Casa lui Iuliu Maniu, bătaie de joc pentru toate autorităţile române: niciun şef de instituţie publică nu a scos un leu de la buget pentru a repara monumentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zilele acestea se lucrează la faţadă FOTO Cristian Borz
Zilele acestea se lucrează la faţadă FOTO Cristian Borz

După mai multe luni în care se lucrează la salvarea casei memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin cu bani proveniţi din donaţiile românilor, lucrările vor fi sistate din cauza datoriilor acumulate către constructor. În tot acest timp, autorităţile par insensibile la situaţia dramatică în care se află casa fostului premier al României.

Conacul cu 16 camere a fost construit în anul 1879 de către Ioan Maniu, tatăl marelui om politic. Iuliu Maniu a lăsat-o prin Testamentul din 1941 de la Braşov, la fel ca şi întreaga sa avere, Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea. Întreaga proprietate a fost, însă, naţionalizată, în perioada comunismului, după arestarea lui Iuliu Maniu, în 1947, ea fiind transformată pe rând în depozit de îngrăşăminte chimice, sediu de gospodărie mixtă, tabără pentru copii, cămin pentru copii cu handicap sever.

După 1989, Episcopia Greco-Catolică de Oradea a încercat să recupereze de la stat averea lui Iuliu Maniu, inclusiv conacul, aflat în proprietatea publică a judeţului şi administrarea Primăriei Pericei. Dacă terenuri au fost, în bună parte, recuperate, casa memorială  a avut un statut incert (a fost construită în extravilan şi nu a fost întabulată niciodată), ceea ce a făcut imposibilă obţinerea unor finanţări europene pentru restaurarea şi punerea ei în valoare. De aceea, pentru a consolida fundaţia, primul pas pentru impiedicarea prăbuşirii, în februarie 2015 s-a apelat la o campanie publică, la care au răspuns ”Da”  sute de români, mai mult sau mai puţini celebri.

Dacă din banii adunaţi prin campanie, anul trecut s-a reuşit refacerea fundaţiei, în primele luni din acest an s-a început consolidarea pereţilor. "S-a reuşit până acum refacerea pereţilor din cărămidă nearsă", ne-a explicat preotul Cristian Borz, cel care se ocupă de administrarea clădirii, dată în 2008 în folosinţă gratuită de Consiliul Judeţean Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea, pentru o perioadă de 50 de ani. Din păcate, de săptămâna viitoare, lucrările vor fi sistate pentru că s-a ajuns ca în acest moment să existe restante faţă de firma constructoare în valoare de 47.190,39 lei.

Cerere către Consiliul Judeţean

Deşi clădirea aparţine, legal, Consiliului Judeţean, instituţia nu a contribuit nici măcar cu un leu la întreţinerea sau reabilitarea clădirii. Reprezentanţii instituţiei se justifică invocând tocmai statutul juridic incert al imobilului, care ar fi făcut ca o eventuală alocare de fonduri în această direcţie să fie imputabilă de către auditorii Curţii de Conturi. Secretarul judeţului, Cosmin Vlaicu susţine că, practic, casa cu valoare istorică incontestabilă este a nimănui. Teoretic, casa este în patrimoniul Consiliului Judeţean, întrucât ea se află pe o listă de inventar preluată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj (care are pe terenul din jurul casei mai multe pavilioane în care funcţionează un centru de îngrijire a persoanelor cu handicap), instituţie ce funcţionează în subordinea consiliului. ”Consiliul Judeţean nu este, însă, proprietarul tabular al casei. Există doar o rămăşiţă, o listă de inventar – sunt singurele documente pe care le avem”, a spus secretarul, precizând că, din motive incerte, imobilul n-a fost niciodată înscris în Cartea Funciară.

Săptămâna aceasta, preotul Cristian Borz s-a adresat Consiliului Judeţean Sălaj cu o cerere de ajutor financiar, în speranţa că măcar în ceasul al 12-lea conducerea judeţului va găsi o cale să se revanşeze pentru lipsa de reacţie, în acest caz, din ultimii ani. În cererea trimisă conducerii judeţului, preotul prezintă situaţia actuală a clădirii: "Casa Memorială “Iuliu Maniu” de la Bădăcin nu este funcţională în prezent, orice activitate fiind interzisă datorită faptului că prezintă pericol public. Clădirea s-a degradat continu şi prezintă pericol de prăbuşire parţială în zona puternic afectată de infiltraţii majore de apă în pereţi, acoperişul fiind în totalitate degradat. Casa este construită din materiale tradiţionale – lemn, cărămidă şi parţial din cărămidă nearsă. Din această cauză, procesul de deteriorare este extrem de avansat".

Potrivit parohului, costurile totale estimate de arhitecţi pentru finalizarea lucrărilor sunt de 346 000 euro. Cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice Oradea, în anul 2011, s-a finanţat proiectul tehnic de consolidare şi reabilitare. După demararea campaniei publice „Salvaţi istoria naţională. Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu”, iniţiată în februarie 2015, oameni inimoşi au pus mână de la mână şi primii paşi în salvarea monumentului istoric memorial au fost făcuţi, iar lucrările de reabilitare şi consolidare a fundaţiei au fost încheiate. Tot în anul 2015 s-au obţinut avizele şi autorizaţiile necesare începerii lucrărilor, branşamentul electric şi organizarea de şantier, demolarea anexei “parazit” de lângă prispa laterală, anexă construită în anii comunismului. În anul 2016 s-au efectuat lucrări de consolidare a pereţilor în suprafaţă de 300 mp.  Având în vedere starea actuală şi vulnerabilitatea acoperişului, se impun intervenţii de primă urgenţă pentru a evita prăbuşirea acestuia.

"Interventiile de prima urgenţă nu se pot stopa înainte de finalizare deoarece ar însemna să se distrugă ceea ce s-a realizat până acum şi din acest motiv firma de constructii a continuat lucrările la consolidarea zidurilor chiar şi în condiţiile în care ştia că fondurile au fost epuizate, astfel că în acest moment există plăţi restante faţă de firma constructoare în valoare de 47.190,39 lei", explică preotul.

Ulterior transmiterii cererii, am luat legătura cu conducerea Consiliului Judeţean, pentru a obţine un punct de vedere faţă de solicitare. Răspunsul - evaziv - a venit de la preşedintele instituţiei, Tiberiu Marc: "Ţinând cont de particularităţile solicitării, am solicitat Serviciului Juridic să analizeze forma legală privind posibilitatea acordării unui sprijin financiar", a spus el.

Primăria Pericei amână banii promişi

În reabilitatea clădirii - declarată monument istoric - s-ar fi putut implica şi Primăria Pericei, în a cărei rază administrativă se află imobilul şi care şi are, de altfel, în domeniul privat, terenul aferent construcţiei. Mai mult, primarul promisese anul trecut că va aloca 10.000 de lei din bugetul local pentru lucrările de salvare, bani care, însă, nu au fost daţi nici până acum.  „Banii sunt rezervaţi şi încă nu este vorba despre 10.000 de lei, ci despre 20.000 de lei. Dar suntem mai degrabă pentru a depune un proiect de anvergură şi de a rezolva, mai întâi, problema intabulării”, se justifică primarul. La argumentul că suma rezervată de primărie ar putea scoate, acum, din impas echipa campaniei publice demarate pentru salvarea casei, care a rămas fără bani pentru plata lucrărilor de reabilitare, edilul răspunde cu contraargumentul că astfel de lucrări, „pe bucăţi”, nu sunt eficiente. „Cu aceşti bani, nu se pot face lucrări de ansamblu. Se repară un perete, se dărâmă altul…”, crede el.


Promisiuni şi de la guvern


Bani pentru salvarea casei lui Iuliu Maniu ar fi fost promişi şi de la Guvern. Promisiunea ar fi fost făcută - susţin parlamentari ai Sălajului - chiar de către premierul Dacian Cioloş (care a copilărit în comuna Pericei) la o întânire pe care a avut-o cu aceştia în luna februarie la Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj. Banii ar urma să fie alocaţi în contextul pregătirii pentru Centenarul Marii Uniri. Până acum, nu s-a întâmplat nimic.


Regimul juridic, aproape de clarificare


Între timp, preotul Cristian Borz anunţă că s-au făcut paşi importanţi în direcţia rezolvării problemei cu proprietatea asupra casei. "A fost emis de către notar un supliment la certificatul de moştenitor, prin care casa intră în masa succesorală. Urmează ca la următoarea şedinţă a Consiliului Local Pericei să primim terenul aferent casei, iar cu hotărârea de Consiliu Local şi cu acel supliment să mergem la Cartea Funciară şi să înscriem imobilul", explică preotul.


Cine a fost Iuliu Maniu


Cu o carieră politică întinsă pe  parcursul a 56 de ani, Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai României. A luptat pentru drepturile românilor din Transilvania şi s-a implicat activ în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. În perioada interbelică, a fost de trei ori prim-ministru al României, fiind preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc. După Al Doilea Război Mondial a devenit simbolul rezistenţei anticomuniste. A fost arestat în 1947 şi condamnat, ulterior, de regimul comunist la temniţă pe viaţă pentru sub acuzaţii de trădare naţională, tentativă de surpare a ordinii constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la trădare prin necredinţă, instigare la trecerea frauduloasă a frontierei. A sfârşit bătrân şi bolnav, în 1953, într-o celulă a închisorii de la Sighetu Marmaţiei.

Campania de strângere de fonduri continuă


Între timp, campania de strângere de fonduri continuă. "Săptămâna viitoare, ne oprim cu lucrările. Până nu ne plătim datoriile, nu mai lucrăm. După ce vom reuşi să se achităm de datorii, următorul pas va fi acoperişul", spune, încrezător, preotul.


Cei care vor să ajute ca acest act de reparaţie morală faţă de Iuliu Maniu să fie dus la capăt pot face donaţii în următoarele conturi:


Lei:RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400

Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205

Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730

Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

– Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.

Vă mai recomandăm:

Povestea spionilor pro–britanici coordonaţi de Iuliu Maniu. Deconspiraţi de o agentă Gestapo, au stat trei ani în beciul Ministerului de Interne

Viaţa de poveste a Clarei Maniu. Mama ilustrului om politic Iuliu Maniu, una dintre cele mai puternice femei ale secolului al XIX-le

Comoara zidită în pereţii casei lui Iuliu Maniu. Legătura între fostul premier al României şi împăratul roman Caracalla

Trecerea prin Dacia a tiranului Caracalla, unul dintre cei mai cruzi împăraţi romani, pregătită identic cu vizitele de lucru ale lui Ceauşescu

Misterul a fost descifrat. Ce conţine documentul din sticla găsită sub fundaţia casei unui fost premier al României



 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite