Un senator de Timiș cere eliminarea condamnaților penal și foștilor colaboratori ai Securității din Academia Română

0
Publicat:

Senatorul Raoul Trifan susține că USR este consecvent în dorința de a scoate din instituțiile statului foștii colaboratori ai Securității și persoanele condamnate penal definitiv.

Tânărul senator Raoul Trifan FOTO Facebook
Tânărul senator Raoul Trifan FOTO Facebook

Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan propune un proiect de lege menit să interzică accesului în Academia Română persoanelor condamnate penal pentru care nu a intervenit reabilitarea, precum și foștilor colaboratori ai Securității.

Acesta susține că în cadrul Academiei Române, valorile etice și academice ar trebui să primeze.

Academia Română reprezintă o instituție menită să adune figuri emblematice din diferite domenii, fie că vorbim de autori, cercetători sau oameni de cultură. Este esențial să protejăm integritatea acestei instituții și să asigurăm că membrii săi sunt persoane de caracter și moralitate ireproșabilă. Interzicerea accesului pentru condamnații penali și foștii colaboratori ai Securității este un pas crucial în această direcție”, a transmis Raoul Trifan.

Senatorul mai susține că prin acest proiect de lege, se urmărește consolidarea reputației Academiei Române ca instituție de elită și garantarea integrității și moralității membrilor săi.

O propunere inedită de la Trifan

Senatorul Raoul Trifan s-a făcut remarcat la sfârșitul anului trecut, când a depus un amendament prin care dorește ca Timișoara să primească 681.075.195 de lei (inclusiv TVA) pentru construirea unei săli polivalente cu o capacitate de 16.000 de locuri. 

Banii pentru această sală ar fi trebuit luați în principal de la Administraţia Prezidenţială şi Ministerul Familiei.

Am luat de la Administrația Prezidențială, mai precis de la călătoriile pe care domnul Iohannis vrea să le facă și anul viitor, și am alocat la această sală polivalentă de care Timișoara are nevoie și pe care o merită”, a declarat senatorul Raoul Trifan.

Senatorul Raoul Trifan a mai încercat și la dezbaterile pentru bugetul anului 2023 să redirecționeze fonduri pentru o sală polivalentă și un nou stadion, ambele proiecte fiind respinse de PNL și PSD.

Timișoara merită o nouă sală polivalentă. Pentru că, prin proiectul Capitală Culturală Europeană 2023, a contribuit decisiv la imaginea României în toată lumea” a mai spus Raoul Trifan. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite