VIDEO Slujbă specială de pomenire a domnitorului Mihai Viteazu, la Mănăstirea Dealu, acolo unde se află capul său

Mihai Viteazu, domnitorul Ţării Româneşti a fost omagiat, luni, la Mănăstirea Dealu, din apropiere de Târgovişte, acolo unde se află capul său, într-o raclă. Arhiepiscopia Târgovişte a oficiat o slujbă specială, dedicată comemorării domnitorului, care a fost ucis mişeleşte lângă Turda.

În acest an, autorităţile din Dâmboviţa sărbătoresc 412 de ani de la uciderea Voievodului martir Mihai Viteazul, primul unificator al românilor într-un singur stat. Osemintele domnitorului se află la Mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare încă de la 1601, la scurt timp după ce a murit. De atunci, o singură dată, în timpul primului război mondial, a fost dus la Iaşi, pentru a nu fi profanat de oştile păgâne. În acest loc îşi au odihna tatăl, fratele, sora şi străbunicul domnitorului. Mormântul său s-a aflat iniţial cu biserica mănăstirii, dar a fost scos în preajma primului război mondial şi mutat într-o raclă, tot în incinta bisericii.

Dar peste toate aceste considerente, un lucru este clar, acela că în biserica de la Dealu, candela de deasupra mormântului marelui voievod “nu se va mai stinge iar «pohta» lui, împlinită definitiv de acest bimilenar popor, care a sângerat de atâtea ori pentru ea, rămâne un comandament patetic şi pentru generaţiile ce vor urma.
 

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (n. 1558, Târgul de Floci - d. 9 august 1601, Turda) a fost bănişor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi Domn al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova.

Necropolă domnească la Mănăstirea Dealu

Mănăstirea Dealu, un punct de atracţie turistică, este o mănăstire de maici situată în comuna Aninoasa, la 6 kilometri de Târgovişte. Aici există o adevărată necropolă domnească, iar piesa principală este capul lui Mihai Viteazu. Fiu al lui Pătraşcu cel Bun, Mihai Viteazul este cel intrat în legendă prin faptul că, deşi condamnat la decapitare de către predecesorul său, Alexandru cel Rău, a rămas în viaţă refuzând să-şi plece grumazul pe butucul călăului şi a rămas semeţ şi drept, motiv pentru care călăul a mărturisit că nu poate lua viaţa unui astfel de om. Se ştie despre uciderea marelui voievod în Câmpia Turzii, undeva în Ardeal şi despre faptul că a fost decapitat, iar trupul i-a fost batjocorit şi lăsat să zacă undeva, în afara taberei. După trei zile, nişte sârbi îl îngropară pe furiş, iar capul a fost luat de către comisul Radu Florescu – cel care îl ajutase pe Mihai Viteazul ca să-si prezinte candidatura, când fusese numit domn al Ţării Româneşti – şi îngropat la Mănăstirea Dealu, lângă tatăl său, peste mormânt fiind aşezată o piatră prin grija lui Radu Buzescu.

În anul 1601, în timpul unei şederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menţionat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieţii", ceea ce indică drept an al naşterii lui Mihai anul 1558. Domnul Pătraşcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în 1557. Împrejurarea ca Pătraşcu să fi avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale apare ca foarte improbabilă, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu. Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătraşcu a fost exclusă şi de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum şi pe baza cronicilor de epocă.

Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stângă a Oltului, judeţul Vâlcea. Aceleaşi surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.

Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol şi apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.

Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomaţii lui Mihai, a întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieţii domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în compilaţia lui Stephanus Zamosius.

Ascensiunea politică

La sfârşitul anului 1588 devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor după ce a plătit o sumă record[6] de 1,5 milioane de galbeni, a devenit voievod al Ţării Româneşti, efectiv de pe 11 octombrie.

Aderă la "Liga Sfântă" creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii). Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Ţara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.