Ucraineancă gravidă în luna a noua, la un pas să nască la frontiera de la Isaccea
0O ucraineancă gravidă în luna a noua a fost la un pas să nască în Punctul de trecere a Frontierei de la Isaccea. Femeia a fost examinată la spital şi apoi a fost cazată într-un hotel din Tulcea.
Medicii de la Ambulanţa Tulcea au fost solicitaţi să intervină luni seara, 28 februarie 2022, la Punctul de trecere a Frontierei Isaccea, unde o femeie din Ucraina, însărcinată în luna a noua, care intrase în ţara noastră, a cerut asistenţă medicală.
Gravida stătuse două zile la graniţă ca să treacă în România, în plin Cod Portocaliu de zăpadă şi viscol, şi în seara de luni, 28 februarie, a trecut cu bacul în România.
Dr. Radu Sicinschi, managerul Serviciului de Ambulanţă Tulcea, spune că gravida a fost transportată la Spitalul din Tulcea, unde a fost examinată, însă aceasta nu a dorit să rămână internată. Ulterior, ea a a fost cazată într-un hotel din Tulcea pus la dispoziţie de autorităţi.
„Este foarte greu ca o femeie în situaţia ei să stea multe ore în frig. Noi avem echipamentul necesar pentru intervenţie rapidă. Când vom fi solicitaţi, ne vom face datoria“, a dat asigurări şeful Ambulanţei Tulcea.
Începând cu 24 februarie, ziua în care Rusia a declanşat războiul din Ucraina, mii de ucraineni au plecat către alte ţări unde este pace.
Vă recomandăm şi:
Vanea, copilul care a împlinit doi ani în Vama Isaccea. Sora şi mama sa i-au cântat „La mulţi ani”