Sârbii au găsit în Banat tărâmul „El Dorado”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi sârbi încep să se stabilească de partea românească a graniţei. În trei ani, numărul sârbilor din capitala Banatului s-a dublat. Cei care s-au mutat aici sunt sportivi, studenţi şi patroni.

În urmă cu trei ani, la sosirea lui Dragomir Radenkovici, actualului consul general al Serbiei la Timişoara, numărul sârbilor din Timişoara nu depăşea 500 de persoane. Dezvoltarea economică a urbei de pe Bega a dus la dublarea numărului de sârbi din oraş.

„Acum sunt aproape o mie de rezidenţi sârbi în Timişoara, dublu faţă de momentul în care am venit eu, în ianuarie 2007. Sunt trei categorii mari de cetăţeni care au cerut rezidenţă: oameni de afaceri, sportivi şi studenţi. Ultima categorie este şi cea mai numeroasă”, a declarat Dragomir Radenkovici.  Tinerii sârbi urmăresc şi să scape de stagiul militar obligatoriu din ţara de baştină. „Vin la toate facultăţile din oraş. Cele mai frecvente probleme cu care vin la noi este problema cu armata. La noi este obligatoriu până la sfârşitul acestui an”, a mai declarat Radenkovici.

Afaceriştii sunt sceptici

Numărul oamenilor de afaceri veniţi din Serbia nu a crescut foarte mult, criza economică atingându-i şi pe ei. Cea mai mare companie sârbească, care se află şi pe piaţa timişoreană, este compania farmaceutică Hemofarm. „Aceasta este cel mai mare brand. Ei au avut reprezentanţi aici, dar acum vor deschide un laborator la Timişoara. Peştan este o altă firmă mare care se ocupă cu instalaţii sanitare”, a declarat Jeliko Adjici, preşedintele Centrului de Dezvoltare Sârbo-Română. Firmele sârbeşti din Banat se ocupă în general cu comerţul, prelucrarea lemnului, produc mobilă şi materiale de construcţii.

Singurul impediment care a mai frânat migraţia sârbilor în Banatul românesc este suma necesară pentru rezidenţa de afaceri, considerată prea mare de unii. „Din păcate, să primeşti o rezidenţă de afaceri în România trebuie să ai o cifră de afaceri de 100.000 de euro. Este lege din 2004. Este motivul pentru care mulţi au plecat”, a mai spus Adjici.

Vedetele sârbilor

Unul dintre cei mai importanţi cetăţeni sârbi din Banat este antrenorul echipei de fotbal „Poli” Timişoara, Vladimir Petrovici. “El este unul din cei mai buni jucători de fotbal din istoria Serbiei. Clubul Steaua Roşie Belgrad are cinci stele alcătuite din jucători emblematici. Una dintre stele aparţine lui Petrovici”, a mai spus Radenkovici. În rândul sportivilor de performanţă se află şi cei şase baschetbalişti de la Municipal Elba, alături de antrenorul Dragan Petricevici şi secundul Goran Damjanovici. Aceştia au câştigat anul acesta, în premieră pentru Banat, Cupa României. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite