălăjean la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale din Cluj sunt relevante pentru activitatea depusă de Maniu în lunile iunie şi iulie ale anului 1918, când acesta activa pe frontul italian şi se ocupa în special cu aprovizionarea trupelor. Principalele sarcini pe care le-a avut vizau achiziţiile şi preluarea cailor pentru trupă, materiale necesare întreţinerii (de potcovit sau harnaşament), automobile pentru transport sau aprovizionarea cu alimente a trupei.
A înfiinţat Sfatul ostaşilor români la Viena
La finalul lui octombrie 1918, când armata austro-ungară era complet dezorganizată, iar soldaţii se întorceau acasă în mare dezordine, Maniu pleca la Viena în calitate de reprezentant al Afacerilor Externe şi Militare ale Transilvaniei. Acolo a înfiinţat Sfatul ostaşilor români, organism care a preluat comanda efectivă a regimentelor româneşti, cu scopul de a se întoarce în ordine în ţară spre a se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român Central de la Arad. S-a implicat în repatrierea soldaţilor români, care au format primele unităţi româneşti din Transilvania: "Toţi soldaţii români s-au înrolat în legiunile înfiinţate la Praga, în Italia sau în Franţa. Aceste organizaţii militare româneşti, atât cât au staţionat în ţările în care luaseră fiinţă, cât şi în drumul lor spre casă au dat dovadă «de vrednicie pentru viitorul ce de multe veacuri ne aştepta», prin comportamentul şi disciplina militară pe care au dovedit-o întregii Europe, aflată într-un accentuat proces de anarhie".
Despre rolul pe care marele om politic român l-a jucat la Viena, englezul Ivor Porter scria în volumul "Operaţiunea Autonomus": "Maniu a fost recrutat în armata austro-ungară, la artilerie, în 1914 - o încercare nereuşită de a pune capăt activităţii sale politice. În toamna anului 1918, locotenentul Maniu, între două vârste, se afla într-o Vienă în pragul haosului, unde poliţia şi regimentele austriece scăpaseră practic de sub control, iar unităţile româneşti, cum era de aşteptat, păreau neatinse de bolşevism. Mustaţa îngrijită umerii drepţi şi ochii senini nu i-au adus prea multă autoritate militară, dar îşi câştigase, în schimb, respectul tuturor românilor transilvăneni; a preluat controlul asupra a 60.000 de militari români din zona Vienei. A convins apoi autorităţile să-i permită să opereze din partea Ministerului de Război; cu ceea ce i s-a pus la dispoziţie, el a transferat în Transilvania nu numai soldaţii români aflaţi în jurul Vienei, ci şi pe alţii din regiunea Praga".
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
